Tartă din făină de năut și bureți – fără ulei, fără gluten
Dacă aveți făină de năut în casă, încercați această tartă simplă și gustoasă! Este inspirată din rețeta de farinata di ceci (turtă de năut), specifică zonei mediteraneene.
Eu am modificat puțin rețeta și am făcut-o fără ulei, pentru perioada Postului Mare. De regulă se folosește ulei de măsline.
Am folosit de asemenea apă minerală în locul apei plate și am adăugat și puțină drojdie uscată. A crescut foarte frumos.
Tarta din năut este hrănitoare, nutritivă și sățioasă, datorită proteinelor. Poate fi consumată și de persoanele care au intoleranță la gluten.
Puteți adăuga în ea orice legume sau verdețuri vă plac, sau ce aveți prin frigider. Eu am folosit bureți fierți, pe care îi aveam în congelator.
Vă recomand această făină de năut.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete cu făină de năut pe care vă recomand să le încercați:
Tartă cu broccoli și făină de năut – rețetă de post, fără gluten
„Omletă” din făină de năut (fără ouă) – rețetă de post, foarte hrănitoare
Tartă de post la tigaie – din făină de năut și legume
Biscuiți crocanți cu ovăz, năut și nuci – rețetă de post fără zahăr și făină de grâu
Tartă din făină de năut și bureți - fără ulei
Ingredients
- 1 1/2 căni de făină de năut
- 2 căni de apă minerală
- 1 pliculeț de drojdie uscată
- 200 g de bureți fierți
- 3-4 roșii cherry
- 2-3 fire de ceapă verde
- pătrunjel verde
- 1 linguriță de curry
- sare și piper, după gust
Instructions
- Puneți făina de năut într-un bol încăpător. Adăugați apa minerală și amestecați bine cu un tel, până dispar cocoloașele și rezultă o compoziție fină.
- Acoperiți vasul și lăsați compoziția la odihnit pentru 3-4 ore.
- Cu o oră înainte de a prepara tarta, adăugați drojdia uscată și amestecați. Lăsați compoziția încă o oră.
- Adăugați apoi sare, piper, curry sau alte condimente, după gust și omogenizați. Turnați compoziția în tava tapetată cu hârtie, cu grijă, deoarece este lichidă.
- Tăiați bureții bucăți și puneți-i din loc în loc, în compoziția din tavă.
- Adăugați și roșiile tăiate în sferturi sau în jumătăți și ceapa verde tăiată rondele.
- La final se presară pătrunjelul tocat mărunt.
- Se dă tava în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius pentru 30-40 de minute.
- Tarta este gata când s-a fisurat pe deasupra și a devenit fermă. Testați cu scobitoarea în centru.
- Scoateți tava din cuptor, apoi din tavă și lăsați-o la răcit. Se taie după ce s-a răcorit.