„Când ești conștient de veșnicie, nu mai aduni cu disperare, nu te mai temi de ziua de mâine” – Sfântul Paisie Aghioritul

Grijile excesive constituie unul din motivele majore pentru care oamenii din ziua de azi se sunt atât de „stresați”. Aceștia se chinuie psihic și sufletește inutil, luând asupra lor poveri pe care nu le pot purta singuri.

În Noul Testament există o pericopă evanghelică la Sfântul Apostol Matei ce se numește chiar așa: „Grijile vieții”.

Știind că omul este înclinat spre agonisirea de lucruri materiale și supus ispitei de a aduna și a avea cât mai mult, Mântuitorul ne spune tuturor:

„Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25)

Domnul Însuși ne sfătuiește să nu ne îngrijim de ziua de mâine, căci El este Cel Care ne oferă toate cele necesare vieții, în dar, din iubire de oameni. Oricât ne-am strădui noi, nimic nu am putea realiza dacă nu ar vrea Dumnezeu.

Cu cât mai mult se dezvoltă și se promovează în lume tehnologiile și luxul, cu atât mai multe griji și dorințe pătimașe se nasc în sufletul nostru. Părintele Paisie Aghioritul spune cu durere despre aceasta, referindu-se de omul zilelor noastre:

„Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viața cea simplă, firească, și înaintează spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Și cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna”.

Așa se explică faptul că mulți dintre cei care au tot ce își doresc (case mari, mașini, obiecte scumpe, o funcție înaltă), nu se simt împliniți. Se înstrăinează de cei din jur și sporesc în egoism și în iubirea de sine.

„Materia în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruiești.

Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acumulate pentru a fi dăruite. Materia trebuie transfigurată, trebuie să capete valoare spirituală, prin gesturile noastre de dărnicie și bunătate”.

Un lucru extrem de important la care trebuie să luăm aminte este că traiul cel bun și fericirea lumească sunt factorii care dau naștere la stres.

Din cauza acestui stres nebun, sute de oameni, chiar și copii mici, spune Părintele Paisie, ajung la psihiatri. Se construiesc noi și noi spitale de boli psihice, iar mulți dintre medicii care lucrează în ele nici măcar nu cred în Dumnezeu și în existența sufletului.

„Prin urmare, cum este cu putință ca acești oameni să ajute suflete, când ei înșiși sunt plini de neliniște? Cum este cu putință ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu?

Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieții cele adevărate, i se îndepărtează toată neliniștea și-i vine mângâierea dumnezeiască, și astfel se vindecă”.

Singura cale de vindecare a oamenilor bolnavi de stres este calea credinței și nădejdea în viața cea veșnică. Iată ce spune Părintele Paisie:

„Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice și le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac (Părintele Isaac Sirul), s-ar fi făcut bine toți cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieții”.

Când omul se deschide spre Dumnezeu și se întărește în credință, ajunge să cunoască firea trecătoare a lucrurilor pe care mai înainte le râvnea cu ardoare.

„Când ești conștient de veșnicie, te desprinzi ușor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credință”.

______________________________________________________________________________________________________

Sursă: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003