Rugăciune către Maica Domnului, ocrotitoare neobosită
Nu ar trebui să treacă nici o zi fără să ne rugăm Maicii Domnului.
Mai ales acum, în vremea postului pe care Biserica l-a rânduit în cinstea adormirii ei și mutării sale la cer.
Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol spunea că Maica Domnului e supărată pe aceia care nu îi cer nimic.
Aceste cuvinte pot fi interpretate în sensul că ea așteaptă să o chemăm în ajutor.
Ea vrea să profităm de harul pe care Dumnezeu i l-a dat, anume acela de a mijloci pentru neamul omenesc.
Ea vrea să ducă rugămințile noastre înaintea Fiului ei. E de-ajuns numai să ridicăm mâinile cu credință în rugăciune către ea și vom afla izbăvire.
Căci ea ca o mamă știe să mângâie pe cei întristați. Știe să scape din nevoi pe cei aflați în primejdii, necazuri și încercări.
Știe să aline suferința. Știe să ceară pentru fiecare ceea ce îi este de folos pentru mântuire.
Citește și – Rugăciune către Maica Domnului, ajutătoarea celor neajutorați
Toți sfinții aveau o evlavie deosebită la Maica Domnului și se rugau ei neîncetat, bucurându-se de ocrotirea și grabnicul ei ajutor.
Unii chiar au scris stihuri, poeme sau cântări în cinstea ei, precum Sfântul Nectarie.
Alții au alcătuit rugăciuni pe care le putem rosti și noi atunci când suntem în nevoie.
Însă fiecare dintre noi poate să îndrepte propria sa rugă către Maica Domnului.
Inima sloboade rugăciuni adânci și fierbinți atunci când suntem în necaz, în ispite, în lipsuri și nevoi.
Pe acestea, proprii și personale să le înălțăm la tronul Maicii Domnului, căci ea stă așezată mai presus decât toate puterile cerești.
Locul ei este foarte aproape de Mântuitorul Hristos. Ea stă de-a dreapta Lui în cer și numai un cuvânt, numai o lacrimă a ei pot îmblânzi mânia Dreptului Judecător.
Citește și – Maica Domnului este rugătoare nebiruită, adică nerefuzată!
Ea este rugătoare către Domnul neîncetată și nebiruită. Să credem că tot ceea ce voiește Maica Domnului poate, prin harul dat ei de Fiul său.
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a Sfântului Alexandru din Svir
„Ocrotitoare neobosită, Maica Domnului, la tine alerg, eu, ticălosul, cel ce sunt mai păcătos decât toți oamenii.
Ascultă glasul rugăciunii mele și auzi plânsul și suspinarea mea. Căci fărădelegile mele au întrecut capul meu și eu ca o corabie în adânc mă scufund în marea păcatelor mele.
Însă tu, Stăpâna mea atotbună și milostivă, nu mă disprețui pe mine, deznădăjduitul, care în păcate pier.
Miluiește-mă, pe mine, cel ce de faptele mele rele mă căiesc, și întoarce pe drumul cel drept necuratul și rătăcitul meu suflet.
Tu, Maica lui Dumnezeu, apără-mă și ține-mă sub Acoperământul tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Citește și – Rugăciune către Maica Domnului, ajutătoarea în ceasul sfârșitului nostru
Sursă articol: Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Carte de Rugăciuni, Editura Felicitas Stockholm, 2019, p. 30