Gândurile rele întunecă sufletul și transmit o energie negativă celorlalți

Gândurile rele ne întunecă sufletul și transmit o energie negativă celorlalți

Nu doar cuvintele și gesturile vizibile pot influența starea celor din jur, ci și gândurile noastre cele mai ascunse.

Gandurile rele ne intuneca sufletul

Gandurile rele ne intuneca sufletul

Ele ne afectează în primul rând pe noi, cei care le emitem și apoi pe cei care sunt în preajma noastră sau chiar mai departe.

Gândurile poartă în ele duhul care este în noi. Poate fi Duhul lui Dumnezeu, sau un duh rău, care a pus stăpânire pe noi.

Gândurile rele pe care le primim și chiar le cultivăm sunt îndreptate în primul rând spre noi înșine.

Când gândim rău împotriva cuiva, nouă înșine ne facem rău. Căci gândurile rele întunecă sufletul, spune Părintele Porfirie Kavsokalivitul.

Gândul rău față de fratele, pe de-o parte ne întunecă sufletul, iar pe de alta poate face rău chiar fratelui”.

Întrucât gândurile nu pot fi auzite de ceilalți, avem impresia că ele sunt ascunse și nimeni nu le cunoaște. Chiar dacă nu le exteriorizăm prin cuvinte sau fapte, ele îi pot afecta pe ceilalți.

Gândul rău nu poate fi ascuns. Îl influențează în mod nefericit pe cel despre care gândim rău, chiar și de departe, chiar și când acela nu înțelege motivul pentru care vine în contradicție cu noi”.

Gândurile rele ies dinlăuntrul nostru, spune Mântuitorul. Acestea ne pătează, ne întinează, ne fac să fim într-o stare jalnică.

Cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 18-19).

Suntem datori, așadar, să fim curați cu inima. Curați nu doar de fapte, ci și de gânduri rele, mai ales de amărăciunea și ținerea de minte a răului”.

Sfântul Porfirie spunea că nu trebuie să ne tulburăm de nimic. Nici măcar de acuzațiile nedrepte care ni se aduc. Nici măcar lăuntric nu trebuie să ne tulburăm, nici în gând.

Dacă vrem să nu ne pierdem pacea, trebuie să evităm să gândim rău de cineva.

Răul începe cu gândurile rele. Când te superi și te tulburi, fie și numai cu gândul, lovești în sufletul tău”.

Acesta este un secret al luptei duhovnicești. Suntem datori să cunoaștem lucrarea duhurilor rele și a duhurilor bune, să le deosebim și să le cultivăm pe cele bune.

Gândul cel rău degajă o putere negativă care îl influențează în această măsură în care îl ajută rugăciunea”.

Când primești gândurile rele față de cineva, „Îl alungi pe Duhul Sfânt și îngădui diavolului să mărească răul”.

În loc de gânduri rele, trebuie să cultivăm rugăciunea, iertarea și dragostea.

Citește și

Rugăciune pentru izbăvirea de gânduri rele
Ce trebuie să faci când te chinuie gândurile rele – cea mai sigură cale de izbăvire
Citirea Sfintei Scripturi și a psalmilor alungă gândurile cele rele

Sursă articol: Natural Născut Ortodox, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: https://www.youtube.com/watch?v=GNdD3Cd9F9Y&ab_channel=NaturalNascutOrtodox

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.