Omul este ființă spirituală, chemată la viața cerească și veșnică
Omul este creația cea mai de preț a lui Dumnezeu. I-a alcătuit trupul din țărână, însă viața i-a dat-o prin suflarea Sa divină.
I-a dat lui Adam chipul și asemănarea Sa, ca să fie ca un fiu al Său.
Omul este chemat la viata venica
Dumnezeu l-a făcut pe om nemuritor, însă el, călcând porunca Lui, a fost izgonit din Grădina Raiului și supus stricăciunii și morții, ca unul care s-a despărțit de izvorul vieții și a tot binele.
Însă moartea aceasta, care a venit prin Adam peste toată omenirea, nu este o moarte desăvârșită.
Dumnezeu a îngăduit ca omul să moară trupește pentru ca păcatul să nu se perpetueze la nesfârșit.
Până la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, toți cei care mureau – inclusiv drepții și proorocii – mergeau în Șeol, adică în iad. Moartea lor era doar trupească, pentru că sufletele lor erau vii.
Când Fiul lui Dumnezeu S-a sculat din morți, S-a pogorât în cele mai de jos ale pământului, adică la la iad, dezlegând pe Adam și pe toți cei ținuți din veac acolo.
Hristos Domnul a redeschis ușile Raiului prin moartea și Învierea Sa.
Vedem, așadar că, dăinuirea sufletului după moarte este aratată în Scriptură înainte de Învierea Domnului.
Acest lucru confirmă faptul că Dumnezeu l-a zidit pe om pentru viața veșnică, și nu pentru moartea veșnică.
El este în esența lui o ființă spirituală, chemată la o viață spirituală, după cum spunea Părintele Patriarh Daniel într-un cuvânt.
„Omul este în primul rând o ființă spirituală, având suflet nemuritor, chemat la viața cerească veșnică, deși este purtător de trup material, viețuitor pe pământ, muritor și trecător”.
Când Mântuitorul a înmulțit cele cinci pâini și a hrănit mulțime de oameni în pustie, oamenii au vrut să Îl facă împărat al lor. Nu pentru că Îl recunoșteau ca Dumnezeu și erau interesați de viața veșnică, și pentru că îi îndestulaseră cu hrana cea trupească.
El le-a arătat însă că nu pâinea care hrănește trupul trebuie să o căutăm, ci pâinea care se dă spre viața veșnică.
„Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl”. (Ioan 6, 26-27)
Înțelegem așadar că sufletul prețuiește mai mult decât trupul, și viața pentru care trebuie să ne ostenim nu este aceasta trecătoare, ci cea veșnică.
Mântuitorul spune să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga nouă.
Cei care trăiesc după cuvântul Lui și împlinesc poruncile Lui, nu vor duce lipsă de nimic. Dumnezeu le va da cele de trebuință vieții biologice.
„Și trupul este chemat la sfințire, dar sfințirea omului se face mai întâi ca sfințire a sufletului, iar din sufletul sfințit se transmite binecuvântarea și sfințenia lui Dumnezeu și trupului, pentru că astfel sufletul muritor se pregătește pentru învierea cea de obște în Ziua cea de Apoi”.
Înțelept este omul care lucrează nu pentru trup, căci este trecător, ci pentru suflet, care rămâne în veci.
Pe acesta trebuie să îl hrănim și să îl îngrijim mai mult decât orice.
Scopul nostru este dobândirea vieții celei veșnice, și nu moștenirea acestui pământ.
Citește și – Chipul acestei lumi trece – Sfântul Apostol Pavel
Părintele Constantin Sturzu spune foarte frumos că după Învierea lui Hristos, omul nu mai este chemat doar în raiul cel demult, în care petrecea Adam, ci este așteptat de Dumnezeu ca moștenitor al Împărăției.
„Dumnezeu nu ne vrea oameni, Dumnezeu ne vrea dumnezei după har”.
Găsim acest lucru chiar și în Psalmii lui David:
„Dumnezei sunteți toți și fii ai Celui Preaînalt” (Ps. 81, 6).
Acordând mai multă atenție trupului decât sufletului, omul se îndepărtează de menirea și chemarea sa la viața veșnică.
„Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți” (Psalmi 81, 7).
În fața noastră stau moartea și viața. Suntem liberi să alegem. Fie mergem spre Dumnezeu și ne îndumnezeim, fie mergem spre Diavol și ne întunecăm.
Menirea noastră nu este doar aceea de a fi nemuritori, ci de a merge spre îndumnezeire. Dumnezeu vrea ca omul să devină fiu al Său după har, adică să urce la această treaptă prin harul și ajutorul Lui.
Peregrinarea noastră pe pământ spre cele cerești trebuie să urmeze calea Mântuitorului, adică cea a Betleemului și a Golgotei, adică calea smereniei, a morții și învierii.
Citește și – De ce ne îndoim de nemurirea noastră?
Surse articol:
1. Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Omul este în primul rând ființă spirituală, Urcuș Spre Înviere: https://www.urcusspreinviere.ro/1502/omul-este-in-primul-rand-fiinta-spirituala/
2. Pr. Constantin Sturzu, Jurnal de Campanie Neelectorală, Doxologia: https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/jurnal-de-campanie-neelectorala
3. Pr. Constantin Sturzu, Dumnezeu nu ne vrea oameni, Doxologia: https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/dumnezeu-nu-ne-vrea-oameni
