Paste cu sos de mazăre și busuioc – rețetă de post

Pastele gătite sunt atât de versatile, încât putem pune aproape orice în ele.

Dacă vă plac pastele și vreți să mai schimbați gustul și culoarea sosului, încercați rețeta de mai jos.

Paste cu sos de mazare si busuioc - reteta de post

Paste cu sos de mazare si busuioc: jules

Spre deosebire de sosul clasic roșu din tomate, sosul acesta are culoarea verde.

Se face din mazăre fiartă și busuioc. Acest sos se numește „pesto” în bucătăria italiană.

Pastele cu sos de mazăre sunt nu doar delicioase, ci și foarte hrănitoare și sățioase.

Leguminoasele în general oferă proteine și fibre.

Citește șiPaste cu (sos de) spanac – rețetă de post

MAZĂREA – UN ALIMENT FOARTE HRĂNITOR  

Mazărea verde se găsește foarte ușor, pe tot parcusul anului, fie proaspătă, fie congelată, fie la conservă.

Are un conținut nutrițional suprinzător de bogat.

Furnizează aproape toate vitaminele și mineralele necesare.

170 de grame de mazăre conțin:

  • 62 de calorii
  • 11 g de carbohidrați
  • 4 g de fibre
  • 4 g de proteine
  • 34% din doza zilnică recomandată (DZR) de vitamina A
  • 24% din DZR de vitamina K
  • 15% din DZR de vitamina B1
  • 13% din DZR de vitamina C
  • 12% din DZR de acid folic
  • 11% din DZR de mangan
  • 7% din DZR de fier
  • 6% din DZR de fosfor

Boabele de mazăre se disting de alte legume prin conținutul bogat în proteine.

Dietele bogate în proteine mențin sațietatea și reduc apetitul și aportul zilnic de calorii.

Mazărea este o sursă excelentă de proteine pentru persoanele care nu consumă carne.

Consumul de mazăre ajută la controlul zahărului din sânge. Această leguminoasă are un indice glicemic scăzut. Stimulează digestia.

Datorită conținutului de magneziu, calciu și potasiu, mazărea protejează împotriva bolilor cardiovasculare.

Antioxidanții pe care îi conține (flavonoli, carotenoide, vitamina C) protejează celulele de daunele stresului oxidativ și scad riscul de afecțiuni cardiace, accidente vasculare cerebrale și cancer.

PASTE CU SOS DE MAZĂRE ȘI BUSUIOC – REȚETĂ

INGREDIENTE

  • 1 pachet paste mici
  • 1 cană de mazăre fiartă
  • 4-5 frunze de busuioc
  • 1 fir de ceapă verde
  • 2 căței de usturoi
  • ½ lămâie
  • 100 ml de ulei de măsline
  • sare și piper, după gust

MOD DE PREPARARE

Pentru această rețetă este indicat să folosiți paste de dimensiuni mai mici, precum scoici, fundițe sau spirale.

Însă merg și cele lungi (spaghete).

Puneți o cratiță cu apă pe foc. Adăugați 1 linguriță de sare și amestecați.

Când începe să clocotească, turnați pastele și lăsați-le să fiarbă un sfert de oră, sau urmați instrucțiunile de pe pachet.

Între timp, puteți pregăti sosul sau rețeta de pesto.

Citește șiPaste cu dovlecei și sos verde

Dacă folosiți mazăre la conservă, trebuie doar să o scurgeți de apă și să o clătiți.

Aveți și opțiunea de a folosi mazăre uscată, pe care să o fierbeți în apă și eventual ceva legume, precum ceapă și morcov.

Puneți boabele de mazăre scurse de apă în vasul robotului cu lama S.

Adăugați frunzele de busuioc, ceapa verde, cățeii de usturoi decojiți, uleiul de măsline, sucul și coaja de la jumătate de lămâie.

Puteți pune mai multă ceapă dacă doriți. Ajustați ingredientele după gustul vostru.

Presărați puțină sare și puțin piper.

Mixați câteva secunde, până când ingredientele se transformă într-o pastă fină.

Poate fi nevoie să opriți robotul periodic și să răzuiți pereții.

Sosul de mazăre poate fi pasat și cu un blender manual.

Pastele fierte se scurg de apă. Se pun într-un bol încăpător și se adaugă câteva linguri de ulei de măsline (sau unt topit).

Se amestecă bine, apoi se incorporează sosul de mazăre.

Nu puneți tot sosul odată. Adăugați-l treptat, ajustând cantitatea după gust.

Amestecați ușor, pentru a nu zdrobi pastele.

Citește șiCum să mănânci paste fără să te îngrași? (+ o rețetă)

Surse articol:

1. Fatma’nın Mutfağından, Pastele vor fi gustoase cu acest sos: https://www.youtube.com/watch?v=_EJNf5Mi1-o&ab_channel=Fatma%27n%C4%B1nMutfa%C4%9F%C4%B1ndan
2. Brianna Elliott, Why Green Peas are Healthy and Nutritious, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/green-peas-are-healthy

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.