Ai câteva rondele de orez în casă? Transformă-le într-un desert inedit! Biluțe din rondele de orez și morcov – rețetă virală, fără zahăr, făină, ulei
Aceste biluțe din rondele de orez și morcov sunt foarte ușor de făcut și delicioase. Le poți consuma ca desert sau gustare. Pot fi oferite și copiilor. Nici nu vor bănui că ai pus morcov în ele!
Dacă totuși nu vă place morcovul, puteți să îl înlocuiți cu măr. Bomboanele vor ieși mai suculente și mai dulci.

Imagine cu titlu sugestiv: Bilute din rondele de orez si curmale
Biluțe din rondele de orez cu morcov – rețetă
Vă sfătuiesc să folosiți rondele de orez integral, sau rondele cu orez și hrișcă, quinoa sau năut.
Ingrediente
• 8 rondele de orez (vi le recomand pe acestea cu năut fără gluten)
• 1 morcov mediu
• 70 g de nuci
• 180 g de curmale fără sâmburi (vi le recomand pe acestea la ofertă)
• 1 linguriță de scorțișoară (v-o recomand pe aceasta autentică)
• opțional: 50 g de ciocolată pentru decor
Mod de preparare
Curățați morcovul de coajă și tăiați-l rondele. Puneți-le în vasul unui robot de bucătărie sau tocător. Adăugați rondele de orez rupte bucăți, curmalele, nucile și scorțișoara.
Mixați câteva secunde, până când ingredientele se mărunțesc complet. Trebuie să obțineți o pastă grunjoasă și lipicioasă.
Dacă pasta este prea uscată, mai adăugați câteva curmale sau puțină apă ori lapte vegetal.
Luați câte o lingură de compoziție și modelați-o între palme sub formă de bilă. Puteți face bomboanele mai mici sau mai mari, după preferință. Dacă le faceți mai mari, veți obține circa 12 bomboane.
Cumpără scorțișoară autentică la ofertă
Puneți-le în congelator pentru un sfert de oră. Suprafața rece va ajuta la întărirea glazurii de ciocolată mai repede.
Topiți ciocolata la bain-marie și adăugați câte o bomboană. Scufundați-o în ciocolată și scoateți-o cu o lingură. Scurgeți bine bomboanele de ciocolată și puneți-le pe o farfurie cu hârtie de copt sau pe un grătar.
Puteți presăra pe ele și câțiva fulgi de cocos sau nucă măcinată, pentru aspect. Dați bomboanele glazurate în frigider pentru câteva minute, cât să se întărească ciocolata.
Le puteți păstra în frigider până la o săptămână, dacă rezistă nemâncate atât de mult timp!
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de biluțe sau trufe, pe care vă recomand să le încercați:
Biluțe din banane și cocos – desert la rece, fără zahăr, făină, ulei
Biluțe din curmale și fulgi de ovăz– desert dietetic (fără zahăr, fără gluten, fără lactate)
Biluțe dulci din griș, cocos și miere
Biluțe de susan, bogate în calciu (rețetă video)
Sursă rețetă: Cook.Vegetarian, My viral rice crisp carrot cake bites: https://www.instagram.com/p/DEKRVArTiZA/?e=69cea423-ce72-49bd-b708-84819fb30235&g=5