Fursecuri vegane din nuci și banane – nu zahăr, nu făină, nu ulei

Dacă vreți să faceți niște fursecuri rapide și totodată sănătoase, încercați rețeta de mai jos.

Nu conțin zahăr, nici măcar făină sau ulei! Sunt cât se poate de naturale și hrănitoare. Pot fi oferite și copiilor, ca gustare sau desert.

♣ Dacă achiziționați un produs prin intemediul site-ului nostru, primim un mic comision (fără cheltuieli suplimentare din partea voastră).

Fursecuri banane si nuci

Imagine cu titlu sugestiv: Fursecuri banane si nuci

Fiind un preparat fără ouă, lactoză și gluten,  pot fi incluse și în dieta persoanelor cu alergii sau intoleranță la anumite alimente.

Nucile pot fi înlocuite cu migdale, arahide sau caju. În loc de banane puteți folosi alte fructe moi pasate (crude sau fierte). Sau puteți utiliza gem de fructe fără zahăr, precum:

Fursecuri din nuci și banană – rețetă

Ingrediente (pentru 16 fursecuri)

• 2 banane
• 400 g de nuci
• îndulcitor după gust: stevia, eritritol sau green sugar

Ingrediente opționale

• coaja rasă de la 1 portocală
• extract de vanilie (vi-l recomand pe acesta)
ciocolată fără zahăr pentru decor

Mod de preparare

Puneți nucile în vasul unui mini-robot sau tocător. Decojiți bananele, rupeți-le bucăți și adăugați-le peste nuci. Adăugați și îndulcitorul tot acum.

Mixați puțin, până rezulte o compoziție grosuță. Nucile nu trebuie să se mărunțească complet.

Transferați pasta obținută într-un bol. Incorporați coaja de portocală, dacă vreți să folosiți. Omogenizați și modelați fursecurile.

Luați câte o lingură de compoziție și modelați-o cu palmele sub forma unei bile. Aplatizați-o să arate ca un fursec.

Fursecurile modelate se pun în tigaia unsă cu puțin ulei, bine încinsă. Se lasă pe ambele părți, până se rumenesc bine. Le puteți coace de asemenea în friteuza cu aer cald sau în cuptor, pe hârtie de copt.

Stați cu ochii pe ele să nu se ardă. După ce s-au răcit, le puteți glazura cu ciocolată topită. Fie le înmuiați complet în ciocolată pe o parte, fie le glazurați în fir subțire.

Se dau apoi la frigider, până se întărește ciocolata.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de fursecuri fără zahăr, pe care vă recomand să le încercați:

Fursecuri fără zahăr – bune pentru echilibrul hormonal 
Fursecuri din mere și nuci – fără făină, zahăr, ouă, lactate
Fursecuri din 3 ingrediente: banane, ovăz și nuci
Fursecuri de post din 2 ingrediente – fără zahăr, gluten, ulei

Sursă rețetă: Antonelamartina, Galletas saludables y con pocos ingredientes en la sarten: https://www.instagram.com/p/C_HFvepOccj/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.