Semințele de susan previn acumularea de grăsime în sânge și ficat 

Bazat pe studii științifice 

Semințele de susan ar putea fi benefice în boala ficatului gras. Acestea conțin substanțe care au efecte hepatoprotectoare.

Semintele de susan previn acumularea grasimii in ficat 

Semintele de susan previn acumularea grasimii in ficat

Semințele de susan combate boala ficatului gras

Un studiu publicat în decembrie 2021 în jurnalul „Nutrients” a dezvăluit că susanul poate combate ficatul gras.

Totodată, reduce riscul de progresie a bolii spre o afecțiune mai gravă, anume ciroza hepatică.

Dietele bogate în grăsimi pot duce, în timp, la stocarea unei cantități excesive de grăsime în ficat.

Drept urmare, ficatul crește în dimensiune și nu mai funcționează optim.

Dacă nu este tratată corespunzător, inflamația și stresul oxidativ implicate în această boală pot duce la instalarea cirozei.

În studiul menționat mai sus, cercetătorii au descoperit că ingredientul activ din semințele de susan protejează celula hepatică. Totodată, a demonstrat și efecte neuroprotectoare.

Este vorba despre sesamol. Acesta se găsește atât în semințe, cât și în uleiul de susan.

Citește și – Ceaiuri pentru ficat gras

Susanul reduce dimensiunea ficatului

Cercetătorii au evaluat efectele acestui compus în laborator, pe un lot de șoareci.

Animalele au fost împărțite în 3 grupuri și tratate diferit:

  • grupul 1 a avut o dietă echilibrată, fără multe grăsimi;
  • grupul 2 a avut o dietă bogată în grăsimi;
  • grupul 3 a avut o dietă foarte grasă, la care a fost adăugat sesamol.

Experimentul a durat 3 luni. Rezultate au arătat că dieta grasă fără sesamol a dus, așa cum era de așteptat, la creșterea greutății corporale.

Nu același lucru a fost observat la șoarecii care au mâncat multe grăsimi dar au primit și sesamol. Cu toate că aportul caloric a fost același la ambele grupuri.

Adăugarea sesamolului la dieta grasă a avut ca efect scăderea masei și a volumului ficatului.

Un alt beneficiu constat de cercetători a fost protejarea ficatului de inflamația și stresul oxidativ asociate cu steatoza hepatică.

Sesamolul a activat factorul de transcripție Nrf2. Acesta este implicat în procesele anti-inflamatoare și antioxidante.

Mai exact, el reglează apărarea celulară împotriva atacului toxinelor și a stresului oxidativ.

Activarea factorului Nrf2 face celule rezistențe la carcinogenii chimici și factorii inflamatori.

Acest studiu sugerează că sesamolul poate combate boala ficatului gras, inflamația și stresul oxidativ.

Netratate, acestea cresc, în timp, riscul de fibrozare a ficatului și dezvoltarea cirozei.

Citește și – Tratament naturist și dietă pentru ficat gras (steatoză hepatică)

Susanul scade grăsimile din sânge și din ficat

Un alt studiu, apărut în 2021 în jurnalul „Grain & Oil Science and Technology” a investigat efectele hipolipidemiante ale susanului pe șobolani cu hiperlipidemie.

Hiperlipidemia apare de regulă în urma unei alimentații bogate în grăsimi. Este caracterizată printr-o creștere anormală a lipidelor din sânge, a colesterolului total și a trigliceridelor.

Hiperlipidemia este un factor de risc major pentru bolile cardiovasculare, bolile coronariene, infarctul miocardic, accidentul cerebral vascular, hipertensiune arterială și ateroscleroză.

Animalele aveau o dietă grasă, la care au primit diferite doze de semințe de susan alb și negru.

Datele finale au arătat că ambele tipuri de susan reduc acumularea de grăsimi în ficat.

Acestea au scăzut colesterolul total și trigliceridele.

Semințele de susan alb și negru pot îmbunătăți leziunile ficatului gras și metabolismul lipidelor.

Acest studiu indică un efect protector al susanului asupra ficatului, reducând riscul de steatoză hepatică și leziuni.

Citește și – Cum să reduci grăsimea din ficat în 14 zile doar prin dietă!

Informații preluate din:

1. Natural Life App, Sesame seeds help with fatty liver: https://www.naturallifeapp.com/from_science/sesame-seeds-help-with-fatty-liver
2. He F, Ru X, Wen T. NRF2, a Transcription Factor for Stress Response and Beyond. Int J Mol Sci. 2020;21(13):4777. Published 2020 Jul 6: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7369905/
3. Chenxi Li, Yahui Li, Yuxiang Ma, Dongying Wang, Yongzhan Zheng, Xuede Wanga, Effect of black and white sesame on lowering blood lipids of rats with hyperlipidemia induced by high-fat diet, Grain & Oil Science and Technology, Volume 3, Issue 2, June 2020, Pages 57-63, Grain & Oil Science and Technology: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2590259820300145

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.