Dieta de 8 ore – kilogramele dispar fără să te uiți la ce mănânci!

Dieta de 8 ore este un program strict de mese care poate ajuta la pierderea în greutate. Pentru slăbit, nu contează atât de mult ce mănânci, ci când mănânci.

Dieta de 8 ore este de fapt un post intermitent, pe care îl poți practica zilnic. Practic, trebuie să îți încadrezi mesele într-un interval de 8 ore, urmând ca restul de 16 ore să nu mai consumi nimic.

Dieta de 8 ore - mananci ce vrei si slabesti

Dieta de 8 ore – mananci ce vrei si slabesti: Pikisuperstar

Dieta de 8 ore sau postul intermitent 16/8 

Postul intermitent de 16/8 este mai ușor de ținut decât o dietă restrictivă de slăbit. Acest plan alimentar îți oferă libertatea să mănânci ce vrei, însă doar pe o durată de 8 ore din zi.

Îți poți alege singur intervalul de hrănire, în funcție de programul pe care îl ai, de serviciul pe care îl desfășori, de nevoile fizice sau de cât de matinal ești.

Exemple de post 16/8

Nu este obligatoriu să urmezi zilnic același program de hrănire. Dacă într-o dimineață ți-e foarte foame sau simți că nu ai energie, poți lua micul-dejun mai devreme.

În altă zi poți sări peste masa de dimineață și lua direct prânzul.

  • prima masă la ora 7:00 / ultima masă la ora 15:00
  • prima masă la ora 8:00 / ultima masă la ora 16:00
  • prima masă la ora 9:00 / ultima masă la ora 17:00
  • prima masă la ora 10:00 / ultima masă la ora 18:00
  • prima masă la ora 11:00 / ultima masă la ora 19:00
  • prima masă la ora 12:00 / ultima masă la ora 20:00

Nu luați cina târziu

Este bine totuși să nu iei cina foarte târziu, deoarece corpul nu va avea timp să facă digestie.

Nu este indicat să ne culcăm cu stomacul plin. Astfel riscăm să ne îmbolnăvim, iar caloriile consumate nu vor fi cheltuite optim.

La modul ideal, ar fi bine să ne culcăm mai devreme. În acest caz este indicat să avem un mic-dejun mai devreme, pentru a putea servi cina mai devreme.

De exemplu, am putea să începem ciclcul de alimentare la ora 9:00, să-l încheiem la 17:00 și să ne culcăm la ora 21:00. În acest fel vom avea o pauză de digestie de 4 ore înainte de culcare.

Un alt program bun este 10:00 cu 18:00 sau 11:00 cu 19:00, pentru cei care se culcă mai târziu, în jur de 22:00-23:00.

Minus 4,5 kg într-o săptămână

Nutriționistul Lavinia Bratu spune că există o carte scrisă de doi autori americani, care se numește „Dieta de 8 ore: Uite cum dispar kilogramele fără să te uiți la ce mănânci!

Urmând această dietă, cineva poate da jos în jur de 4,5 kg într-o săptămână. Iar după 6 săptămâni, pierderea ponderală poate atinge 10 kg.  

În acel interval de 16 ore de abstinență alimentară, corpul are răgazul necesar să ardă optim grăsimea corporală și să o transforme în energie utilizabilă.

Dr. Panda susține că dieta de 8 ore sau postul intermitent de 16/8 determină corpul să ardă o cantitate mai mare de calorii și grăsime de depozit în cursul zilei.

Supra-alimentarea slăbește și încetinește metabolismul. Pauza de 16 ore dintre ultima și prima masă a zile produce o stimulare a metabolismului și susține ritmul circardian (ceasul intern) normal al corpului.

Dieta de 8 ore previne bolile cardio-metabolice

Mâncatul continuu sau în cea mai mare parte a zilei (12 ore) este numărat între factorii de risc ai bolilor cardiovasculare, diabetului și obezității.  

Autorii cărți spun că organismul uman nu poate procesa mâncarea pe care o consumăm în afara celor 8 ore. Caloriile ingerate se vor depune inevitabil acolo unde nu ne dorim, precum în jurul burții și al posteriorului.

Din păcate, viața modernă implică multă mâncare și culcatul târziu, ceea ce este împotriva ritmului nostru circardian.

Intervalul nostru extins distruge starea bună a sistemului digestiv și intervine în hormonii și enzimele care îl conduc”.

Dieta de 8 ore este conformă cu ritmul nostru circadian

Un experiment făcut de dr. Satchidananda Panda a pe șoareci a confirmat faptul că intervalul de alimentare de 8 ore este nu doar prielnic sănătății, ci și siluetei.

Studiul a durat 100 de zile. Șoarecii care au luat cel mai mult în greutate au fost cei care au mâncat toată ziua, comparativ cu cei care au primit hrană doar într-o fereastră de 8 ore.

Dieta de 8 ore este restrictivă în ceea ce privește timpul, însă nu și a caloriilor sau a tipului de alimente consumate. În fond, ea este considerată un program normal de alimentar, prielnic organismului.

Simpla limitarea la opt ore a consumului alimentar îți oferă toate beneficiile – fără să fie nevoie să îți faci griji privind mâncarea”, spune dr. Panda.

Încercați să nu depășiți numărul de calorii necesare zilnice. Consumați același nr. de calorii în intervalul de 8 ore.

Nu doar slăbitul ar trebui să ne intereseze, ci și menținerea sănătății. Asigurați-vă mese de calitate, bazate pe alimente naturale, integrale.

Citește și:

Postul intermitent, leac împotriva lăcomiei pântecelui – Cezar Elisei
Postul este una din cele mai ieftine intervenții pentru lungirea vieții – Arhid. Sorin Mihalache
Postul de 17 ore stimulează repararea celulelor și vindecarea organismului
Postul de 16 ore crește calitatea vieții, reduce oboseala și dezvoltarea tumorilor
Postul intermitent poate duce diabetul de tip 2 în remisie totală

Sursă articol: Lavinia Bratu, Dieta de 8 ore: https://www.laviniabratu.ro/dieta-de-8-ore/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.