MĂSLINELE grecești KALAMATA – printre cele mai sănătoase alimente din lume

Măslinele fac parte din categoria fructelor sâmburoase și au o valoare nutrițională remarcabilă. Măslinele grecești, cunoscute sub numele de „Kalamata” sunt considerate cele mai sănătoase, datorită conținutului bogat în polifenol – antioxidanți care ne apără împotriva bolilor.

Cum se „prepară” măslinele Kalamata

Acest tip de măsline, foarte populare în întreaga lume, provin dintr-un orășel mic din Grecia numit Kalamata, de unde și numele lor specific. Cresc în copaci mici, au o culoare purpurie și un gust cu totul aparte. Localnicii le culeg manual și le consumă de mii de ani.

Masline Kalamata beneficii

Măslinele Kalamata crude sunt foarte amare, de aceea sunt trecute printr-un proces de „îmblânzire”. Metoda rapidă presupune înmuierea lor în saramură timp de o săptămână.

Cealaltă metodă presupune despicarea ușoară a măslinelor și înmuierea lor într-o soluție salină (cu 10% sare), unde sunt lăsate la fermentat până nu mai au un gust foarte amar. Acest proces durează circa 3 luni.

Ce conțin măslinele Kalamata

100 g de măsline Kalamata conțin:

– 239 de calorii
– 1 g de carbohidrați
– 22.7 g de grăsimi
– 2 g de proteine

Majoritatea grăsimilor provin din acidul oleic, un acid gras predominant și în uleiul de măsline sau avocado. Este unul din cei mai studiați nutrienți din lume. Cercetările au arătat că reduce riscul de boli cardiovasculare. Acidul oleic are efecte antiinflamatoare și îmbunătățește funcția vasculară.

Alți nutrienți importanți din măslinele Kalamata sunt:

• calciu – esențial pentru oase, gingii și dinți, nervi și mușchi
• cupru – important pentru producția de energie
• fier – important pentru buna oxigenare a celulelor din corp
sodiu – o cantitate prea mare sau prea mică poate crea probleme cardiovasculare
• vitamina A – esențială pentru sănătatea ochilor, a pielii și a sistemului imunitar
• vitamina E – contribuie la apărarea antioxidantă a organismului, prevenirea bolilor cronice și a îmbătrânirii premature

Măslinele Kalamata – bogate în compuși anticancerigeni

Fără îndoială, cei mai importanți nutrienți din măsline sunt polifenolii, antioxidanți cu efecte protectoare remarcabile.

• acid galic – protejează celulele, îmbunătățește sensibilitatea la insulină, are efecte antivirale și anti-Alzheimer

hidroxitirozol – îmbunătățește funcția vasculară și împiedică oxidarea colesterolului LDL

oleocantal – acționează ca Ibuprofenul în ceea ce privește reducerea inflamațiilor și are capacitatea de a distruge celulele canceroase

• acid oleanolic – are proprietăți antiinflamatoare, antimicrobiene și antitumorale

• oleuropeină – are efecte cardioprotectoare și neuroprotectoare

• tirozol – inhibă oxidarea colesterolului LDL și reduce riscul de afecțiuni cardiovasculare

Beneficiile uleiului de măsline

Toate măslinele sunt sănătoase și au capacitatea de a reduce riscul de boli cronice. Uleiul de măsline calități nutritive și terapeutice similare fructelor.

Consumul de ulei de măsline a fost asociat în studii cu numeroase beneficii:

• reduce riscul de demență și Alzheimer (incidența acestor boli este mai mică în rândul adepților dietei mediteraneene)

• a demonstrat efecte neuroprotectoare (studii pe animale)

• reduce daunele oxidative din creier (studii pe animale)

• scade incidența cancerului (studii pe oameni)

• dieta mediteraneană cu ulei de măsline reduce de 3 ori riscul de cancer la sân

• reduce cu 35% riscul de boli cardiovasculare la persoanele cu risc crescut

• mărește speranța de viață (grecii au o rată mai mare de longevitate și mai mică de boli cardiovasculare comparativ cu alți bărbați din Europa sau din America de Nord)

• reduce nivelurile de glucoză, trigliceride și colesterol LDL oxidat

• îmbunătățește markerii sindromului metabolic

• îmbunătățește controlul glicemic la pacienții cu diabet de tip 2

Măslinele pot fi consumate ca atare, adăugate în salate, tocănițe, pizza, sosuri, brânzeturi.

Cumpără de aici:

[wcepe_products ids= ‘5100, 8555, 12483, 5112′ button=’Cumpără aici’]

Sursă: Nutrition Advice, Michael Joseph, Kalamata Olives: One of the Healthiest Foods on Earth: https://www.nutritionadvance.com/kalamata-olives/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.