Budincă de ciocolată din 3 ingrediente – fără gelatină, amidon, zahăr și grăsimi
Acesta este probabil cel mai simplu desert pe care îl puteți face în casă pentru a vă astâmpăra pe moment pofta de dulce.
Rețeta de budincă de ciocolată prezentată mai jos se prepară doar din trei ingrediente naturale!
Nu conține ciocolată, lactate, ouă, gelatină, amidon sau alți agenți de îngroșare. Nu are nici măcar zahăr, ulei sau grăsimi.
Budinca rezultată este dulce în mod natural, cremoasă și foarte fină. O pot consuma adulții și copiii, deopotrivă.
Este potrivită pentru persoanele care au diferite intoleranțe alimentare sau alergii. Poate fi inclusă chiar și în curele de slăbire, având mult mai puține calorii decât budincile clasice.
Cuprins
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de budincă fără zahăr, pe care vă recomand să le încercați:
Budincă de banană – desert vegan din bucătăria indiană
Budincă din semințe de chia cu fructe – desert răcoritor și hrănitor, fără zahăr
Budincă de ciocolată din amarant – fără zahăr, făină, ulei, ouă sau lactate
Budincă de hrișcă, fără zahăr, gluten, lactate – mai sănătoasă decât terciul de ovăz
Budincă de ciocolată din 3 ingrediente - rețetă
Ingrediente
- 5 banane
- 2 linguri de pudră de cacao (sau de roșcove)
- 200 ml de apă sau lapte vegetal
Mod preparare rețetă
- Decojiți bananele și tăiați-le bucăți. Este indicat să vă spălați pe mâini după ce manevrați cojile, deoarece acestea pot conține pesticide (evitați să atingeți pulpa cu mâinile nespălate).
- Puneți bucățile de banane în vasul blenderului. Adăugați pudra de cacao și apa sau laptele.
- Mixați câteva secunde, până când bananele se pulverizează complet. Trebuie să rezulte o compoziție fină și cremoasă, ca o smântână.
- Turnați compoziția într-o crăticioară și puneți-o pe aragaz, la foc mic.
- Amestecați continuu, până se îngroașă ca o budincă. Poate dura 2-5 minute. Când începe să facă bule mari, este gata.
- Transferați budinca într-un vas (preferabil din sticlă sau ceramică). Evitați să puneți preparatele fierbinți în recipiente din plastic sau metal.
- După ce budinca a ajuns la temperatura camerei, se pune în frigider. Se lasă să stea la rece câteva ore, pentru a deveni fermă.
Notă