Cuișoarele – beneficii uimitoare și utilizări în medicină tradițională
Știați că micile cuișoare au cea mai mare și puternică activitate antioxidantă dintre toate alimentele?
Iată de ce, un praf de cuișoare presărat în rețete și băuturi, nu face decât să aducă un plus de valoare dietei noastre.
Cuprins
Ce conțin cuișoarele și ce proprietăți au
Cuișoarele au proprietăți antioxidante, antifungice, antivirale, antimicrobiene, antiinflamatoare, antidiabetice, antitrombotice, anestezice și analgezice.
Principalul compus, responsabil pentru beneficiile medicinale ale cuișoarelor, este eugenolul, care se găsește și în scorțișoară.
Acestea conțin și alți compuși volatili, precum și flavonoizi, triterpeni, steroli, carbohidrați, proteine, rășini, celuloză, vitamine și minerale.
Cuișoarele sunt folosite în produsele de îngrijire a dinților și gurii datorită proprietăților antibacteriene, dezinfectante și anestezice.
Flavonoizii pe care îi conțin au efect antiinflamator. Uleiul esențial de cuișoare este utilizat în aromaterapie contra artritei și reumatismului.
Datorită acțiunii lor carminative, cresc acidul hidrocloric din stomac și îmbunătățesc digestia.
Sunt recomandate în flatulență, digestie lentă, indigestie și greață, diaree, iritații gastrice, vărsături.
Utilizări tradiționale
Cuișoarele aveau o valoare deosbită în antichitate. Medicii chinezi din vremea dinastiei Han (207 î.Hr.) scriau că vizitatorii la curtea împăratului trebuiau să mestece cuișoare pentru a avea o respirație proaspătă, plăcută.
Cuișoarele sunt expectorante. Ajută la eliminarea secrețiilor și a mucusului din căile respiratorii. Previn cancerul pulmonar, cancerul digestiv și cancerul de piele.
Citește și – Miere cu cuișoare – rețetă simplă pentru tuse, dureri în gât, balonare
Inhalațiile cu ulei esențial de cuișoare curăță pasajele nazale și sunt indicate în răceală, tuse, bronșită, sinuzită și astm.
Uleiul esențial de cuișoare purifică sângele și stimulează sistemul imunitar. Ajută la tratarea infecțiilor fungice ale unghiei și piciorului de atlet.
Cuișoarele stimulează circulația sângelui și ajută la încălzirea extremităților reci. Previn formarea cheagurilor de sânge. Pudra de cuișoare se poate aplica pe tăieturi sau acnee pentru accelerarea procesului de vindecare.
Citește și – Cuișoarele scad glicemia cu 27% la persoanele cu prediabet
Contribuie la scăderea zahărului din sânge la diabetici. Sugerea cuișoarelor în gură reduce dorința de a consuma alcool. Aplicațiile cu ulei de cuișoare ameliorează crampele musculare.
Mirosirea cuișoarelor calmează stările de iritație, amețeală sau dureri de cap. Această mirodenie ajută la reținerea informațiilor, îmbunătățind memoria. Este recomandată în depresie, letargie sau ceață mentală.
Citește și – Mestecați 1-2 cuișoare după masă! Previn gripa și virozele
O picături de ulei esențial de cuișoare aplicat pe cerul gurii poate reduce imediat durerile de cap.
Sursă articol: Parle, Milind & Khanna, Deepa. (2010). Clove: A champion spice. International Journal of Research in Ayurveda and Pharmacy. 2.