Cum să faci pesmet fără pâine, fără gluten

Cum sa faci pesmet fara gluten
Cum sa faci pesmet fara gluten

Pesmetul este un ingredient important în bucătărie. Are rol de liant, ajutând la legarea compozițiilor. Avem nevoie de el la tot ce înseamnă șnițele, chiftele, burgeri, sarmale.

Îl mai folosim uneori și ca garnitură sau decor pe paste, colțunași, găluște, deserturi sau chiar blaturi.

Cum sa faci pesmet fara gluten
Cum sa faci pesmet fara gluten

Pesmetul este obținut din pâine uscată sau prăjită. În comerț se găsește pesmet de diferite mărimi. Este foarte ușor de făcut și în casă.

Dacă doriți un pesmet mai sănătos, mai nutritiv și mai ales fără gluten, încercați rețeta propusă de Bucătăria Botanică.

Nu conține niciun fel de pâine, nici făină de grâu. Este, așadar, un produs adecvat pentru dieta celor care suferă de boala celiacă sau au intoleranță la gluten.

Acest pesmet se prepară din fulgi de ovăz și un amestec de oleaginoase. Puteți schimba ingredientele cu alte tipuri de semințe sau nuci. Chiar și fulgii de ovăz pot fi înlocuiți cu fulgi de hrișcă, mei sau quinoa. 

Semințele și nucile pot fi crude, sau ușor prăjite/coapte înainte. În rețeta de mai jos toate ingredientele sunt crude.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare, utile la gătit, pe care vă recomand să le încercați:

Cum să obții parmezan vegetal, din 3 ingrediente bogate în proteine și minerale
Cum să faci praf de copt în casă, fără E-uri, aluminiu sau gluten – rețetă simplă, din 2 ingrediente
Nu mai cumpărați iaurt sau probiotice! Faceți lapte prins dintr-un singur ingredient, ieftin și sănătos
Cum să faci zahăr din curmale uscate, în 5 minute!

Vă recomand de asemenea să „răsfoiți” colecția noastră de rețete fără gluten.

Cum sa faci pesmet fara gluten

Pesmet fără pâine, fără gluten

Ingrediente
  

  • 60 g de fulgi de ovăz fără gluten
  • 30 g de semințe de floarea-soarelui
  • 30 g de semințe de susan
  • 30 g de semințe de in
  • 30 g de migdale decojite
  • 1/4 linguriță de turmeric (pentru culoare)
  • sare, piper

Mod preparare rețetă
 

  • Puneți fulgii de ovăz, semințele și migdalele în vasul unui mini-tocător sau robot.
  • Adăugați turmeric, sare și piper și mixați sau pulsați de câteva ori, până când ingredientele se mărunțesc și se transformă într-o compoziție nisipoasă.
  • Transferați amestecul obținut într-un borcan de sticlă cu capac. Păstrați pesmetul în frigider și folosiți-l în decurs de o lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating