Rugăciunea creşte valoarea nutriţională a mâncării și ne ajută să o digerăm mai bine – dr. Ghe. Mencincicopschi

Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi era un om credincios. Nu este singur între medici care recunosc adaosul rugăciunii la oriceun act medical.

Nu mai puțin importantă este rugăciunea în ceea ce privește nutriția.

Rugaciunea face alimentele mai hranitoare

Rugaciunea face alimentele mai hranitoare: Gândul

Într-o emisiune realizată de „Profu’ Menci” la Antena 2, invitata sa – actrița Anca Sigartău – spunea că alimentele se sfințesc atunci când se face o rugăciune asupra lor.

Mâncarea se sfințește prin rugăciune și devine mai sățioasă

Într-o duminică, pe când se afla la o mănăstire, a fost invitată la trapeză. Părinții de acolo au făcut rugăciunea care se face înainte de masă și apoi au mâncat.

„Deși am mâncat foarte puțin, mâncarea a fost sățioasă. De obicei, cu acea porție de mâncare mi-ar mai fi fost foame. Am remarcat, că de câte ori spui rugăciunea „Tatăl nostru” înainte de mâncare te saturi cu mai puțin”.

Artista este de părere că prin rugăciunea care se rostește înainte de masă, mâncarea respectivă se sfințește și devine mai hrănitoare.

Rugăciunea crește indicele de sațietate al alimentelor

Prof. Mencinicopschi confirmă acest lucru și spune că rugăciunea crește practic indexul de sațietate al alimentelor.

„Un aliment are un index de sațietate cu atât mai mare cu cât mâncând o porție mică te simți sătul o perioadă mai lungă de timp”.

Cercetătorul a scris un capitol despre aceasta într-un tratat publicat la „Editura Medicală”. Folosind metoda cristalizării sensibile, a descoperit cu surprindere că rugăciunea influențează valoarea nutritivă a alimentelor.

„Am luat o pâine, am frânt-o în două. Jumătate a fost sfințită, cealaltă nu. Pâinea sfințită, la metoda aceasta, s-a arătat a fi cu o valoare nutrițională mai ridicată”.

Procesele digestive sunt influențate de starea noastră psihică și emoțională

Starea noastră psihică și emoțională în care suntem atunci când mâncăm poate influența de asemenea efectele alimentelor în corp.

„Mâncarea și toate procesele digestive depind în cea mai mare măsură de cortexul nostru, de ambientul în care mâncăm”.

Dacă servim masa într-un mediu zgomots, cu muzica dată la maxim și plin de fum de țigară, digestia devine paralizată.

„În momentul în care ești stresat, acel reflex de răspuns la stres, generând cortizol și adrenalină, paralizează digestia”.

Această situație este cât se poate de reală. Aflat într-o stare de tensiune „luptă sau fugi”, corpul nu mai este focusat pe digerarea alimentelor ingerate, ci pe gestionarea unei amenințări. În această situație, alimentele nu mai sunt digerate cum trebuie.

Stresul provoacă inflamație și chiar obezitate

„Ajungem într-o stare în care tot organismul – de la nivel ceular până la nivelul macroscopic – se află în ceea ce se cheamă astăzi status pro-inflamator sistemic cronic”.

Pe fondul acestui modul de inflamație în organism se pot dezvolta diverse boli cronice, specifice civilizației moderne, inclusiv obezitatea.

„Iată cum stresul și neacordarea atenției ambientului în care mâncăm, nu numai mâncării în sine, ne duce la obezitate și la toate aceste boli groaznice”.

Medicul consideră extrem de important să servim masa în liniște, într-un cadru plăcut, care ne destinde.

Credința adevărată, rugăciunea din timpul postului sunt elemente care ne pot face să ne destresăm, să ne scadă acel cortizol”.

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile pe această temă:

Știința confirmă faptul că rugăciunea vindecă boli
Hrăniți sufletul vostru cu rugăciunea, nu-l lăsați să moară de foame – Părintele Cleopa
Rugăciunea nu este o obligație, ci necesitatea comuniunii cu Dumnezeu – Mitropolitul Nicolae

Sursă articol: Antena 2, Ce mâncăm în Postul Crăciunului: https://a1.ro/galerie/profu-menci-rugaciunea-creste-valoarea-nutritionala-a-alimentelor-invata-sa-mananci-corect-in-postul-craciunului-id266289-play667963.html

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.