Întunericul și singurătatea nu există în realitate – Părintele Sergiy Baranov
Lumina strălucește în întuneric și întunericul nu o poate birui. Iar lumina este Dumnezeu. Dumnezeu este omniprezent și nimic nu Îl poate exclude.
De aceea, nimeni nu este niciodată realmente singur pe lume și niciodată nu trebuie să se încreadă în starea de părăsire pe care o simte.
Cuprins
Întunericul nu este niciodată total, el conține lumina necreată a lui Dumnezeu
Dacă închidem ochii strâns, vedem întuneric. Însă acest întuneric nu este nesfârșit. Chiar dacă nu o vedem, există o lumină în el.
În realitate, întunericul este plin de lumină. Este plin cu lumină divină, spune Arhiepiscopul rus Sergiy Baranov. Este vorba despre lumina necreată a lui Dumnezeu.
Liniștea nu este niciodată deplină, există un cuvânt în ea
Același lucru se întâmplă și când ne aflăm în liniște. Cu toate că pare să nu se audă nimic, liniștea aceea nu este deplină. Există un cuvânt în ea.
La început a fost Cuvântul, spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Iar Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu, adică Iisus Hristos.
Dumnezeu și lucrurile Lui nu pot fi percepute cu ochiul liber sau cu alte organe de simț. Dar dacă nu le percepem, nu înseamnă că nu sunt acolo.
Singurătatea nu este niciodată reală, Dumnezeu este omniprezent
Nu există loc în univers în care să nu existe Dumnezeu. Duhul Său cel Sfânt sălășluiește peste tot. Este Cela ce pretutindenea este și pe toate le împlinește.
Unele persoane se simt profund singure, chiar dacă în jurul lor se află zeci, sute sau chiar mii de oameni.
Chiar și oamenii credincioși se simt uneori părăsiți de Dumnezeu. Li se pare că Dumnezeu i-a abandonat. Au, în acele momente, experiența unei obscure singurătăți.
Chiar dacă avem această senzație de singurătate, nu înseamnă că Dumnezeu nu se află lângă noi.
Înseamnă doar că atenția noastră este ațintită într-o direcție greșită. În realitate, în chiar acel moment, Dumnezeu ar putea fi mai aproape de tine decât a fost vreodată în viața ta.
Unde îți fixezi atenția?
Trebuie să te concentrezi pe ceea ce trebuie, spune Părintele Sergiy.
Când ai în față o fereastră, te poți uita la geam, sau prin geam. De modul în care privești și îți focusezi atenția depinde ceea ce vei vedea sau vei percepe.
„Nu există loc în Univers și nicio perioadă de timp în care Dumnezeu nu sălășluiește cu deplina Sa esență”.
Sfinții sunt diferiți de noi doar prin concentrarea atenției lor.
„Crezi că Dumnezeu nu este la fel de aproape de tine precum este de Sfântul Serafim de Sarov?”
El este perfecțiunea. Nu poate fi redus. El este peste tot întotdeauna prezent.
Noi suntem problema. Trebuie să ne ajustăm focusul atenției pe Dumnezeu și să trăim o viață duhovnicească.
Dintr-o dată, vom vedea cum lumea divină ni se descoperă, pas cu pas, ca o revelație miraculoasă.
Vom descoperi că a fost întotdeauna aici, chiar lângă noi. Și nu doar lângă noi, ci în noi.
Când sfinților li se descoperă lumea tainică a lui Dumnezeu, îi cuprinde un plâns necontentit. Acelea nu sunt lacrimi de pocăință, ci de gingășie.
Când Dumnezeu vine, nu-ți vei putea stăpâni lacrimile. Ele vor curge pe fața ta și aceasta va fi ceva firesc, natural.
Singurătatea este o percepție falsă
Când te concentrezi pe propria persoană, cel mai probabil te vei simți singur. Când îți îndrepți atenția spre Dumnezeu, nu doar că nu te vei simți singur, ci vei avea bucuria vieții.
„Trăiți mereu în prezența lui Dumnezeu și nu veți cădea niciodată în întuneric”.
Chiar și în momentele tale de cea mai înfricoșătoare singurătate percepută, când nu ai pe nimeni lângă tine, Dumnezeu este acolo.
Este aici și acum și nu-L poți scoate din acest moment și din acest loc din Univers.
„Dumnezeu va fi întotdeauna peste tot, la măsura maximă a esenței Sale.
Când vă aflați în întuneric, nu priviți la bezna din jurul vostru. Orientați-vă spre lumină. Căci în întuneric se află lumina necreată a lui Dumnezeu.
Iată ce spune Proorocul David în Psalmul 138:
„Poate întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu. Dar întunericul nu este întuneric la Tine și noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, așa este și lumina ei” (Ps. 138, 11, 12).
Citește și – Singurul motiv pentru care Dumnezeu a creat omul și lumea
Sursă articol: Iveron Monastery, Orsk Rusia, The light shines in the darkness, Archpriest Sergiy Baranov: https://www.youtube.com/watch?v=sXPcFKgglL0&ab_channel=IVERONMONASTERY.ORSK.RUSSIA