Avocado – pe primul loc în topul celor mai sănătoase și curate alimente din lume

Dr. Sten Ecberg spune că avocado ar putea fi creația perfectă din lumea plantelor.

Îl include în topul celor mai sănătoase legume de pe planetă și îl așează pe primul loc.

Avocado – pe primul loc in topul celor mai sanatoase alimente din lume

Avocado – pe primul loc in topul celor mai sanatoase alimente din lume

Avocado îmbunătățește calitatea dietei

Studiile au arătat că consumatorii de avocado au un aport mai mare de fibre, vitamina E, vitamina K, potasiu și magneziu.

Cantitatea medie consumată pe zi este de 70 g, care corespunde cu jumătate de avocado.

O porție (50 g) de avocado acoperă:

  • 15% din doza zilnic recomandată de vitamina B5
  • 11% din DZR de fibre
  • 10% din DZR de acid folic
  • 10% din DZR de cupru
  • 10% din DZR de vitamina K

Doar 2% carbohidrați neți

Avocado are 9% carbohidrați totali, însă doar 2% sunt carbohidrați neți.

7% din carbohidrații pe care îi găsim în avocado sunt fibre.

Fibrele din avocado sunt deosebit de sănătoase. Acestea hrănesc bacteriile bune din intestin și ajută la popularea microbiomului.

Avocado are o mulțime de potasiu.

100 g de avocado furnizează 500 mg de potasiu.

Induce sațietate

Consumul de avocado are un atuu extraordinar. Anume acela de a ne face să ne simțim sătui mult timp.

„Ar putea fi singura plantă non-amidonoasă și bogată în apă care este sățioasă”.

Ceea ce face avocado extrem de satisfăcător este conținutul bogat în grăsimi sănătoase.

O porție conține 6 g de grăsimi mononestaurate și 1 g de grăsimi polinesaturate, din care 4,53 g de acid oleic.

Studiile au arătat că avocado ajută la controlul greutății corporale prin faptul că mărește sațietatea și reduce foamea.

Crește absorbția antioxidanților din alimente

Avocado crește absorbția nutrienților liposolubili, precum carotenoidele.

Dacă îl adăugăm într-o salată, acesta va crește asorbția licopenului, beta-carotenului și a luteinei (din roșii, morcovi, ardei grași și verdețuri).

În avocado se găsesc fitonutrienți bioactivi importanți, răspunzători pentru efectele sale benefice asupra sănătății.

Util în bolile cardiometabolice

Cercetările l-au arătat important pentru combaterea bolilor cardiometabolice.

Îmbunătățește profilul lipidelor (grăsimilor) din sânge. Reduce riscul de boli cardiovasculare, obezitate și diabet.

Citește și – Avocado vă ajută să slăbiți, să scădeți colesterolul și rezistența la insulină dacă aveți diabet

Cel mai curat aliment din lume

Un avantaj pe care mulți nu-l cunosc este că avocado este pe primul loc în topul celor mai curate alimente de pe terra.

Nu trebuie să-l procurați de la raionul de produse „bio” pentru că este cât se poate de natural și sănătos.

Toate aceste beneficii justifică oarecum prețul lui ridicat.

Chiar dacă este un aliment scump, îl putem totuși include săptămânal în dietă.

Citește și – Un secret important când tăiați și consumați avocado – dr. Michael Greger

Cum se mănâncă avocado?

Avocado poate fi servit ca atare. Este absolut savuros când este copt.

Stropiți-l cu miere sau suc de lămâie și mâncați-l ca atare.

Dar nu vă lăsați intimidați de statutul lui de „fruct”.

Îl puteți include în diverse rețete, atât în cele dulci, cât și în cele sărate.

Este atât de versatil încât puteți face din el salate, paste tartinabile sau creme de prăjituri și deserturi.

Tăiați-l felii și puneți-le peste sandvișuri. Adăugați-l în omlete.

Citește și – 20 de moduri de a folosi avocado  în rețete

Surse articol:

1. Dr. Sten Ekberg, Top 10 Healthiest Vegetables You Must Eat: https://www.youtube.com/watch?v=IuEXCyRqeWU&ab_channel=Dr.StenEkberg
2. Ford NA, Liu AG. The Forgotten Fruit: A Case for Consuming Avocado Within the Traditional Mediterranean Diet. Front Nutr. 2020;7:78. Published 2020 May 29: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7272688/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.