Varza murată, super-alimentul intestinului
√ Articol bazat pe studii științifice
Studiile arată că varza murată este antioxidantă, antiinflamatoare, detoxifiantă și anticancerigenă. Este considerată un super-aliment al intestinului.
Acidul lactic este compusul care face varza un super-aliment pentru intestin. Această bacterie bună reduce inflamația, susține microbiomul și sistemul imunitar.
Consumul de alimentele fermentate este un obicei întâlnit la multe popoare. Fermentarea este practicată încă din secolul al 4-lea î.Hr.
Cuprins
Ce nutrienți ne oferă varza murată
Varza murată conține cantități mari de Lactobacillus (acid lactic) și cantități însemnate de vitamina C, vitamina U și vitamina K.
Multe vieți ale marinarilor au fost salvate de la moartea prin scorbut datorită consumul de varză murată. În timpul expedițiilor lungi pe mare, acest aliment reprezenta principala sursă de vitamina C.
Varza murată este de asemenea o sursă bună de vitamine B, minerale, enzime, compuși fitochimici și bacterii benefice sănătății. 100 de grame de varză murată au doar 80 de kilocalorii.
Ce beneficii ne aduce varza murată
Medicul grec Hipocrate scria despre varza murată că este deopotrivă un aliment sănătos și un remediu medicinal.
Îmbunătățește digestia și flora intestinală
Varza murată este una din cele mai bogate surse de probiotice naturale. Aceste bacterii prietenoase susțin procesele digestive și mențin sănătatea florei intestinale.
O recenzie apărută în 2021 în jurnalul „Cell” a arătat că alimentele fermentate precum varza murată măresc diversitatea bacteriilor bune din flora intestinală și au efect antiinflamator.
Varza murată combate disbioza intestinală (scăderea diversității microbiomului) și inflamația crescută.
Consumul de antibiotice reduce numărul de bacterii bune din intestin. De aceea, consumul de varză murată le face bine celor care au flora intestinală afectată de tratamentele intensive cu antibiotice.
Fibrele din varză contribuie de asemenea la efectul digestiv. Varza murată este digerată mai ușor decât varza crudă. Prin consumul ei se evită balonarea și gazele intestinale. Ar putea fi benefică și în sindromul intestinului iritabil.
Un studiu mic din 2018 a testat efectele consumului de varză murată asupra microbiotei intestinale pe pacienți cu colon iritabil.
Rezultatele au fost foarte bune. Prebioticele din varza murată a atenuat severitatea simptomelor. Varza murată naturală a produs și îmbunătățiri asupra microbiotei intestinale, nu însă și varza murată pasteurizată (din comerț).
Ajută la slăbit
Un motiv în plus să introducem varza murată în dietă este cel legat de pierderea în greutate. Fibrele accelerează procesul de digestie și mențin mai mult timp sațietatea.
Benefică pentru creier
Între intestin și creier există o axă importantă, influențată de probiotice. Prin faptul că sprijină microbiomul, varza murată susține și sănătatea creierului.
Este un aliment util pentru combaterea stresului, anxietății și depresiei. Mineralele pe care le conține afectează pozitiv starea de spirit.
Ajută sistemul imunitar
Probioticele au beneficii nu doar la nivelul intestinului și creierului, ci și asupra imunității. La fel ca și creierul, sistemul imunitar este afectat de o floră intestinală bogată și diversă.
Bacteriile bune care alcătuiesc microbiomul intestinal țin sub control bacteriile dăunătoare și susțin producția de anticorpi.
Varza murată este bună pentru întărirea imunității, prevenirea infecțiilor și recuperarea organismului după o boală.
Protecție împotriva cancerului
Legumele crucifere sunt bogate în compuși cu proprietăți anticancerigene. Varza murată previne creșterea excesivă a celulelor, reduce daunele ADN și apariția mutațiilor celulare.
Bacteriile de acid lactic dau naștere la acid linoleic conjugat, care protejează împotriva cancerului și a aterosclerozei.
Potrivit unui studiu de caz din 2021, femeile care mănâncă multă varză crudă și varză murată în tinerețe au șanse mai mici să dezvolte cancer la sân.
Activitate antiinflamatorie
Recenzia din 2021, menționată mai sus, a concluzionat printre altele că varza murată are activitate antiinflamatorie. Aceasta se datorează conținutului de vitamina C, vitamine E, alil isotiocianat și indol-3-carbinol.
Studiile realizate în laborator au decoperit că un antioxidant care se găsește și în varza murată (kamepferol) protejează împotriva stresului oxidativ.
Acesta înlătură radicalii liberi care provoacă inflamație sistemică.
Nu trebuie să mâncăm varza murată în cantități mari pentru a beneficia de calitățile ei. Un studiu din 2018 a arătat că sunt suficiente 75 g de varza murată pe zi.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă:
Zeama de varză murată curăță grăsimea din ficat
Varza murată și moarea – leacuri din cămară pentru multe afecțiuni
Varza murată are 700 mg vitamina C și trilioane de probiotice
Varza murată cu turmeric – un tonic excelent pentru imunitate, inflamații, cancer
Surse articol:
1. Raak C, Ostermann T, Boehm K, Molsberger F. Regular consumption of sauerkraut and its effect on human health: a bibliometric analysis. Glob Adv Health Med. 2014 Nov;3(6):12-8. doi: 10.7453/gahmj.2014.038. PMID: 25568828; PMCID: PMC4268643.
2. Lacey Baier, 9 shocking benefits of sauerkraut, A sweet pea chef: https://www.asweetpeachef.com/benefits-of-sauerkraut/
3. Wastyk HC, Fragiadakis GK, Perelman D, Dahan D, Merrill BD, Yu FB, Topf M, Gonzalez CG, Van Treuren W, Han S, Robinson JL, Elias JE, Sonnenburg ED, Gardner CD, Sonnenburg JL. Gut-microbiota-targeted diets modulate human immune status. Cell. 2021 Aug 5;184(16):4137-4153.e14. doi: 10.1016/j.cell.2021.06.019. Epub 2021 Jul 12. PMID: 34256014; PMCID: PMC9020749.
4. Alissa Palladino, Lauren Hellicar, What are the benefits of eating sauerkraut? Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/health-benefits-of-sauerkraut#immune-function