Știți care este antipodul depresiei – psihiatrul Bogdan Matei
La polul opus la depresiei se află bucuria. Iar bucuria vine din acțiunea de a da, de a jertfi ceva din tine, ceva de-al tău, pentru celălalt.
Depresia înseamnă a fi centrat pe propriul sine. Când te iubești pe tine însuți mai mult decât pe celălalt poți să pici în depresie.
Când dorințele și așteptările tale vor fi neîmplinite, vei fi negreșit cuprins de întristare, de mâhnire, de amărăciune.
Din punct de vedere spritual, depresia cuiva poate proveni dintr-o patimă a sa.
„Eu vreau să mi se întâmple ceva, îmi doresc ceva. Definiția depresiei este, la modul simplu, neîmplinirea dorințelor”.
Dr. Mircea Bogdan Matei – specialist în psihiatrie – recomandă o mai mare deschidere către cei din jur. „Poate ar trebui să scădem rata de așteptări și să oferim mai mult”.
Pentru dr. Mircea, antipodul depresiei este jerfta.
Oamenii trebuie să își reducă atenția către sine și să se ofere celor din jur, urmând modelului de jertfă pe care ni l-a arătat Mântuitorul.
Sfântul Apostol Pavel spune că „mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35).
Viață înseamnă dăruire, spune și Arhimandritul Vasilios Bacoianis.
„Când primești, ți se umplu mâinile, în timp ce, atunci când dăruiești, ți se umple sufletul!”
Dăruirea odihnește sufletul. Îi conferă mulțumire, bucurie, împlinire. O lumânare nu poate să lumineze dacă nu se topește. Dacă nu se jertfește ceara. La fel și tămâia – nu devine frumos mirositoare dacă nu este topită pe cărbunele încins.
Asemenea și oamenii, nu se luminează și nu luminează, nu răspândesc mireasmă bineplăcută dacă nu se mistuie pe ei înșiși, dacă nu își jertfesc propriul sine cu egoismul, dorințele și așteptările lui.
Cineva poate să iasă din depresie dacă face un pas spre ceilalți, dacă vrea să iasă din însingurarea în care a intrat.
Dr. Marius atrage atenția că există uneori o singurătate percepută, iar nu reală. Când percepția asupra realității devine deformată, trebuie apelat un specialist.
Citește și:
Citește Sfânta Scriptură și te vei vindeca de depresie fără să-ți dai seama
Psalmi împotriva depresiei, folosiți de Sfântul Arsenie Capadocianul
Rugăciune pentru izbăvirea de depresie, deznădejde și întristarea sufletului
Iubirea de sine duce la depresie
Surse articol:
1. TRINITAS TV, În preajma sărbătorilor, atenție la depresie! https://www.youtube.com/watch?v=bzCEWBhszW4&ab_channel=TRINITASTV
2. Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Mai fericit este a da decât a lua, Doxologia: https://doxologia.ro/mai-fericit-este-da-decat-lua