Tahini – pasta de susan care susține memoria, inima și sănătatea oaselor
Data viitoare când mai treceți pe lângă raionul cu tahini în magazin, nu ezitați să cumpărați un borcan. Sau vi-l puteți face singuri acasă (rețetă AICI).
Această pastă de susan abundă în nutrienți și beneficii pentru sănătatea noastră.
Cuprins
Tahini și semințele de susan – un super-aliment?
Cei mai mulți folosesc tahini la prepararea pastei de năut (hummus). Însă aceasta poate fi inclusă cu ușurință în categoria de super-alimente.
Semințele de susan din care se face tahini sunt bogate în nutrienți esențiali și micro-constituienți bioactivi.
Acestea conțin acizi grași nesaturați, antioxidanți (lignani – sesamină, sesamol), fitosteroli, flavonoizi, tocoferoli, fibre, vitamine și minerale (calciu, fosfor).
Cumpara tahini natural din susan integral
Tahini și semințele de susan au zeci de efecte terapeutice. Au proprietăți antioxidante, analgezice și antiinflamatoare. Protejează sistemul cardiovascular și oasele.
5 beneficii importante ale consumului de tahini
Cei de la GreenMedInfo ne oferă 5 motive importante să mâncăm tahini mai des, nu doar în hummus.
Această pastă poate fi transformată într-un preparat dulce dacă îi punem miere și eventual puțină pudră de cacao sau de roșcove și scorțișoară.
De asemenea, poate fi folosită la prepararea de biscuiți, fursecuri, sosuri pentru salate. Poate înlocui maioneza în salata de vinete sau pateuri, datorită consistenței sale grase și cremoase și aromei de nucă.
Scade tensiunea arterială
Un prim motiv să includeți tahini în dieta voastră este legat de sănătatea inimii. Semințele de susan au efecte antihipertensive și hipolipidemiante. Consumul acestora ajută la scăderea tensiunii arteriale și a grăsimilor din sânge.
La 50 de grame de tahini pe zi (3,5 linguri), tensiunea arterială diastolică și rata pulsului scad pentru o perioadă de 4 ore.
Studiile au arătat că dietele bogate în grăsimi bune ajută la scăderea colesterolului LDL. Tahini este alcătuit în proporție de 40% din acizi grași mononesaturați și în proporție de 40% din acizi grași polinesaturați.
Sesamina și sesamolul contribuie de asemenea la diminuarea lipidelor din sânge. Acești lignani inhibă absorbția și sinteza colesterolului în corp.
Fitosterolii, flavonoidele și fibrele cresc eliminarea colesterolului din corp și producția de acid biliar din ficat.
Semințele de susan ajută la îmbunătățirea funcției endoteliale și la controlul apetitului. Persoanele care au probleme cu colesterolul ar putea folosi tahini în locul altor gustări.
Efect antiinflamator și analgezic
Semințele de susan conțin compuși care au efect antiinflamator, precum antioxidanți, calciu, fier, potasiu, fosfor, vitaminele B, C și E.
Grăsimile pe care le conțin au proprietăți antiinflamatoare, antivirale, antifungice și antibacteriene.
Cumpara tahini din susan megru
Uleiul de susan extras din tahini s-a dovedit eficient în reducerea sensibilității la durere, a severității durerilor și a senzației de greutate în locul dureros. Acesta a fost aplicat extern, pe membrele afectate de leziuni traumatice.
Adjuvant în osteoartrita la genunchi
Cei care au dureri de genunchi datorate artritei ar trebui să consume mai des tahini sau semințe de susan.
Un studiu pe 50 de adulcți cu osteoartrită la genunchi a arătat că 2-3 linguri de seminșe de susan pe zi au scăzut markerii de inflamație. Participanții au consumat susan timp de 2 luni. Comparativ cu placebo, susanul a redus considerabil nivelul de inflamație.
Un alt studiu a comparat efectele uleiului de susan aplicat extern cu gelul Diclofenac. Participanții au masat genunchiul afectat de osteoartrită cu ulei de susan de 3 ori pe zi, timp de 1 lună.
Rezultatele au fost favorabile. Uleiul de susan s-a dovedit la fel de eficient ca și gelul Diclofenac, diminuând durerea și ameliorând funcția genunchiului.
Stimulent pentru memorie
Un beneficiu neașteptat al pastei de susan vizează sănătatea creierului.
În reziduurile rezultate în urma extragerii uleiului din semințele de susan prăjite se găsesc cantități mari de sesaminol, sesamină și sesamolină.
Acești lignani au efecte benefice asupra funcțiilor cognitive. Mai precis, protejează împotriva tulburărilor de memorie.
Un studiu a arătat că aceste reziduuri scad nivelul de beta-amiloid – o proteină asociată cu declinul cognitiv. Mai mult decât atât, semințele de susan au îmbunătățit capacitatea memoriei verbale.
Calmant natural în artrita reumatoidă
Orice aliment antiinflamator ajută în afecțiunile musculo-scheletice, dar și în cele autoimune. Artrita reumatoidă este o boală autoimună ce are la bază o inflamație.
Cercetătorii iranieni au investigat efectele sesaminului din susan pe pacienți cu artrită reumatoidă. Aceștia au primit un supliment cu 200 mg de sesamină, timp de 6 săptămâni.
Acesta a adus îmbunătățiri semnificative la nivelul markerilor inflamatori. Totodată, acest lignan a diminuat sensibilitatea articulațiilor și severitatea durerilor.
Prin faptul că reduce mediatorii inflamatori, susanul poate ameliora simptomele clinice ale artritei reumatoide.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă:
Semințele de susan previn acumularea de grăsime în sânge și ficat
Sărățele cu susan de post (fără gluten)
Pâinici din ovăz și susan – fără gluten
Uleiul de susan reduce severitatea durerilor de mâini și de picioare
Pateu de susan – o rețetă de post care îți aduce mult calciu, magneziu, seleniu și fier!
Miere cu semințe de susan – rețetă și beneficii
Sursă articol: GreenMedInfo, Is tahini good for you? 5 surprising benefits: https://greenmedinfo.com/blog/tahini-good-you-5-surprising-benefits