Alimentaţia Femeii: În Funcţie de Culori şi Energie

Lansăm o provocare pentru femeile de toate vârstele să privească regimul de viaţă şi alimentaţia dintr-un alt unghi, şi anume dintr-o perspectivă religioasă sau energetică. La baza vieţii noastre se află dinamica energiilor acumulate în noi din mediu şi din cosmos.

Alimentaţia pe Culori şi Energie Potrivită Femeii

Există în toate lucrurile ascunsă o energie harică, energia Duhului lui Dumnezeu. Această energie nu se vede, dar ea ne influenţează simţitor. Poate fi interesant pentru femei să afle care sunt alimentele potrivite lor, care corespund energiilor feminine.

Regimul solar

Trebuie spus de la început că femeile au nevoie de un regim solar. Ne referim aici mai ales la zarzavaturi, la fructe şi seminţe de suprafaţă. Se vor evita plantele şi legumele care cresc fără lumină şi la umezeală. Plantele de întuneric sau de noapte sunt cartofii, ardeii, vinetele şi roşiile.

Verdeţuri

S-a demonstrat din punct de vedere medical faptul că femeile trebuie să îşi axeze dieta pe un regim bazat pe mai multe verdeţuri. Nu se recomandă fierberea zarzavaturilor, deoarece acest proces distruge toţi nutrienţii valoroşi de care avem nevoie. Aşadar, verdeţurile trebuie să fie nefierte, crude.

Cereale

Femeile trebuie să aibă o alimentaţie bazată pe 50% cereale, 25% vegetale şi 25% seminţe uleioase. Se recomandă în special grâul, dar puţin încolţit. Din el se poate face pâine sau turtiţe uscate. Cea mai bună pâine pentru femei este cea nepreparată, cea coaptă prin uscare naturală. Află mai multe despre cura cu grâu încolţit.

Fără carne

Femeia are nevoie de hrană verde. Carnea şi grăsimile schimbă raportul dintre energia feminină şi masculină. Consumul mare de carne tulbură acest echilibru şi duce la masculinizare sau hipersexualizare. Din acelaşi motiv trebuie reduse din regimul zilnic şi brânzeturile tari.

Cromatoterapia alimentelor

Energia feminină se hrăneşte în general cu alimente de culoare verde, cele care produc energie în corp. Dar este ideal să se menţină un echilibru între alimentele de culoare verde şi galbenă. Roşul este o energie acidă care slăbeşte organele, de aceea produsele de această culoare sunt mai puţin indicate în cazul femeilor.

Vezi şi articolul despre energiile din hrana vie recomandată de medicina isihastă sau de tip mănăstiresc.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.