Cum să te liniștești interior atunci când ești într-o situație neplăcută, conflictuală, stresantă – Sabin Mureșan
Te enervezi și te stresezi în trafic? Cântă o melodie când ești la volan și gândește-te la cât de frumoși sunt oamenii.
Aceasta este una din strategiile pe care o aplică Sabin Mureșan – lucrător pentru pace în zonele de conflict în sau după război.
Moderatorii de emisiuni au mare succes atunci când aduc invitați din domeniul psihologiei, psihoterapiei, neuroștiinței și spiritualității.
De ce? Răspunsul este simplu. Oamenii au nevoie de pace, de liniște, de echilibru interior.
Suntem atât de stresați încât nu mai știm să ne relaxăm și să ne bucurăm de viață. Ne petrecem orele într-o încordare continuă și nu mai putem vedea binele și frumosul din noi și din ceilalți.
Suntem centrați doar pe ceea ce ne lipsește, iar dorința de a schimba lucrurile, oamenii și împrejurările ne torturează. „Starea asta de a mă plânge constant de ceva este o obișnuință”.
Această stare permanentă de frustrare și nemulțumire, dar și de frică sau contracție se adaugă la multiplii factori de stres care ne atacă atunci când ieșim afară.
Zgomotele, claxoanele, poluanții din aer, înghesuiala, panourile cu reclame, undele electromagnetice – toate acestea ne încarcă în mod negativ.
„Sunt studii care arată că umanitatea nu e adaptată la a trăi în orașe și percepe ca stres marea parte a zilei”.
Fiind expuși în mod constat la stres, corpul nu mai are răgazul necesar să își revină la normal.
Sabin Mureșan recomandă practicarea unor exerciții de respirație profundă, care ajută la recalibarea funcțiilor organismului.
Atunci când respirăm profund, organismul se relaxează. Sunt suficiente mici pauze de respirație profundă de câte 3 minute, de 2-3 ori pe zi.
„Dacă eu practic acest exercițiu simplu, atunci îmi antrenez corpul, inima în special, creierul și întreg corpul să poată să aibă o conversație dificilă și să-mi păstrez cumpătul, să-mi păstrez o atenție relaxată”.
Când suntem stresați, organismul se află într-o stare de panică, de teamă, de îngrijorare. Respirația profundă și rară ne ajută să fim alerți, dar nu din frică.
Sabin Mureșan spune că vei găsi cele mai bune soluții atunci când îți păstrezi calmul. De pildă, atunci când ești în trafic și te enervezi din cauza cozilor imense și a timpului care te presează, poți pune emoțiile și gândurile negative pe stop.
Sabin vorbește despre o melodie interioară pe care o putem cânta atunci când ne aflăm prinși într-o situație de stres.
O zi de condus prin București îi provoca un stres major. După ce a început să practice respirația profundă situația s-a schimbat în bine.
„Acuma efectiv cânt când sunt în mașină, când conduc, cânt despre ce faini sunt oamenii din București, despre cât de frumoase găsesc anumite peisaje din oraș”.
Chiar dacă nimic nu s-a schimbat în exterior, ceva s-a schimbat în interior și asta contează cel mai mult.
„Orașul e același, dar eu am o altă experiență, în aceeași mașină, în același corp, însă cu un alt peisaj interior”.
Sabin recomandă concentrarea atenției pe ceea ce contează, adică pe inimă și pe starea emoțională pe care vrem să o cultivăm, anume una pozitivă, frumoasă.
Dacă vreau să am o experiență bună, atunci voi îndepărta tot ce îmi poate aduce o stare negativă, conflictuală. Dacă cineva se ia de mine, eu pot alege să fiu liniștit și să nu dau curs impulsului de a răspunde agresiv.
Dacă ești într-o conversație din care ies scântei, sau într-o situație conflictuală, poți să te oprești, să te detașezi și să respiri profund.
În timp ce toți ceilalți se agită, tu trebuie să te străduiești să găsești acea starea de calm interior. „Pot chiar să ies din conversație fizic, ca să mă pot recalibra”.
Este important să facem aceasta nu doar pentru sănătatea noastră mentală și emoțională, ci și pentru randamentul nostru și aportul nostru la diferite situații din viață.
„Calitatea prezenței și contribuției mele la orice în viață, la orice relație, la orice proiect, la orice conversație e dată de starea interioară”.
Dacă suntem agitați, la fel vor fi și acțiunile și contribuțiile noastre: haotice și incorente. Nu vor aduce nimic bun, nimănui.
La starea de calm și liniște ajungi și prin recunoștință. Recunoștință față de darurile lui Dumnezeu, față de darul vieții, al sănătății, al hranei, al persoanelor dragi din viața noastră.
Atunci când apreciezi și mulțumești pentru ceea ce ai, nu mai vezi partea goală a paharului. Totul este plin și satisfăcător. Este plin de viață și de sens.
„Recunoștința semnaliează întregului corp că apreciez că trăiesc, că am o zi în care pot să fiu aici”.
Sabin spune că sunt suficiente 10-15 minute de conflict intens pentru ca în următoarele 12-24 de ore corpul să secrete hormoni de stres neîntrerupt.
Conflictele familiale au cel mai puternic efect negativ asupra sistemului nervos, emoțional și imunitar.
„Pentru că mintea nu e focalizată unde trebuie, ea se duce unde știe ea. Și rumeg și zic: „Numai mie mi se întâmplă; ăla e un nenorocit, un escroc; politicienii, guvernul, vecinul, soția, soțul, șeful…”.
Avem libertatea să alegem ce anume vrem să trăim, să experimentăm. Totul depinde de locul în care ne îndreptăm atenția.
„Unde duc atenția, focusul, acolo se creează o experiență nouă de viață”.
Citește și:
Gândirea pozitivă crește calitatea vieții, crește imunitatea și longevitatea
Pururea să avem gândirea și rugăciunea spre Dumnezeu, și darul Lui va întări brațele noastre, mintea noastră și trupurile noastre, și vom fi sănătoși – Părintele Cleopa
Un gând bun de dimineață mă umple de bucurie – neurochirurgul Vlad Ciurea
Doctor în biologie celulară: Gândurile și emoțiile noastre influențează genele, boala, sănătatea, capacitatea de vindecare
Sursă articol: iTHINK cu Iusti Fudulu, Ai relații conflictuale? Cum opresc gândurile rele – Sabin Mureșan: https://www.youtube.com/watch?v=IBgMXog5IsI&ab_channel=IustiFudulu