Salată de rădăcinoase, cu maioneză din năut (salată boeuf de post)

Salata boeuf se poate face și în variantă vegană, sau de post. Iese la fel de gustoasă, mai ales dacă o finisați cu o maioneză reușită. 

Una din cele mai bune rețete de maioneză de post este maioneza din apa de năut. Vă las rețeta AICI pentru a o încerca la această salată.

Salata de radacinoase, cu maioneza din năut - reteta de post

Salata de radacinoase, cu maioneza din năut – reteta de post

Are un gust deosebit de bun, fiind totodată o sursă bogată de proteine. Dacă obișnuiți să fierbeți năut în casă, nu aruncați zeama. Păstrați-o în caserole la congelator.

Când aveți nevoie de o maioneză vegană, scoateți câte o caserolă, lăsați-o la dezghețat și transformați-o în maioneză.

Această maioneză din năut merge la orice fel de salată, mai cu seamă la salata de vinete și salata orientală de post.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de salate de post pe care vă recomand să le încercați:

Salată Boeuf de post – rețetă
Salată de crudități cu maioneză de avocado, fără ulei
Salată de țelină cu nuci și maioneză de post – bogată în fibre și antioxidanți
Salată de cartofi cu ceapă verde și maioneză de soia

Salata boeuf de post

Salata boeuf de post

Salata de boeuf de post

Salata de boeuf de post

Salata boeuf de post

Salată de rădăcinoase cu maioneză din năut

Categorie Main Course, Salad

Ingrediente
  

  • 4 cartofi
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină de păstârnac
  • 2-3 bucăți de murătură (castraveți, pătlăgele sau mere murate)
  • 1 lingură de muștar dulce
  • 200 g de maioneză din năut
  • sare, după gust

Mod preparare rețetă
 

  • Legumele se curăță de coajă și se spală bine. Se pun la fiert în apă până când se pătrund bine cu furculița.
  • Cât timp legumele se răcesc, puteți pregăti maioneza. V-am lăsat link către rețetă în primul paragraf din articol.
  • Legumele răcite se taie cubulețe mici și se pun într-un bol.
  • Murătura se scurge de zeamă și se clătește cu apă. Se stoarce bine și se taie mărunt. Se pune peste legume. Această salată este făcută cu pătlăgele și mere murate.
  • Adăugați maioneza și muștarul și sare. Amestecați bine și gustați dacă este potrivit de sărată sau acră.

Notă

Salata de boeuf se poate servi imediat. Ce rămâne se păstrează în frigider, în recipiente închise cu capac.
Dacă aveți musafiri, o puteți pune în boluri și decora cu pătrunjel verde, gogoșari în oțet sau măsline. 
Legumele pot fi înlocuite cu alte rădăcinoase, dacă acestea nu vă plac sau nu le aveți la îndemână. Puteți utilia de exemplu rădăcină de țelină sau de pătrunjel, sau chiar sfeclă roșie. 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.