Salată de morcovi fermentată rapid, cu stafide și semințe – probiotic natural
Dacă vă doriți un probiotic natural, rapid și savuros, încercați această salată de morcov cu stafide. Se lasă la fermentat în apă cu sare, la fel ca murăturile. În 1-2 zile este gata!
Morcovii sunt bogați în vitamine, fibre și antioxidanți. Dau o salată dulce-acrișoară, cu o culoare vibrantă și o aromă cuceritoare.
În timpul procesului de fermentație, salata dezvoltă bacterii benefice care îmbogățesc microbiota intestinală, susțin digestia și sistemul imunitar.
Salata de morcovi fermentată este mult mai ușor de făcut decât varza murată sau alte murături. Tot ce trebuie să faceți este să amestecați ingredientele și să le lăsați la fermentat 1-2 zile. Atât de simplu!
Autoarea rețetei spune că este important ca la murături să nu folosim sare cu antiaglomeranți, deoarece aceste substanțe împiedică fermentarea. La fel și apa clorinată.
Folosiți așadar sare naturală (pe pachet trebuie să scrie doar sare) și apă filtrată.
Cuprins
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de probiotice naturale pe care vă recomand să le încercați:
3 probiotice 100% naturale pe care le poți face în casă
Băutură probiotică din semințe de in – mai ușor de făcut decât kefirul
Cum să faci Rejuveleac – o băutură probiotică întineritoare (din orice cereală)
Salată de morcovi fermentată rapid - rețetă
Ingrediente
- 200 g de morcovi
- 50 g de stafide
- 2 linguri de semințe de floarea-soarelui sau nuci
- 1/2 linguriță de semințe de chimion sau mărar uscat
- 1/4 linguriță de sare
- 180 ml de apă
Mod preparare rețetă
- Curățați morcovii de coajă și dați-i prin răzătoarea cu găuri mici. Puneți-i într-un bol.
- Adăugați stafidele, semințele și chimionul măcinat prin râșniță. Amestecați bine.
- Amestecați apa cu sarea și turnați saramura peste salată. Amestecați bine, cu mâinile curate. Masați bine morcovii pentru a se acoperi bine cu saramură.
- Pregătiți un borcan de sticlă de 480 de grame, spălându-l cu apă fierbinte și detergent de vase. Clătiți-l cu apă curată și uscați-l cu șervețele.
- Transferați salata de morcov în borcan, îndesându-o bine. Înfiletați capacul ușor, fără să-l închideți eremetic, pentru a permite eliberarea gazelor.
- Lăsați conținutul la fermentat pentru 24 de ore dacă este cald în casă, sau 48 de ore dacă temperatura este medie. Borcanul poate fi ținut în bucătărie sau în alt loc cald. Se pune pe o farfurie adâncă, pentru ca lichidul să se scurgă în ea.
- Gustați salata după 24 de ore pentru a vedea dacă este suficient de acră. Dacă nu, mai lăsați-o până la 48 de ore, când va avea gustul desăvârșit. Dacă lăsați salata =mai mult de 2 zile, va supra-fermenta.
- Pentru a opri fermentare, înfiletați capacul și puneți borcanul în frigider.