Cum să faci suc de roșii 100% concentrat și economic pentru iarnă – fără zahăr, fără separator, super-rapid!

Preparatele din roșii s-au tot scumpit în ultima vreme. Bulionul, pasta de roșii și sucul de roșii au prețuri foarte mari, iar calitatea lor este îndoielnică.

Prezența roșiilor în aceste produse este de câteva (zeci de) procente. Singura soluție este să ne facem propriile conserve în casă.

Cum sa faci suc de roșii 100% concentrat si economic pentru iarna - fara zahara, fara separator

Imagine sugestiva: Rawpixel

Oricine poate procura câteva kilograme de roșii de țară sau naturale, din care să facă suc pentru la iarnă.

Sunt diferite metode de preparare, una mai complicată ca alta. Câte gospodării, atâtea rețete.

Unii preferă să dea roșiile prin separator, alții să le pună întregi. Unii le fierb mai mult, alții pun conservant. Fiecare gospodină are propria ei rețetă.

Cum să faci suc de roșii fără separator și fără zahăr sau sare

În acest articol vă arătăm un mod foarte simplu să faceți roșii pentru iarnă. Rețeta este cât se poate de rapidă.

Nu se pune niciun fel de conservant – nici zahăr, nici sare sau mirodenii. Sucul este 100% natural. Este concentrat și are o consistență groasă, mai degrabă ca a unui nectar decât a unui suc.

Nu există pierderi cu această rețetă. Pare rețeta ideală, nu?

Suc de roșii pentru iarnă – rețetă

Este ideal ca acest suc să se facă din roșii de grădină, coapte bine și aromate. Tomatele trebuie să fie sănătoase. Dacă au porțiuni alterate, îndepărtați-le cu cuțitul.

Se spală bine și se taie felii. Se înlătură doar o mică porțiune de la cotor. Nu se decojesc, nu se scot semințele prin separator.

După ce le-ați tăiat, dați-le prin robot sau blender până se fac pastă. Dacă nu aveți un robot cu lama S, puteți utiliza blenderul vertical. În acest caz va trebui să folosiți o cratiță cu pereții înalți, ca să nu stropiți totul împrejur.

Pasta obținută după mixare se toarnă într-o cratiță încăpătoare. Se lasă să fiarbă 30 de minute sau până când atinge consistența dorită.

Sucul de roșii clocotit se toarnă rapid în borcanele curate. Se înfiletează strâns capacele. Borcanele se întorc apoi cu gura în jos și se lasă câteva minute. Dacă nu curge nimic, înseamnă că sunt închise bine.

Următorul pas este să sterilizați borcanele cu suc în cuptor sau într-o cratiță pe aragaz, la bain-marie. Durează 10-20 de minute. Acest ultim pas garantează o durată de valabilitate mai mare a sucului.

Înveliți borcanele cu pături și lăsați-le să se răcească până a doua zi. Se mută apoi în cămara cu conserve și se folosesc la nevoie. Borcanele desfăcute se țin în frigider.

Sugestii de servire

Ideal ar fi să păstrați sucul de roșii în sticluțe sau borcănele mai mici, cât folosiți la mâncărurile dintr-o săptămână. Fiecare gospodină poate să calculeze acest aspect.

Sucul de roșii făcut după această rețetă este ideal pentru supe și ciorbe, pentru orez, fripturi, sosuri, tocănițe și orice fel de mâncăruri gătite.

Are o culoare roșie intensă și un gust concentrat. Datorită cojilor și semințelor are o aromă mai intensă. Poate fi băut ca atare, într-o cură terapeutică.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare:

Cura de o lună cu suc de roșii are efecte anticancerigene remarcabile
Sucul de roșii menține sângele alcalin și crește rezistența la boli
Bulionul și sucul de roșii protejează oasele, nervii și vasele de sânge
Beți suc de roșii proaspăt! Ajută în numeroase probleme de sănătate (rețetă + indicații terapeutice)

Sursă rețetă: SDV Rețete, Cel mai simplu suc de roșii pentru iarnă fără sare și zahăr: https://www.youtube.com/watch?v=2_LkhEsu3WE&ab_channel=SDVRetete

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.