2 linguri de semințe de chia pe zi vă ajută să reduceți zahărul din sânge după masă

Articol bazat pe studii științifice

Cercetătorii canadieni au descoperit că semințele de chia reduc zahărul din sânge și glicemia după masă.

Rezultatele studiului lor au fost publicate în 2013 în Jurnalul European de Nutriție Clinică.

2 linguri de seminte de chia scad glicemia dupa masa

2 linguri de seminte de chia scad glicemia dupa masa: Devmaryna

Semințele de chia – un ados nutritiv în dietă

Semințele de chia pot îmbunătăți calitatea dietei dacă le consumăm ca atare sau le adăugăm în diverse preparate. Sunt bogate în proteine, fibre, grăsimi sănătoase și minerale.

Susțin sănătatea inimii. Reduc nivelul colesterolului și al tensiunii arteriale. Mențin sațietatea și ajută la scăderea în greutate.

Un beneficiu nou descoperit vizează boala diabetului. Un grup de cercetători de la Spitalul Sfântul Mihail din Toronto – Clinical Nutrition and Risk Modification Center au testat efectele semințelor de chia asupra zahărului din sânge. Au folosit semințe de chia de culoare albă.

Semințele de chia scad glicemia după masă

Studiul a fost unul de tip randomizat, încrucișat. Cei 13 participanți adulți au primit 9 mese diferite:

Mesele 1-3: pâine albă cu 7, 15 sau 24 g de semințe de chia întregi;
Mesele 4-6: pâine albă cu 7, 15 sau 24 g de semințe de chia măcinate;
Mesele 7-9: pâine albă cu un conținut similar de calorii și nutrienți:

Participanților li s-au făcut analize sangvine pe nemâncate și la 2 ore după mese.

Rezultatele au arătat că pâinea îmbogățită cu semințe de chia (întregi sau măcinate) a scăzut semnificativ glucoza din sânge iAUC.

iAUC este un termen folosit pentru „zona incrementală sub curba de răspuns a glucozei din sânge”. Acest indicator este folosit pentru calcularea răspunsului glicemic după masă, precum și indicele glicemic al alimentului consumat.

24 g de semințe de chia reduc zahărul din sânge cu 35%

Efectul hipoglicemiant cel mai bun a fost obținut la doza cea mai mare de semințe de chia:

→ pâinea albă cu 7 g de semințe de chia a reduc glucoza din sânge cu 20%;
→ pâinea albă cu 15 g de semințe de chia a reduc glucoza din sânge cu 28%;
→ pâinea albă cu 24 g de semințe de chia a reduc glucoza din sânge cu 35%.

Participanții nu au raportat efecte secundare semnificative. Semințele de chia au fost bine tolerate.

Semintele de chia scad glicemia dupa masa

Seminte de chia: Freepik

Acest studiu sugerează că semințele de chia afectează în mod pozitiv nivelul zahărului din sânge.

Nu are importanță dacă sunt consumate întregi sau măcinate. Sunt la fel de eficiente în scăderea glucozei sangvine.

Acest lucru înseamnă că beneficiile lor pot fi obținute ușor, prin includerea lor în diverse preparate.

Diabeticii trebuie să rețină că incorporarea semințelor de chia în produsele alimentare poate fi o strategie eficientă de atenuare a glicemiei post-prandiale.

Studiul a fost susținut de un producător de semințe de chia albe. De aceea este nevoie de mai multe studii pentru a confirma aceste rezultate.

Mecanisme de acțiune

Nu se cunosc încă pe deplin mecanismele de acțiune. Însă cercetătorii susțin că efectele lor hipoglicemiante se datorează fibrelor vâscoase din mucilagiul semințelor.

Dr. Ritesh Gupta, diabetolog și endocrinolog din New Delhi, spune că semințele de chia conțin mai mulți nutrienți benefici pentru diabetici, inclusiv antioxidanți. Aceștia reduc riscul de complicații asociate cu diabetul de tip 2.

„Consumul regulat de semințe de chia împreună cu o dietă echilibrată poate ajuta la scăderea în greutate și știm cu toții că acest lucru contribuie semnificativ la controlul diabetului”.

Expertul a mai spus că semințele de chia reduc inflamația sistemică. Compușii antiinflamatori (Omega-3) ajută la gestionarea cantității excesive de glucoză din sânge.

30 de grame de semințe de chia conțin 10 g de fibre. Această cantitate acoperă circa 50% din necesarul zilnic de fibre, care este cuprins între 22-33 de grame.

Cum se consumă semințele de chia 

Dr. Gupta recomandă 2 linguri de semințe de chia pe zi persoanelor cu diabet. Acestea pot fi consumate ca atare, sau pot fi puse în pâine, în salate sau chiar în apă.

Puneți o lingură de semințe de chia într-o sticlă cu apă împreună cu câteva cubulețe de lămâie. După o oră, puteți bea această apă binefăcătoare. Fibrele din semințele de chia mențin zahărul din sânge stabil.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi diverse rețete cu semințe de chia:

Turtițe din ovăz și semințe de chia – fără făină sau ulei (pot înlocui pâinea)
Biscuiți uscați din 2 ingrediente: banane și semințe de chia
Dulceață de afine și semințe de chia fără fierbere – o combinație benefică pentru greutatea corporală

Alte alimente benefice în diabet sunt: nucile, semințele de in, semințele de dovleac, ovăzul, căpșunile, ghimbirul, scorțișoara, spanacul, avocado și tomatele.

Precauții

Chiar dacă au efecte bune în diabet, nu exagerați, deoarece semințele de chia pot reduce prea mult glicemia sau tensiunea arterială.

Citește și – Cine nu are voie să consume semințe de chia (contraindicații și precauții)

Surse articol:

1. Agatha P., Enriching bread with chia seeds helps lower blood glucose levels, Herbazest: https://www.herbazest.com/news/enriching-bread-with-chia-seeds-helps-lower-blood-glucose-levels
2. Ho H, Lee AS, Jovanovski E, Jenkins AL, Desouza R, Vuksan V. Effect of whole and ground Salba seeds (Salvia Hispanica L.) on postprandial glycemia in healthy volunteers: a randomized controlled, dose-response trial. Eur J Clin Nutr. 2013 Jul;67(7):786-8. doi: 10.1038/ejcn.2013.103. Epub 2013 Jun 19. PMID: 23778782.
3. Arushi Bidhuri, Is it a good idea to add chia seeds to your diabetes diet? Expert shares insights, Health Shots: https://www.healthshots.com/healthy-eating/superfoods/is-it-a-good-idea-to-add-chia-seeds-to-your-diabetes-diet-expert-shares-insights/
4. Megan Ware, Natalie Olsen, Ten diabetes superfoods, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/317112#foods-that-help-manage-blood-sugar

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.