Gogoși la cuptor fără zahăr, gluten sau ulei – slabe în calorii

Spre deosebire de gogoșile clasice, cele prezentate mai jos au mai multe avantaje. În primul rând, nu conțin făină de grâu, nici zahăr sau ulei.

Aceste ingrediente sugerează că desertul obținut este cât se poate de sănătos și potrivit pentru cei care țin cură de slăbire.

Gogoși la cuptor fără zahăr, făină sau ulei - slabe în calorii

Imagine cu titlu sugestiv: Gogoși la cuptor fără zahăr, făină sau ulei – slabe în calorii: stu_spivack

În al doilea rând, gogoșile se prepară foarte simplu și rapid. Trebuie doar să amestecați ingredientele. În al treilea rând, nu se prăjesc în ulei, ci se coc în cuptor, în 20 de minute.

Ușor, rapid și sănătos! Vă recomandăm să încercați rețeta și să ne spuneți dacă v-a plăcut! Cu siguranță aveți deja tot ce vă trebuie pentru a o pregăti.

Gogoși fără zahăr și făină – rețetă

Ingrediente

  • 2 mere
  • 2 ouă
  • 50 g de fulgi de ovăz măcinați
  • ½ linguriță de praf de copt
  • stevia, eritritol, sirop de arțar sau alt îndulcitor, după gust
  • scorțișoară și extract de vanilie după gust

Mod de preparare

Curățați merele de coajă și tăiați-le cubulețe. Puneți-le într-un bol termorezistent și dați-l la microunde, cât să se înmoaie merele. Sau le puteți fierbe (în apă sau pe aburi).

Adăugați peste ele scorțișoara și vanilia, îndulcitorul dorit și pasați-le cu blenderul vertical (manual). Trebuie să obțineți o pastă fină, ca un piure.

Adăugați ouăle, ovăzul măcinat, praful de copt și îndulcitorul. Amestecați bine compoziția, până se omogenizează ingredientele.

„Aluatul” este gata! Nu vă rămâne decât să îl puneți în forme. Autoarea rețetei a folosit o tavă din silicon cu forme speciale pentru gogoși. Dacă nu aveți o astfel de formă, puteți utiliza forme de brioșe.

Aluatul este prea moale pentru a-l lucra cu mâinile. Întrucât nu se poate modela, trebuie să îl puneți neapărat în forme.

Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Gogoșile trebuie să stea în cuptor circa 20 de minute. Sunt gata când se rumenesc frumos deasupra. Faceți testul cu scobitoarea înainte de a le scoate.

Așteptați să se răcorească, apoi le puteți scoate din formă.

Gogoșile pot fi servite așa cum sunt, simple. Sau le puteți decora cu glazură de ciocolată, pudră de scorțișoară, pudră de eritritol sau stevia măcinată etc.

Merg foarte bine pe post de desert, sau la orice masă, alături de o ceașcă de cafea, lapte, iaurt sau ceai.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de gogoși sănătoase, fără zahăr pe care vi le recomandăm:

Gogoși de post fragede fără zahăr – doar 3 ingrediente
Gogoși de post cu ovăz și scorțișoară la cuptor (fără zahăr și ulei)
Cele mai sănătoase gogoși din lume – fără zahăr și ulei!

Sursă articol: Delicious Martha, Donuts de manzana bajos en calorias: https://www.youtube.com/watch?v=XSOAVVcOcDc&ab_channel=DeliciousMartha

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.