Spuneți această rugăciune scurtă către Maica Domnului și vă va acoperi de tot răul
Cuvine-se cu adevărat să o fericim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, căci ea este Maica Dumnezeului nostru, după cum spune în rugăciunea vestită de Arhanghelul Gavriil.
Dacă Maica Domnului este mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, cu atât mai mult se cuvine nouă, pământenilor să îi aducem laudă și închinăciune.
Însuși Arhanghelul Gavriil s-a închinat Fecioarei Maria la Bunavestire, măcar că era înger, din cer trimis.
Maica Antonia de la Mănăstirea Văratic a fost întrebată cum ar trebui să se roage creștinii din lume, ce rugăciuni să facă.
Rugăciunea către Maica Domnului este foarte folositoare. Maica Antonia recomandă o rugăciune mică, scurtă, pe care o putem învăța pe de rost.
De o vom rosti zilnic, ne va aduce mult ajutor. Este o rugăciune de „acoperire”, întrucât cerem Maicii Domnului să ne apere de tot răul.
Cuprins
Rugăciune scurtă către Maica Domnului care ne acoperă de tot răul
„O, prealuminate nor, Maica lui Hristos Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare și atotputernică, și celor ce sunt în necazuri le ajută, pe cei asupriți îi mântuiește și dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ție, că toate le poți câte le voiești”.
Această rugăciune scurtă către Maica Domnului face parte din Paraclisul Maicii Domnului. Ea reprezintă de fapt catavasia de la cântarea a 9-a a canonului paraclisului.
Este o rugăciune într-adevăr scurtă, însă plină de putere și de har. Maica Domnului este acoperământul lumii, cel mai lat decât cerul, după cum scrie în Acatistul Buneivestiri.
Sub acoperământul milei sale scăpăm noi, cei care ne punem nădejdea în puterea ei de mijlocire și de ocrotire.
În rugăciunea de mai sus îi cerem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să ne apere de vrăjmașii văzuți și nevăzuți.
Dar nu-i cerem doar ferirea de ispite și necazuri, ci și ajutor de mântuire. Îi cerem să mijlocească pentru noi iertarea păcatelor.
Aceste cereri sunt pecetluite cu o frază-cheie: „că poți toate câte le voiești”. Aceste cuvinte arată cât de mare este putere Maicii Domnului.
Sfinții Părinți spun că atât cât poate Dumnezeu cu puterea Sa, poate Maica Domnului cu rugăciunea ei.
Putem rosti această rugăciune în orice moment al zilei, cât mai des. Fie că ședem, fie că mergem, fie că lucrăm ceva cu mâinile. Fie că ne este bine, fie că suntem în necazuri și încercări.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rugăciuni ajutătoare către Maica Domnului:
Rugăciune către Maica Domnului, ocrotitoare neobosită
Rugăciune către Maica Domnului, liniștitoarea celor loviți de valurile vieții
Rugăciune către Maica Domnului pentru ieșirea din necaz
Rugăciune către Maica Domnului care risipește norii întristării sufletului
Surse articol:
1. Doxologia, Paraclisul Maicii Domnului: https://doxologia.ro/paraclisul-preasfintei-nascatoare-de-dumnezeu
2. Doxologia, Sfaturi despre rugăciune pentru oamenii din lume, de la Maica Antonia (Mănăstirea Văratec): https://doxologia.ro/paraclisul-preasfintei-nascatoare-de-dumnezeu