PÂINE pentru DIABETICI, fără CARBOHIDRAȚI – din 3 ingrediente

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Această rețetă este recomandată în mod special persoanelor care suferă de diabet, însă poate fi inclusă în cadrul oricărui regim sănătos, dar mai ales a dietelor sărace în carbohidrați.

Nu este un tip de pâine în adevăratul sens al cuvântului, ci mai curând o alternativă la pâinea tradițională, obținută din făină. Rețeta de față nu conține deloc făină. 

Paine pentru diabetici fara carbohidrati

Este ideală în regimul unui diabetic deoarece are zero carbohidrați. Se prepară doar din 3 ingrediente și este extrem de pufoasă.

Pâine pentru diabetici, fără carbohidrați

Ingrediente

• 2 ouă
• 3 linguri de cremă de brânză
• ½ linguriță de bicarbonat de sodiu

Preparare

Spargeți ouăle și separați-le. Puneți-le în 2 boluri diferite. Peste gălbenușuri, adăugați crema de brânză (moale, la temperatura camerei). Asezonați cu puțină sare. Amestecați cu telul sau cu mixerul până rezultă o compoziție omogenă, fără cocoloașe.

Este important să folosiți un tip de cremă de brânză cu un conținut integral de grăsimi. Nu vă faceți griji, rețeta conține doar câteva linguri.

Evitați sortimentele degresate. Este esențial ca o rețetă care nu conține carbohidrați să compenseze prin alți macro-nutrienți, precum proteine și grăsimi, ca în cazul de față.

Puteți folosi și brânză de vaci, însă aceasta trebuie să fie tot integrală. Mixați bine cu un mixer manual pentru a sfărâma toate bucățile mari.

În bolul cu albușuri, adăugați bicarbonatul de sodiu. Introduceți mixerul și mixați până obțineți o spumă tare, care formează vârfuri. Nu le mixați prea mult, pentru că riscați să se lase.

Integrați compoziția de gălbenușuri în cea de albușuri și amestecați ușor, cu o spatulă de plastic sau cu o lingură de lemn.

Pentru a prepara aceste pâinici, este nevoie să puneți din timp la preîncălzit o tavă așternută cu hârtie de copt în cuptor la 150 de grade Celsius. Tava trebuie să fie fierbinte când puneți compoziția, pentru ca pâinicile să se coacă uniform.

Pulverizați cu spray de gătit sau ungeți-o cu ulei. Luați câte o lingură din compoziție și puneți-o în tavă, ca o clătită. Nivelați, dându-i o formă cât mai rotundă. Procedați astfel până când terminați toată compoziția.

Coaceți pâinicile la 150 de grade Celsius. În 15-20 de minute ar trebui să fie gata. Trebuie să capete o nuanță aurie, ușor maro. Dacă aveți un cuptor care coace mult mai puternic, lăsați-le mai puțin, sau setați o temperatură mai mică (130-140 de grade Celsius).

Pâinicile ies foarte pufoase și apetisante, însă nu le puteți consuma imediat. Pentru a le păstra moi, trebuie să le lăsați să se răcorească, apoi să le puneți într-o pungă (cu sigiliu). Închideți punga și lăsați pâinicile să stea câteva ore, preferabil peste noapte.

Dacă nu veți opta pentru această metodă de păstrare, se vor usca, vor deveni extrem de casante și sfărâmicioase, precum bezelele.

Puteți folosi aceste pâinici la sandviciuri sărate sau dulci (cu ouă, omletă, verdețuri, legume, gem etc. Rezistă în frigider până la 3 zile.

Citește și Cum să alegem cei mai buni CARBOHIDRAȚI (care nu cresc riscul de DIABET, boli CARDIOVASCULARE sau OBEZITATE)

Cumpără de aici suplimente pentru diabet:
[wcepe_products ids=’12428, 9110, 9706, 11086′ button=’Cumpără aici’]

Sursă: Mind Over Munch, NO Carb Cloud Bread! 3 Ingredient Takeover – Mind Over Munch: https://www.youtube.com/watch?v=LDuQlLx_TQ4

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. Marian Bogdan Teșileanu

    Deci, separ albușurile de gălbenușuri. Le mixez separat dar la albușuri pun și bicarbonat. După aia, împreunez iară albușurile cu gălbenușurile și le mai mixez odată. De ce? Ca să fie iar împreună! Le dau la cuptor. Brînza o mixez și pe ea dar o las, dracu’, pe masă că-i prea grasă! În final, scot găluștele și le pun la transpirat! Mișto pîine!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.