Aduceți-vă aminte de nemurirea sufletului – Părintele Cleopa

Lumea aceasta s-a îndepărtat atât de mult de Dumnezeu încât oamenii din zilele noastre nu se mai gândesc la veșnicia lor.

Pământul nu este casa noastră. Viața aceasta este umbră și vis, precum spune psalmistul.

De când am fost izgoniți din Grădina Edenului, hoinărim ca niște pribegi. Suntem în exil.

„Frații mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să știți că suntem străini și călători pe pământ. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naștere și asfințim prin moarte”.

Dreptul Iov, care a ajuns la 400 de ani, spunea că atât de scurtă este viața omului, că din pântecele maicii sale a căzut în groapă.

Anii noștri s-au împuținat și mai mult, încât omul abia mai ajunge la 90-100 de ani.

„Anii noștri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani și ce este mai mult decât aceștia osteneală și durere. Că trece viața noastră și ne vom duce” (Ps. 89, 10-12).

Unde ne ducem? La Dreptul Judecător, Care ne va rândui, după faptele noastre, locul de odihnă sau de chin. Acesta va fi veșnic, nu de o sută de ani sau de o mie de ani. Cu veșnicia nu trebuie să ne jucăm, spunea Părintele Arsenie Papacioc.

„Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Și iarăși: Zilele mele ca umbra s-au plecat și eu ca iarba m-am uscat. Și iarăși zice: s-au stins ca fumul zilele mele și oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Și iarăși: zilele anilor noștri ca pânza păianjenului”.

Atât de firavă și efemeră este viața noastră pe pământ. De aceea spune psalmistul că omul trebuie să ia aminte la scurtimea vieții sale și să trăiască în frică de Dumnezeu.

„Cine cunoaște puterea urgiei Tale și cine măsoară mânia Ta după temerea de Tine? Învață-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune” (Ps. 89, 10-12).

„Grăit-am cu limba mea: „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârșitul meu, și numărul zilelor mele care este, ca să știu ce-mi lipsește. Iată cu palma ai măsurat zilele mele și statul meu ca nimic înaintea Ta. Dar toate sunt deșertăciuni; tot omul ce viază. Deși ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele” (Ps. 38, 5-10).

Trebuie să luăm aminte la caracterul trecător al acestei vieți pentru a nu ne bizui pe trup, nici pe anii pe care îi avem.

Sfârșitul nostru nu este groapa. Mormântul nu înseamnă finalul nostru. Pe toți ne așteaptă veșnicia.

„Știți ce rămâne în veci? Sufletul. Sufletul nu moare niciodată. Trupul, vedeți că se face țărână”.

Trupul se întoarce în pământ, de unde a fost luat, iar sufletul merge la Dumnezeu, de unde ființă și-a luat.

„Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh și nu poate să moară. Așa l-a făcut Dumnezeu”.

Omul este așadar nemuritor și în perspectiva vieții veșnice trebuie să-și chivernisească viața.

Citește și:

Cea mai mare înțelepciune care ne duce la fericirea veșnică – Pr. Celopa
Sufletul este diamant ceresc, care tânjește după veșnicie
Omul este ființă spirituală, chemată la viața cerească și veșnică
Trupul poate trăi 20, 40, 80 de ani, pe când sufletul este veșnic
Dacă din cele 24 de ore ale zilei punem deoparte câteva minute pentru rugăciune, viața noastră se va înveșnici – Arhim. Zaharia Zaharou

Sursă articol: Cuvânt de Folos, Sufletul după moarte – Părintele Cleopa: https://cuvantdefolos.ro/sufletul-dupa-moarte-parintele-cleopa/