Crackers fără gluten – cu nuci și rozmarin

Persoanele care au intoleranță la gluten pot găsi pe site-ul nostru numeroase rețete potrivite pentru dieta lor, culese din diferite surse.

De multe ori, rețetele fără gluten sunt potrivite și pentru alimentația celor care au diabet, boli autoimune sau boli inflamatorii.

Crackers fara gluten - cu nuci si rozmarin

Imagine cu titlu sugestiv: soks kata

Acești crackerși fără gluten sunt crocanți, aromați și sățioși. Se fac din nuci, migdale și semințe. Pot fi incluși în curele de slăbire. Pot fi dați și copiilor (se poate exclude rozmarinul).

Sunt o gustare sănătoasă, întrucât nu conțin ulei rafinat, nici alt tip de grăsimi saturate sau ingrediente rafinate și procesate.

Crackers fără gluten, cu nuci și rozmarin – rețetă

Durată totală de preparare: 75 de minute
Nr. de porții: 18 crackers

Ingrediente

  • 50 g de nuci
  • 80 g de migdale măcinate
  • 1 lingură de semințe de in măcinate
  • 1 lingură de semințe de chia
  • 3 linguri de apă
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • frunzele de la o crenguță de rozmarin
  • ¼ linguriță de sare
  • 1 vârf de cuțit de piper negru

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 170 de grade Celsius. Puneți nucile într-un mini-robot pentru a le mărunți. Dacă nu aveți un astfel de aparat, le puteți toca mărunt cu cuțitul.

Mutați-le într-un bol. Adăugați migdalele măcinate, semințele de in și de chia.

Tocați mărunt rozmarinul și puneți-l peste restul ingredientelor. Puneți sarea și piperul și amestecați bine. Incorporați la final apa și omogenizați.

Trebuie să obțineți o cocă. Pentru a fi mai ușor de lucrat cu aluatul, puneți-l între două hârtie de copt. Întindeți-l cu sucitorul într-o foaie subțire (cca. 3 mm grosime).

Îndepărtați hârtia de copt de deasupra și tăiați foaia de aluat în 18 pătrate. Mutați-i cu tot cu hârtia de copt de dedesubt în tava cuptorului.

Dați tava în cuptor pentru 15-18 minute. Crackerșii sunt gata când s-au rumenit și au devenit crocanți.

Lăsați-i să se răcească de tot înainte de a-i scoate din tavă. Se păstrează în frigider – într-o pungă de hârtie sau într-un borcan de sticlă cu capac.

Acești crackerși fără gluten pot fi serviți ca gustare, în locul ronțăielilor nesănătoase din comerț. Sau pot fi folosiți în loc de pâine, pot fi folosiți la tartine sau consumați cu diferite salate sau mâncăruri gătite.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de crackers sau biscuiți fără gluten pe care le puteți încerca:

Crackers cu semințe (biscuiți crocanți), fără făină – înlocuitor pentru pâine
Crackers din dovleac și semințe – de post, fără gluten
Înlocuitor de pâine, din semințe de in și ceapă – doar 2 ingrediente
Pâinici uscate în cuptor, din legume și semințe

Sursă articol: College of Naturopathic Medicine, Spiced beetroot chutney with rosemary and walnut crackers: https://www.naturopathy-uk.com/natural-chef/blog/2019/03/25/spiced-beetroot-walnut-crackers/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_term=2023-06-09&utm_content=deleted&utm_campaign=name_avoid_these_toxic_suncreams&gclid=EAIaIQobChMI3-LZqcfL6QIVhYxRCh1iEAoNEAAYASAAEgJHcPD_BwE

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.