CEAIURI pentru scăderea TENSIUNII arteriale
Hipertensiunea arterială este una din cele mai frecvente probleme cardiace la nivel mondial. Forțarea sângelui împotriva pereților arteriali pe termen lung poate duce la apariția bolilor cardiovasculare.
Tensiunea arterială este determinată atât de cantitatea de sânge pe care inima o pompează, cât și de rezistența la fluxul sanguin din artere.
Cu cât mai mult sânge pompează inima și cu cât mai înguste sunt arterele, cu atât mai mare este și presiunea sângelui.
Cuprins
HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ – SIMPTOME
O persoană poate avea tensiune mare ani de zile fără nici un simptom. Însă chiar și fără simptome sesizabile, vasele de sânge și inima continuă să fie afectate.
Când au loc, simptomele se pot manifesta sub formă de dureri de cap, respirație scurtă sau sângerări nazale.
Lăsată necontrolată, hipertensiunea arterială poate crește riscul de evenimente cardiace grave, precum atac de cord sau accident vascular cerebral.
___________________________
CEAIURI PENTRU SCĂDEREA TENSIUNII ARTERIALE
Există numeroase plante medicinale care pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale mari sau la reglarea tensiunii arteriale care este fie crescută, fie scăzută. Se vor avea în vedere plantele cu efect hipotensiv, hipotonic, diuretic, calmant, colagog și coleretic.
Acestea se pot folosi sub formă de infuzie, decoct sau tinctură. În funcție de stadiul bolii, acestea se pot administra pe durate mari de timp, sau chiar pe tot parcursul vieții.
Dintre ceaiuri, cele mai bune sunt:
• ceaiul de păducel– ajută la reglarea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac (se pot folosi flori, frunze și fructe);
• ceaiul de talpa-gâștii– calmează, reduce tensiunea și normalizează ritmul inimii;
• ceaiul de isop– ajută la dilatarea vaselor de sânge;
• ceaiul de saschiu – util în hipertensiune arterială și aterocleroză coronariană (se prepară din frunzele plantei);
• ceaiul de sulfină galbenă – are efect vasodilatator asupra vaselor periferice și scade tensiunea arterială mare (se folosesc florile plante);
• ceaiul de rozmarin – combate creșterea tensiunii arteriale și a colesterolului;
• ceaiul de traista-ciobanului – ajută la normalizarea tensiunii arteriale apărute în perioada menopauzei;
• ceaiul de mesteacăn– scade tensiunea arterială și contribuie la eliminarea depunerilor de colesterol de pe pereții arteriali (se folosesc frunzele);
• ceaiul de coacăz negru – previne puseurile hipertensive, angina pectorală și insuficiența cardiacă (se pot folosi frunze sau fructe);
• ceaiul de vâsc– ajută la normalizarea tensiunii mari sau mici (se folosesc frunzele; se va administra doar în doze controlate, la sfatul unui specialist).
Vezi și PLANTE şi ALIMENTE testate ştiinţific pentru HIPERTENSIUNE
Fitoterapeutul Constantin Milică spune că în farmacii se pot găsi și medicamente antihipertensive de proveniență vegetală, care conțin reserpină (o substanță din planta Rauwolfia serpentina), precum Hiposerpil, Hipazin sau Raunervil.
___________________________
Surse:
1. Mayo Clinic, High blood pressure (hypertension): https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/high-blood-pressure/symptoms-causes/syc-20373410
2. Farmacia Verde, Cum ținem tensiunea arterială în frâu: http://www.farmacia-verde.ro/2011/03/04/cum-tinem-tensiunea-arteriala-in-frau/