Salată de morcov cu stafide

Salata de morcov cu stafide este un preparat simplu și sănătos pe care îl puteți încerca în perioada posturilor.

Ingredientele sunt ușor accesibile în orice perioadă a anului.

Salata de morcov cu stafide

Salata de morcov cu stafide: Marco Vector Professional Photographer

Colorată, vibrantă, savuroasă și sățioasă în același timp, salata poate fi servită ca atare, sau ca garnitură dulce-acrișoară la o altă mâncare.

Rețeta a apărut pentru prima dată în sudul Statelor Unite ale Americii.

Versiunea originală conține morcov ras, stafide, maioneză, zahăr, sare și piper.

Însă rețeta poate fi adaptată la diverse gusturi și regimuri. În rândurile de mai jos veți găsi trei variante diferite ale rețetei clasice.

Citește și – Salată de morcov și gulie – simplă dar delicioasă și sănătoasă!

Salată de morcov cu stafide și ananas – rețeta 1

Durată totală de pregătire: 1 oră și 10 minute
Număr de porții: 8
Calorii: 61 kilocalorii

Înjumătățiți cantitățile ingredientelor dacă vreți să obțineți o cantitate mai mică de salată.

Ingrediente

  • 4 morcovi mari
  • ½ cană de stafide
  • 1 conservă de 200 de grame de ananas
  • ½ cană de apă fierbinte
  • 1 linguriță de oțet
  • 1 lingură de miere
  • ½ linguriță de sare

Mod de preparare

Începeți prin a pune stafidele la hidratat. Turnați peste ele apa fierbinte și lăsați-le 10 minute să se hidrateze.

După ce s-au umflate, scurgeți apa și clătiți-le.

Scurgeți apoi bucățile de ananas. Păstrați 2 linguri de suc/compot pentru dressing.

Amestecați sucul de ananas cu oțetul, mierea și sarea.

Curățați morcovii și dați-i pe răzătoare. Puneți-i într-un bol încăpător. Adăugați stafidele și ananasul tăiat bucăți mai mici.

Turnați la final dressing-ul și amestecați ușor.

Salata de morcov și stafide poate fi consumată imediat.

Însă are un gust mai bun dacă o introduceți în frigider și o lăsați să stea la rece cel puțin o oră înainte de a o servi.

Sugestii

În loc de miere puteți folosi puțin zahăr sau sirop de arțar.

Puteți folosi stafide brune sau aurii.

Ananasul la conservă trebuie să fie în suc propriu.

Informații nutriționale

Salata de morcov cu stafide este aromată dar are un gust echilibrat.

Este bogată în vitamine, minerale, fibre și antioxidanți. Conține:

  • carbohidrați: 15 g
  • fibre: 2 g
  • zahăr: 5 g
  • vitamina A: 10690UI
  • potasiu: 279 mg
  • sodiu: 192 mg
  • calciu: 24 mg
  • vitamina C: 4.3 mg

Citește și – Salată de varză și morcov, cu usturoi și turmeric

Salată de morcov cu stafide și pătrunjel – rețeta 2

Durată totală de preparare: 10 minute
Număr de porții: 4

Ingrediente

  • 450 g de morcov
  • ½ cană de stafide
  • 1/3 cană de semințe de pin sau nuci
  • 1 legătură de pătrunjel sau hasmațuchi
  • 60 ml de ulei
  • sucul de la ½ lămâie
  • 1 linguriță de muștar dulce
  • 2 linguri de miere
  • ¼ linguriță de scorțișoară măcinată
  • ¼ linguriță de paprika sau boia de ardei
  • 1 vârf de cuțit de chimen măcinat
  • ½ linguriță de sare

Mod de preparare

Curățați morcovii de coajă și dați-i prin răzătoarea cu găuri mari. Puneți-i într-un bol, adăugând stafidele și pătrunjelul tocat mărunt.

Amestecați muștarul cu uleiul, sucul de lămâie, mierea și condimentele.

Turnați sosul peste salată și amestecați ușor.

Lăsați salata să stea în repaos o oră înainte de servire, pentru ca ingredientele să se înmoaie puțin și aromele să se întrepătrundă.

Salata de morcov cu stafide si maioneza

Salata de morcov cu stafide si maioneza: Steve Johnson

Salată de morcov cu stafide și maioneză – rețeta 3

Durată totală de preparare: 35 de minute
Număr de porții: 3

Ingrediente

  • 200 g de morcovi
  • 100-150 g de stafide
  • 1 lingură de maioneză sau iaurt
  • 1 linguriță de suc de lămâie
  • sare, după gust

Mod de preparare

Dați morcovii prin răzătoarea cu găuri mici și amestecați-i cu stafidele într-un bol.

Separat, combinați ingredientele pentru dressing: maioneza sau iaurtul cu sucul de lămâie și sarea.

Turnați sosul obținut în bol și amestecați ușor, până când acesta se incorporează deplin.

Dați salata la frigider pentru jumătate de oră, apoi o puteți servi.

Această rețetă poate fi pregătită și în varianta de post, dacă folosiți o maioneză vegetală.

Citește și – Salată de sfeclă, morcov și țelină  – rețetă cu valoare terapeutică

Surse articol:

1. Where Did Carrot Raisin Salad Originate, Answers.com: https://www.answers.com/Q/Where_did_carrot_raisin_salad_originate
2. Joanne Ozug, Carrot Raisin Salad, Fifteen Spatulas: https://www.fifteenspatulas.com/carrot-raisin-salad-with-pine-nuts/
3. Wynkoop, Grandma’s Carrot Salad, All Recipes: https://www.allrecipes.com/recipe/240181/grandmas-carrot-salad/
4. Kristen Chidsey, Carrot Raisin Salad, A Mind Full Mom: https://amindfullmom.com/carrot-raisin-salad/?__cf_chl_jschl_tk__=e4e37ecdeea7359d15e4d9b289daf1f8ff962e1c-1618767092-0-Ac9AN5kkuDHdfvC8QDMBHcpVo0rHHewsICCM_XzpqYpXGZOZMCr97cCKWaC8lyAjA1-aIoW4ghIVCXsbGqVErQ5M5IMGXvLPIf-CTvPfCvlrgpYQbT5PlVmkdZGCuaVcJLonH6ZrqBufPesThq9B0YbKctKpTf5G7JKgS62MIjtAfJqCkBXOCu7lLv464LMInPSWEBXJFIZqoRiKzPZOZYsAy3rXAFPmNsYmplH-pn84NLRhHQrL2Dzizdooh1vUpgozXV5-_k2h9z0S3pkGORo4y8JuJYG8Lh_4Pz0ZYonRyhzGRrlf3sDvXb6qsexWjq567bHeN-5FqI8BuQ8s2j4wCF0h99-RKje3qzrrYN1pIjbIvTyByWmVw9aBP3lh2_wOw0BWgC8pmrxwJwjoyrlCwpobCVTxSb92TRAkvTwPnVU-X39YPMFwmRkpSD-6wVJGGQJuf9_FR-OFlQ535cA

 

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.