Ce trebuie să dea omul în schimb pentru a câștiga pacea sufletului și izbăvirea de stres

Ceea ce este cu adevărat important în viața noastră nu poate fi niciodată cumpărat cu bani. Sufletul prețuiește mai mult decât lumea întreagă și nimeni nu poate da ceva în schimb pentru el.

Banii nu pot cumpăra fericirea, nici nemurirea. Oricât de mult se străduiesc unii să prelungească viața biologică, efortul lor este zadarnic.

Banii nu pot cumpăra pacea sufletului. Oricât de multe bunuri adunăm și oricât de multe distracții încercăm, nici unul din acestea nu ne pot oferi adevărata împlinire a sufletului.

Dimpotrivă. Cu cât mai multe lucruri materiale adunăm, cu atât mai mult ne lipim de materie și sărăcim spiritual. Cu cât mai multe lucruri avem, cu atât mai mult stres acumulăm.

În cartea sa despre stres, Arhimandritul Simeon Kraiopoulos vorbește despre lucrurile care aduc stresul în viața noastră.

Cel mai important și totodată ignorat este lipsa încrederii în Dumnezeu, sau dificultatea de a ne lăsa în voia lui Dumnezeu.

Părintele grec spune că oamenii din zilele noastre își creează singur stresul de care suferă, prin felul în care abordează problemele cu care se confruntă.

La rădăcina problemei stresului se află autosuficiența și lipsa de conlucrare a omului cu Dumnezeu.

„Omul care se încrede în Dumnezeu nu are urmă de stres”. Sigur, sunt și oameni credincioși care au multă neliniște în ei și nu își pot afla pacea lăuntrică.

Aceștia din fire sunt așa. Se nasc cu o predispoziție spre îngrijorare, teamă, anxietate. Dar chiar și aceștia se pot face bine dacă Îl descoperă pe Dumnezeu și învață încetul cu încetul să se încredințeze voii lui Dumnezeu. Astfel, sufletul lor se vindecă de toate angoasele și își află pacea mult dorită.

„Nu știu câte milioane n-ar da omul astăzi ca să-și asigure această liniștire, această pace, această seninătate, această lipsă de stres”. 

Ironia este că bunăstarea sufletului nu poate fi cumpărată cu bani, ci cu smerenie. Oamenii nu trebuie să dea bani ca să se vindece de stres și să își găsească odihna sufletului. Ceea ce trebuie să dea în schimb este propriul său sine.

Arhimandritul Simeon se referă aici la lepădarea de sine și mai ales la predarea noastră în mâinile lui Dumnezeu.

„Dacă nu ne predăm sinele nostru lui Dumnezeu, ci ne conducem singuri și vrem să fim proprii noștri stăpâni și domni, liniște nu va afla sinele nostru, ci se va stresa”.

Despre această lepădare de sine vorbește Mântuitorul când spune: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi”, ne spune Domnul (Matei 11, 28). Liniștea noastră o găsim doar în Hristos, pentru că El este vița, iar noi suntem mlădițele. Fără El nu putem face nimic.

„Trebuie să ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu. El, Dumnezeu, le ține pe toate în mâinile Sale”.

Și spune Mântuitorul mai departe că smerenia și blândețea sunt cele care dau odihnă sufletului (Matei 11, 29-30). Aceste virtuți sunt jugul pe care trebuie să-l poarte omul ca să afle odihnă sufletului său. Doar prin smerenie se poate lepăda omul de sine, de orgoliu, de mândrie, de trufie.

„Omul, oricât ar fi de atent, oricât s-ar strădui să prevadă și să chivernisească lucrurile, va ajunge întotdeauna într-un impas. Dumnezeu este Acela care le are pe toate în mâinile Sale și care le rânduiește pe toate„.

Numai atunci când se smerește cu adevărat și-și recunoaște limitele poate să se lase în voia lui Dumnezeu și să aibă deplină încredere în El.

„Lasă-te, deci, în mâna lui Dumnezeu și nu cumva să te ispitească stresul că Dumnezeu nu le va scoate la capăt”.

Secretul liniștii noastre lăuntrice vine din credință. Cel care crede în atotputernicia lui Dumnezeu nu se teme de nimic. Dumnezeu pe toate le-a făcut din iubire. Iar omul este cununa creației Sale, este zidirea Sa cea mai de preț. Cum o va lăsa să piară?

„De aceea, omul cu Dumnezeu nu se simte strivit, nici nu se rănește, nici nu-și răsucește cuțitul în rană”.

Cei credincioși nu sunt feriți de ispite și încercări. Dimpotrivă, în lume multe necazuri vor avea, după cum spune Mântuitorul. Vor trece prin lipsuri, prin durere, prin boli, prin primejdii. Însă acestea nu-i tulbură, nu le răpește pacea, nu le provoacă stres sau neliniște. Pentru că nădejdea lor este plină de nemurire (Solomon 3, 4).

Dumnezeu vrea să îi dăm sinele nostru, adică inima noastră. „Dă-mi, fiule, mie inima ta, și ochii tăi să simtă plăcere pentru căile mele”, spune înțeleptul Solomon (Solomon 23, 36).

Dumnezeu vrea să Îi dăm Lui întreaga noastră inimă și iubirea ei, dar împreună cu inima și toate neputințele noastre.

Citește și:

Psiholog grec: Stresul nu este nimic altceva decât lipsa încrederii în Dumnezeu
Stresul, îngrijorarea și supărările ne chinuie pentru că nu ne încredințăm voii lui Dumnezeu
Omul smerit nu suferă de stres – Sfântul Paisie Aghioritul

Sursă articol: Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Ceea ce trebuie să dai lui Dumnezeu este propriul tău sine, Stresul, cum se naște și cum se vindecă”, Editura Bizantină, București, 2015, pp. 20-22