Unt vegan din 2 ingrediente – cea mai bună alternativă la margarină sau la unt, dacă aveți intoleranță la lactoză

Cu ce putem înlocui untul în zilele de post? Cu un unt vegan, făcut în casă din ingrediente naturale.

Rețeta prezentată mai jos este o alternativă mult mai bună la margarina din comerț.

Unt vegan din 2 ingrediente

Imagine sugestiva: Unt vegan din 2 ingrediente: Veganbaking.net

Grăsimile – cu bune și rele

Pe cât de blamate, pe atât de necesare sunt grăsimile pentru sănătate.

Excluderea lor din alimentație nu este soluția cea mai bună, ci selectarea acelor tipuri de grăsimi benefice.

Grăsimile bune sunt alcătuite din acizi grași nesaturați. În schimb, grăsimile dăunătoare sunt cele care conțin acizi grași saturați sau grăsimile trans.

Din categoria celor benefice fac parte acizii grași mononesaturați și polinesaturați.

Aceștia se găsesc în uleiul de măsline, nuci, semințe și pește.

Grăsimile nocive sunt uleiurile hidrogenate.

Grăsimile saturate trebuie consumate în cantități moderate: carnea roșie, untul, brânzeturile, înghețata.

Uleiul de cocos și uleiul de palmier sunt de asemenea bogate în grăsimi saturate.

Uleiul de cocos – mai bun decât grăsimile saturate din produsele animale

Uleiul de cocos este special deoarece 50% din grăsimile sale saturate sunt alcătuite din acid lauric și monolaurină.

Acestea sunt trigliceride de lanț mediu care se comportă diferit de trigliceridele de lanț lung care se găsesc în produsele de origine animală.

Ele sunt absorbite intact din intestinul subțire și nu sunt supuse la procese de degradare.

Corpul le folosește direct pentru producția de energie.

Uleiul de cocos nu conține colesterol, însă poate afecta nivelul colesterolului din sânge dacă este servit în cantități mari.

Spre deosebire de unt și produsele din carne, uleiul de cocos produce o creștere mai mică a colesterolului LDL.

Fiind foarte bogat în grăsimi, uleiul de cocos se comportă ca untul atunci când este ținut în frigider.

Se solidifică la temperaturi mici și devine lichid la temperaturi mari.

Este ideal pentru prepararea de produse vegane, inclusiv unt vegan.

Iar dacă îl combinăm cu ulei de măsline vom obține o alternativă ceva mai sănătoasă la margarină. Sau chiar un înlocuitor de unt pentru cei care au intoleranță la lactoză.

Autoarea rețetei a făcut mai multe experimente și a ajuns la cea mai bună versiune.

Untul vegan prezentat mai jos se face doar din două ingrediente. Fără lactate vegetale, amidon sau alți agenți de îngroșare.

Se prepară foarte ușor și rapid. Untul obținut are o textură tartinabilă dacă este ținut la rece.

Are un gust destul de bogat pentru un preparat vegetal.

Unt vegan făcut în casă – rețetă

Ingrediente

• 100 ml de ulei de măsline extravirgin
• 100 ml de ulei de cocos extravirgin
• ½ linguriță de sare
• opțional: 1 praf de turmeric pentru culoare

Mod de preparare

Uleiurile folosite la această rețetă trebuie să fie naturale și neprocesate.

Dacă nu vreți să simțiți gustul de cocos, optați pentru un ulei dezodorizat.

Dacă uleiul este solid sau cremos, topiți-l la bain-marie până devine lichid.

După ce s-a răcorit, turnați-l în vasul blenderului. Adăugați uleiul de măsline, sarea și turmericul, dacă folosiți.

Mixați bine ingredientele, timp de un minut.

Pregătiți o caserolă sau o altă formă în care veți turna compoziția.

Tapetați-o cu hârtie de copt pentru a scoate mai ușor untul la final.

Turnați compozia în formă, puneți capacul și dați-o la frigider.

Untul va deveni tartinabil după ce stă la rece minim 3 ore.

Uleiul de cocos va solidifica întreaga compoziție și îi va da fermitatea specifică untului.

Uleiul de măsline îi dă mai multă consistență, gust și culoare.

Unt de post

Unt de post: Veganbaking.net

Se poate întinde pe pâine prăjită sau pe biscuiți.

Păstrați untul vegan în frigider. Nu este tare când îl scoateți, deoarece uleiul de măsline îl menține cremos.

Serviți-l cu moderație, mai ales dacă aveți colesterolul crescut.

Țineți cont de faptul că uleiul de cocos are multe calorii. Într-o lingură de ulei de cocos se găsesc 120 calorii.

Rețete similare

Dacă v-a plăcut această rețetă, vă propunem alte rețete pe aceeași temă:

Cum să faci unt vegan din lapte de soia – margarină sănătoasă pentru rețetele de post
Brânză vegană cremoasă și fină, din 2 ingrediente – rețetă revoluționară
Pască vegană, cu tofu – la fel de reușită ca pasca din brânză
Cum să faci lapte condensat vegan – 3 rețete reușite

Este important să știți că produsele degresate nu sunt întotdeauna o alegere bună.

Pentru a crea un produs cu o textură și un gust plăcut, producătorii înlocuiesc de obicei grăsimea cu carbohidrați, cereale rafinate, amidon sau alte tipuri de agenți de îngroșare.

Carbohidrații rafinați sunt digerați rapid de organism, ceea ce duce la creșterea nivelului de zahăr în sânge, a insulinei și a greutății corporale.

Surse articol:

1. Mayo Clinic, Coconut oil for weight loss: does it work? https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/weight-loss/in-depth/coconut-oil-and-weight-loss/art-20450177
2. Harvard T.H. Chan, Fats and cholesterol: https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/what-should-you-eat/fats-and-cholesterol/
3. Boateng L, Ansong R, Owusu WB, Steiner-Asiedu M. Coconut oil and palm oil’s role in nutrition, health and national development: A review. Ghana Med J. 2016 Sep;50(3):189-196. PMID: 27752194; PMCID: PMC5044790.
4. Recetas de Gri, Cum să faci unt vegan cu 2 ingrediente: https://www.youtube.com/watch?v=wHxrMJNwD30&ab_channel=RecetasdeGri

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.