Ce înseamnă postul – sfaturi de la Sfinţii Părinţi

Creştinii adevăraţi aşteaptă postul ca pe un prilej de curăţire a simţurilor, de eliberare a minţii de robia cugetelor şi de deschidere a inimii către sfinţenie şi veşnicia la care ne cheamă Dumnezeu clipă de clipă.

Postul adevărat îl are pe Dumnezeu ca obiectiv final, sau mai bine spus, aducerea Lui în inima noastră.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii sunt singurii care ne pot povăţui corect pe această cale, o cale prădată de multe ori de vraşmajul.

Cei care nu postesc cu dreaptă socoteală şi cu binecuvântare de la duhovnic ajung să se îmbolnăvească şi să piardă toată osteneala investită.

Pe de altă parte, postitorul care posteşte cu smerenie şi ascultare faţă de duhovnic, poate să urce multe trepte spre desăvârşirea mult dorită.

 

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu e nici o vinovăţie în a mânca. Ceea ce dăunează este de fapt pofta şi nesaţietatea ascunsă în spatele mâncărurilor.

Îmbuibarea peste măsură şi dorinţa de a mai mânca după ce ai ajuns la împlinirea stomacului sunt catalogate ca pofte stricătoare de suflet, şi de trup în cele din urmă. La fel este şi cu vinul.

Nu-i nici o greşeală în a-l folosi cu măsură. Necumpătarea duce la beţie, care mai apoi duce la slăbirea puterii de a folosi mintea în scop bun.

Hrana ne-a fost dată pentru întărirea trupului şi nu pentru a căuta numai plăcerea gustului. Viaţa petrecută într-un duh cumpătat ne ajută să câştigăm mai multă libertate pentru a căuta cele cu adevărat folositoare nouă: adică lucrurile duhovniceşti.

Dacă mâncăm numai pentru a ne menţine integritatea trupească, atunci dobândim mai mult spor în a folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune.

Firea omului însă este atrasă mereu spre plăcere, bucurie şi moleşeală. Postul apare aşadar ca un leac împotriva lenevirii, dat de Tatăl nostru Ceresc.

Postul vine ca să ne smulgă din moleşeală şi din somnul greoi al inimilor noastre. Scopul este de a ne muta atenţia de la grijile cotidiene înspre cele duhovniceşti.

Omul modern nu mai poate urma acelaşi post aspru cae se practica în vechime. El nu mai este pe măsura puterilor noastre.

Mult mai important este să ne temem şi să fugim cu toată puterea de trândăvie şi de faptele rele.

Dumnezeu este bun şi blând, şi nu ne cere nimic peste puterile noastre. Ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să ţinem post nu fără rost. Ci ne cere asta pentru a ne dezlipi de lucrurile acestei lumi şi pentru a ne încredinţa celor ale sufletului.

Aflăm chiar din cuvintele Mântuitorului Iisus că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci pace şi bucurie în Duhul Sfânt”.

Iată aşadar de ce este importantă renunţarea la mesele bogate şi la lenevirea care îi urmează. Acestea sădesc în inima noastră uitarea de Dumnezeu şi ne îndepărtează de la scopul final: şi anume câştigarea împărăţiei cerurilor.

Perioada de post ne cere o mai multă atenţie faţă de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu care aduc sufletului mântuire.

Sfântul Serafim de Sarov ne spune că „postul stă nu numai în a manca rar, ci în a manca puţin; şi nu numai în a mânca odată, ci în a nu mânca mult.

Nechibzuit este postitorul care aşteaptă până la ceasul mesei ca atunci să se dea mâncatului cu nesaţ, atât cu trupul, cât şi cu mintea.”

Dreapta socoteală a postitorului adevărat constă de asemenea în a nu privi la calitatea mâncărurilor.

Postul nu înseamnă să alegem bucatele gustoase, ci să ne smerim alegându-le pe acelea mai puţin gustoase, pentru a ne smeri mintea şi pentru a ne elibera sufletul de patima plăcerii.

Adevăratul post nu se referă numai la istovirea trupului, ci mai ales la a împărţi cu cel flămând o bucată de pâine.