Negresă cu brânză pentru diabetici – fără zahăr, făină sau ulei

Cauți o negresă bună pentru diabetici? Vă propun o rețetă simplă, care se face din brânză de vaci, ouă, făină de migdale și un îndulcitor non-caloric. Are și un adaos crocant de unt de arahide, care este opțional.

Spre deosebire de negresa tradițională, aceasta are mai puțini carbohidrați, de aceea este indicată în dieta keto.

Negresa cu branza pentru diabetici - fara zahar, faina, ulei

Imagine cu rol ilustrativ – Negresa cu branza pentru diabetici – fara zahar, faina, ulei: jules

Întrucât nu conține deloc făină de cereale glutinoase, poate fi inclusă și în regimul celiacilor sau al celor care au intoleranță la gluten.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de negresă fără zahăr și făină pe care vă recomand să le încercați:

Negresă din quinoa – fără zahăr, făină, oua sau ulei, bogată în proteine
1 ou, 1 măr și cacao – negresă fără zahăr, lactoză, făină sau ulei
Negresă sănătoasă, din 3 ingrediente – fără zahăr, făină, lactate sau ulei (vegan)
Incredibil: Negresă fără zahăr și fără făină din 2 ingrediente

Negresă cu brânză pentru diabetici - rețetă

Categorie Breakfast, Dessert, Snack
Servings 5
Calories 234 kcal

Ingrediente
  

  • 255 g de brânză de vaci (sau ricotta)
  • 2 ouă mari
  • 56 g de făină de migdale
  • 80-100 g de eritritol
  • 22 g de pudră de cacao
  • 2 lingurițe de praf de copt
  • 60 g de unt de arahide crocant (fără zahăr)

Mod preparare rețetă
 

  • Tapetați o tavă cu hârtie de copt.
  • Preîncălziți cuptorul la 150 de grade Celsius.
  • Spargeți ouăle într-un bol și bateți-le bine cu telul.
  • Adăugați brânza și vanilia și omogenizați.
  • Incorporați apoi ingredientele uscate: făina de migdale, praful de copt, îndulcitorul și pudra de cacao.
  • Turnați compoziția în tava pregătită și nivelați deasupra cu o spatulă.
  • Puneți din loc în loc câte puțin unt de arahide. Luați un cuțit sau un bețișor de frigărui și trasați linii ondulate, creând un model marmorat.
  • Dați tava în cuptor pentru 20 de minute, sau până când blatul s-a închegat.
  • Scoateți tava din cuptor și lăsați negresa la răcit, deoarece este moale.
  • După ce s-a răcit complet, se poate tăia pătrate. Se păstrează într-o caserolă la frigider.

Notă

Untul de arahide este opțional, sau  poate fi înlocuit cu unt de migdale sau unt din nuci ori semințe (inclusiv tahini).
Această negresă poate fi servită și caldă, cu lingura. După ce se răcește devine mai fermă și poate fi ținută în mână. 
Dacă tăiați negresa în șase bucăți, o bucată (o porție) are în jur de 234 de kilocalorii și 25 de carbohidrați totali.
Sursă rețetă: Jill Wallentin, Franzika Spritzler, Low-carb peanut butter brownies, Diet Doctor: https://www.dietdoctor.com/recipes/low-carb-peanut-butter-brownies

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.