Ce nu ai voie să mănânci în Postul Sfinților Petru și Pavel

Postul Sfinților Petru și Pavel este un post ușor de vară, a cărui durată variază de la un an la altul

Cum se postește în această perioadă și ce nu ai voie să mănânci în Postul Sfinților Petru și Pavel, descoperiți în acest articol.

Ce nu ai voie sa mananci in Postul Sfintilor Petru si Pavel

Ce nu ai voie sa mananci in Postul Sfintilor Petru si Pavel: Monitorul de Cluj

De ce postim pentru sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel?

Postul Sfinților Petru și Pavel se mai numește în limbaj popular „Postul Sâmpetrului”. Așa cum o indică și numele, este un post închinat celor doi mari apostoli din cei doisprezece.

Așa cum reiese din Faptele Sfinților Apostoli, aceștia obișnuiau să postească înainte de a săvârși lucrări importante. Dacă deschideți Sfânta Scriptură, vei găsi două capitole relevante în acest sens.

„Atunci, postind și rugându-se, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece” (Fapte 13, 2).

Și hirotonindu-le preoți în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredințat pe ei Domnului în Care crezuseră” (Fapte 14, 23).

Vedem că sfinții apostoli posteau mai ales atunci când trebuiau să boteze pe cineva. Primirea Duhului Sfânt nu se făcea oarecum, ci era precedată de post și rugăciune.

Când a apărut Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel?

În trecut, acest post se mai numea „Postul Cincizecimii”, deoarece lucrarea Sfinților Apostoli în lume a început odată cu Pogorârea Duhului Sfânt.

În perioada propovăduirii Sfinților Apostoli aveau loc multe convertiri și mulțime mare de oameni se botezau și primeau pe Duhul Sfânt.

Sfânta Scriptură ne arată că postul era însoțit întotdeauna de rugăciune și așa trebuie să fie și în ceea ce ne privește pe noi.

Postul care precede sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este fără îndoială modul prin care ne aflăm evlavia și cinstirea față de acești mari luminători ai lumii. Dacă sfinții apostoli posteau și se rugau, cu atât mai mult noi avem trebuință de acestea.

Postul Sfinților Apostoli a luat ființă în mediul monahal și ulterior s-a extins și la credincioșii din lume.

Cât durează Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel?

Este singurul post care nu are o durată fixă. Ea variază de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști.

Regula este ca postul să înceapă în lunea după Duminica Tuturor Sfinților – sărbătoare care se află după Duminica Pogorârii Duhului Sfânt și care încheie perioada Penticostarului.

Sfintele Paști se serbează între 4 aprilie și 8 mai. Dacă Duminica Tuturor Sfinților pică după data de 29 iunie – ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli, Postul Sfinților Petru și Pavel nu se mai ține.

Acest lucru s-a petrecut între anii 1945 și 1956, când Paștele a căzut pe 6 mai și în anul 1983, când Învierea a picat pe 8 mai.

Cu toate acestea, Sfântul Sinod a dispus ca sărbătoarea marilor apostoli să fie precedată de 3, respect 2 zile de post.

Ultima hotărâre a Sfântului Sinod a fost ca Postul Sfinților Petru și Pavel să țină cel puțin o săptămână.

Cum se postește în Postul Sfinților Petru și Pavel

Posturile sunt în general perioade de abstinență, presărate cu dezlegări la anumite alimente, precum pește, vin și untdelemn.

În Postul Sfinților Petru și Pavel se postește la fel ca în Postul Mare, în sensul că lunea, miercurea și vinerea se mănâncă fără ulei și nu se bea vin.

Citește și – Rețete fără ulei 

În zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică se mănâncă mâncare gătită cu ulei.

Iar în zilele de sâmbătă și duminică se face și dezlegare la pește. Dacă în vreuna din zile este sărbătoare sau un sfânt cu cruce neagră, se dezleagă la pește și ulei și în aceste zile, chiar dacă pică lunea, miercurea sau vinerea.

Dacă 29 iunie cade într-o zi de miercuri sau vineri, se poate mânca doar pește, fără carne sau lactate.

În Postul Sfinților Petru și Pavel nu se fac nunți.

Articole similare

Vă recomandăm și alte articole despre Sfinții Petru și Pavel.

Rugăciune către Sfinții Apostoli Petru și Pavel (29 iunie)
Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – izvorător de putere și veselie duhovnicească
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – pescarii de oameni

Sursă articol: Adrian Cocoșilă, Postul Sfinților Petru și Pavel, Creștin Ortodox: https://www.crestinortodox.ro/post/postul-sfintilor-apostoli-petru-pavel-70610.html

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.