Beți SUC de ROȘII proaspăt! Ajută în numeroase probleme de sănătate (rețetă + indicații terapeutice)

Roșiile au fost studiate îndeosebi pentru beneficiile lor asupra inimii și a vaselor de sânge. Cercetările au arătat că tomatele oferă o protecție antioxidantă deosebită asupra sistemului cardiovascular și ajută la reglarea grăsimilor din sânge.

Consumul de roșii susține totodată sănătatea oaselor (protejează țesuturile osoase) și ne apără de cancer (în special de cancerul de prostată, de sân, de colon și de pancreas).

Suc de Roșii Proaspăt - Preparare și Beneficii

Suc de Roșii Proaspăt – Preparare și Beneficii

Roșiile sunt bogate în vitamine: C, A, B1, B3, B2, B5, B6, colină, vitamina K, precum și în minerale și microelemente: potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, seleniu și iod.

Cum se prepară sucul de roșii

Sucul de roșii se poate obține prin trei metode: prin storcător, prin robot (blender) sau mașina de tocat carne.

1. Dacă aveți un storcător electric, sucul obținut va fi limpede și subțire. Dezavantajul este că se aruncă pulpa (inclusiv părți din coajă), care este bogată în vitamine, antioxidanți și fibre.

2. Dacă aveți în casă un blender de viteză mare, mixați la viteză mare 1 roșie cu 3-4 cuburi de gheață și 170 ml de apă, timp de 1 minut. Sucul obținut va conține și pulpa și va fi mai gros. Se bea ca atare.

3. Dacă nu aveți nici storcător, nici blender, dați roșiile prin mașina de tocat carne, apoi serviți sucul gros, sau strecurați-l printr-o sită sau printr-un tifon.

Cum se administrează sucul de roșii

Se poate bea câte 1 pahar, de 2-3 ori pe zi. Pentru a obține o băutură mai aromată și mai bogată în calități curative, puteți adăuga la mixare și câteva plante medicinale aromate, precum busuioc, cimbru, mărar, pătrunjel sau frunze de țelină.

Indicații terapeutice

Sucul de tomate proaspăt obținut are efecte calmante, diuretice, depurative, dezintoxicante, urolitice și alcalinizante, vitaminizante și mineralizate, antiinfecțioase, imunostimulente și fluidizante sangvine.

Datorită bogăției de vitamine, săruri minerale, enzime și compuși antioxidanți pe care o conține, sucul proaspăt de roșii este benefic în următoarele afecțiuni:

– insuficiență cardiacă (cu edeme)
– ateroscleroză
– afecțiuni vasculare
– vâscozitate mare a sângelui
– obezitate
– astenie
– intoxicații cronice
– enterită
– hiperaciditate gastrică
– pletoră
– constipație
– artrită, reumatism, gută
– pietre la bilă și rinichi
– uremie

Surse articol:
1. „Vindecare și Purificare Prin Alimentație și Post”, Liviu Gheorghe, Tudor Ilie, Călin Ianța, Mihai Minoiu
2. http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=44

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]