Prăjitură cu portocale și iaurt la blender – fără făină de grâu și zahăr alb

Această prăjitură cu portocale și iaurt se face foarte rapid. Trebuie doar să amestecați toate ingredientele în blender. Nu conține făină de grâu, nici zahăr alb rafinat. 

Acum, în sezonul fructelor citrice, nu este greu să pregătiți acest desert pentru întreaga familie. 

Prajitura cu portocale si iaurt la blender

Prajitura cu portocale si iaurt la blender: Freepik.com

Prăjitură cu portocale și iaurt – rețetă la blender

Ingrediente

  • 3 ouă
  • 1 portocală mare
  • 70 g de iaurt grecesc
  • 60 ml de ulei de măsline
  • 162 g de fulgi de ovăz
  • 177 ml de sirop de arțar
  • 1 linguriță de extract/esență de vanilie

Mod de preparare

Întrucât totul se face la blender, adică rapid, primul lucru pe care trebuie să îl aveți pregătit pentru această rețetă este cuptorul.

Preîncălziți-l la 180 de grade Celsius. Al doilea pas este pregătirea tăvii. Puteți folosi o tavă rotundă, o formă de tartă sau un inel culinar de 20 cm.

Puneți hârtie de copt în tavă și ungeți pereții cu puțin unt sau ulei.

De acum vă puteți apuca de rețeta propriu-zisă. Spălați bine portocala, deoarece o veți folosi cu tot cu coajă. Optați pentru un fruct bio, netratat chimic.

Tăiați portocala în sferturi și înlăturați semințele. Puneți-o în vasul blenderului sau a unui robot de bucătărie.

Puneți în blender restul ingredientelor și mixați câteva secunde, până când obțineți o compoziție lichidă fină, fără bucăți de fruct.

Turnați-o în tavă, bateți tava de masă pentru a înlătura bulele de aer. Dați-o în cuptor pentru 50-60 de minute. Durata de coacere depinde însă de cuptorul fiecăruia.  

Verificați cu o scobitoare dacă este uscată în mijloc. După ce o scoateți din cuptor trebuie să o lăsați la răcit un sfert de oră.

Scoateți-o din tavă și lăsați-o să se răcească de tot, apoi o puteți tăia.

Note și sugestii

Fulgii de ovăz pot fi înlocuiți cu fulgi de quinoa sau făină de migdale (migdale măcinate). Dacă optați pentru făină de migdale, reduceți cantitatea de îndulcitor.

Dacă nu vă place gustul intens al uleiului de măsline într-un desert, înlocuiți-l cu un ulei care are o aromă neutră sau chiar cu unt topit.

De asemenea, iaurtul grecesc poate fi înlocuit cu smântână. Dacă aveți iaurt obișnuit, lăsați-l la scurs puțin, pentru a înlătura excesul de zer. Vă trebuie un iaurt cremos pentru această rețetă, fără lichid.

Pentru cei care au intoleranță la lactoză există substitute vegetale, precum iaurt de cocos sau iaurt de soia. Folosiți o marcă bună, care nu are aditivi sau zahăr.

Siropul de agave poate fi substituit cu miere.

Autoarea rețetei a servit această prăjitură cu o glazură făcută la rece din puțin zahăr pudră și suc de portocală (amestecate cu telul). Glazura arată ca un sos. Se toarnă pe mijlocul prăjiturii și se distrubuie uniform pe toată suprafața.

O altă sugestie este să folosiți felii de portocale, așezate pe fundul tăvii. După coacere și răcire, răsturnați prăjitura pe o farfurie și veți avea un decor frumos de portocale deasupra. Portocalele roșii dau un aspect fabulos!

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete cu portocale, pe care vi le recomand:

Cremă de portocale fără făină, amidon sau ouă – 2 rețete uimitoare!
Cheesecake cu brânză și portocale – niciun gram zahăr, făină sau ulei
Portokalopita – plăcintă grecească siropoasă cu portocale
Salată de somon și portocale

Sursă rețetă: Hungry.Happens, Healthy whole orange blender cake: https://www.instagram.com/p/C2nNGC7R7b5/?e=be6f0bac-196c-42aa-b315-950b17bcc287&g=5

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.