Supă de linte cu roșii – rețetă delicioasă de post!

Supa de linte cu rosii
Supa de linte cu rosii

📅 Actualizat la: 23 martie 2025

Am mâncat odată într-un restaurant din Salina Praid o supă de roșii cu linte care mi-a lăsat o impresie foarte bună.

Mama a încercat să o reconstituie acasă și a ieșit o mâncare delicioasă!

Supa de linte cu rosii
Supa de linte cu rosii

Vă recomand cu căldură să încercați această supă. Este deosebit de gustoasă, savuroasă și hrănitoare.

Se poate face cu roșii proaspete, roșii pasate la conservă sau cu suc de roșii concentrat ori bulion. Combinația dintre linte roșie și tomate este un succes garantat!

Această mâncare este întâlnită în diferite culturi – grecească, turcească, orientală – fiecare având specificul ei sau anumite condimente tradiționale.

Retete de Post Gina Bradea
Retete de Post Gina Bradea

Legumele pot fi înlocuite cu altele, în funcție de ce vă place sau ce aveți prin frigider. De exemplu, rădăcinile de păstârnac și pătrunjel pot fi înlocuite cu rădăcină de țelină.

Puteți folosi linte roșie sau linte de altă culoare, însă cea roșie este cea mai potrivită pentru această rețetă.

Cumpără linte roșie

Linte Rosie niavis
Linte Rosie

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de supă de linte pe care vă recomand să le încercați:

Supă de linte și lămâie, în stil libanez – rețetă de post
Supă de linte în stil grecesc, cu un ingredient secret
Supă de linte roșie – rețetă turcească hrănitoare, bogată în proteine, benefică pentru siluetă
Supă de linte, morcov și chimen– savoare din Orient

Supa de linte rosie cu rosii - reteta
Supa de linte rosie cu rosii – reteta
Supa din linte cu rosii
Supa din linte cu rosii
Supa din linte cu rosii

Supă de linte cu roșii - rețetă de post

Course Soup

Ingrediente
  

  • 120 g de linte roșie
  • 1 ceapă medie
  • 1 morcov
  • 1/2 rădăcină de păstârnac
  • 1/2 rădăcină de pătrunjel
  • 230 g de roșii proaspete / suc de roșii / roșii pasate
  • 750 ml de apă
  • 1 lămâie mică lămâie
  • 2 linguri de ulei
  • 1 crenguță de cimbru uscat
  • sare și piper, după gust

Mod preparare rețetă
 

  • Spălați bine lintea și lăsați-o la înmuita în apă 20-30 de minute. Acest pas nu este obligatoriu. Lintea roșie fierbe ușor și fără hidratare în prealabil.
  • Curățați toate legumele de coajă și spălați-le.
  • Tăiați ceapa și rădăcinoasele mărunt sau după preferință. Puneți uleiul la încins într-o cratiță și adăugați legumele tăiate.
  • Presați sare și amestecați. Puneți capacul și căliți-le timp de 5-7 minute, sau până când acestea se înmoaie.
  • Adăugați lintea, amestecați și căliți-o 1-2 minute, amestecând constant.
  • Turnați apa și adăugați roșiile tocate și crenguța de cimbru.
  • Când supa începe să fiarbă, reduceți temperatura și fierbeți la foc mic circa 20 de minute, sau până când lintea se înmoaie complet (nu o lăsați să se fleșcăiască).
  • Spre final se adaugă și sucul stors de la lămâie. Asezonați cu sare, piper și alte mirodenii, dacă vreți.
  • Puteți pune și puțin pătrunjel verde deasupra, după ce stingeți focul.

Notă

Supa de linte roșie se servește caldă, dar este bună și la temperatura camerei. Se poate reîncălzi pe aragaz. 
Dacă vă plac supele mai groase, o puteți pasa cu blenderul și transforma într-o supă-cremă delicioasă!
Pentru un gust mai deosebit, puteți folosi puțină paprika afumată!
Sursă rețetă: Dairy Diary, Smoky tomato and red lentil soup: https://www.dairydiary.co.uk/recipe-view/smoky-tomato-red-lentil-soup/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating