Un gând bun de dimineață mă umple de bucurie – neurochirurgul Vlad Ciurea
Chiar dacă este doctor în științe medicale, acest lucru nu-l împiedică să recunoască și să ceară ajutorul lui Dumnezeu în problemele vieții.
Dr. Vlad Ciurea este medic și profesor de neurochirurgie. La fel ca orice om, dar mai ales ca doctor, se confruntă cu o cantitate mare de stres. Recunoaște că face față cu greu acestui inamic, însă are obiceiul să abordeze situațiile dificile cu zâmbetul pe buze.
Cuprins
Începeți ziua cu un gând bun, cu o rugăciune
Încă de la începutul zilei încearcă să adopte o atitudine pozitivă. La aceasta îl ajută trezitul devreme, deschiderea ferestrelor și inspirarea aerului, care este mai curat dimineața.
„Privesc în sus și fac o rugăciune, tare ori în gând, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut și pentru ziua care vine”.
Rugăciunea este un semn și un rod al credinței. Iar credința are puterea să vindece și să redea sănătatea.
Atunci când recunoaștem darurile lui Dumnezeu din viața noastră, nu putem decât să mulțumim cu smerenie și să ne plecăm în fața iubirii Sale de oameni.
Toate sunt primite în dar, de aceea este greșit să cerem tot timpul ceva, uitând să apreciem cele pe care deja le-am primit.
Rugăciunea de mulțumire are efecte pozitive
Când mulțumim lui Dumnezeu, Îl obligăm într-un fel să ne dea mai mult, spune Sfântul Paisie Aghioritul.
Rugăciunea de mulțumire, pe care o practică profesorul Ciurea, este una din cele mai benefice.
Mulțumirea pe care o aducem lui Dumnezeu este în sine un sentiment care naște gânduri bune și frumoase, pline de lumină și nădejde.
Gândirea pozitivă ne dă energie și bucurie
Sentimentele au propria lor chimie, spune doctorul în biologie celulară Bruce Lipton. Sentimentele frumoase și gândirea pozitivă în general transmit un mesaj pozitiv în corp. El ajunge până la nivelul celulelor și le influențează.
În același mod funcționează și sentimentele sau gândurile negative, pesimiste. Ele ne pot afecta radical starea de bine și sănătatea.
„Acest gând bun de dimineață mă umple de bucurie, pentru că știu ce am să fac și știu că va ieși foarte bine”.
Nu atât problemele care apar în cursul unei zilei ne pot dărâma sufletește și psihic, cât modul în care noi reacționăm la ele.
Dr. Vlad Ciurea are o atitudine pozitivă în general și o folosește ca pe un propulsor al bunei-dispoziții.
Ziua bună se începe de dimineață, prin cultivarea unor gânduri bune și frumoase. Încrederea în Dumnezeu și în ajutorul lui ne asigură că lucrurile vor decurge bine și totul se va desfășura în condiții bune.
Fiți optimiști!
Dr. Ciurea a apelat la gândirea pozitivă și atunci când a trecut prin COVID. Practic, a încercat să-și creeze un ansamblu de gânduri bune pentru a transmite un mesaj benefic asupra centrilor nervoși.
„Mă forțam mental să mă motivez că această viroză trebuie învinsă […] Să nu cad în depresie, să zic „vai, uite ce boală gravă am”.
Începeți dimineața cu același tonus pe care ni-l dau razele soarelui și cu un zâmbet larg pe față.
„Să gândim pozitiv, să ne uităm la ce este frumos […]. Să fim extrem de optimiști”.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă:
Puterea gândirii pozitive – cum să o dobândești
Gândirea pozitivă crește calitatea vieții, crește imunitatea și longevitatea
Gândirea pozitivă reduce riscul de boli de inimă cu 73%
Surse articol:
1. Iusti Fudulu, Obiceiuri sănătoase pentru creier – Dr. Alexandru Vlad Ciurea – iTHINK: https://www.youtube.com/watch?v=8j4IS5qsFW4&t=1s&ab_channel=IustiFudulu
2. Antena 3 CNN, Prof. Vlad Ciurea spune primul lucru pe care trebuie să-l facem dimineața pentru creier: https://www.youtube.com/watch?v=EtdP-E-zhB0&ab_channel=Antena3CNN