Alimente care asigură doza zilnică necesară de vitamina C
Când ne gândim la vitamina C, primele alimente care ne vin în minte sunt fructele citrice. Conține însă portocala sau lămâia suficientă vitamina C pentru a acoperi necesarul zilnic?
Care sunt cele mai bune surse de vitamina C?
Cuprins
Ce rol are vitamina C în organism?
Vitamina C are numeroase roluri în corp. De fapt, este importantă pentru starea generală de sănătate deoarece acționează ca un antioxidant.
Compușii antioxidanți neutralizează radicalii liberi – molecule care predispun la apariția bolilor.
Totodată, vitamina C este necesară pentru producția colagenului. Această proteină majoră a corpului susține buna funcționare a tuturor organelor interne, de la creier și plămâni, până la ficat, vezică, stomac și intestine.
Vitamina C – beneficii esențiale
Vitamina C este de asemenea importantă pentru creșterea și sănătatea oaselor, ligamentelor, dinților, gingiilor și vaselor de sânge.
Citește și – Vitamina C este mai importantă pentru oase decât calciul – dr. Suzanne Humphries
Studiile au arătat că vitamina C mărește rezistența sau apărarea corpului împotriva bolilor. Ea ajută atât sistemul imunitar înnăscut, cât și cel adaptativ.
Vitamina C întărește celulele epiteliale ale suprafeței corpului, care funcționează ca o barieră împotriva agenților infecțioși.
Prin faptul că reduce stresul oxidativ și inflamația cronică, această vitamină poate preveni dezvoltarea bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare, inclusiv bolile coronariene, insuficiența cardiacă și hipertensiunea arterială.
Cei mai mulți iau vitamina C pentru a-și crește imunitatea la răceli. Cercetările au arătat că deficitul de vitamina C (și zinc) crește predispoziția la infecții.
Citește și – Vitamina C reduce durata infecțiilor respiratorii
Un studiu apărut în „American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine” a dezvăluit rolul protector al vitaminei C asupra plămânilor, mai ales în ce privește inflamația. Acest micronutrient poate reduce riscul de BOPC (boala obstructivă pulmonară cronică).
Mai puțin cunoscut este rolul vitaminei C în creșterea performanței cognitive. Este importantă pentru concentrare, memoria de lucru, viteza de decizie, amintire și recunoaștere.
Un alt beneficiu interesant este că vitamina C îmbunătățește digestia. Carența de vitamina C poate îngreuna procesul de descompunere a alimentelor.
Citește și – Vitamina C ajută la regenerarea hormonilor dăunători
Conform unui studiu apărut în jurnalul „Redox Biology”, nivelurile scăzute de vitamina C contribuie la apariția sindromului metabolic.
Alimente care acoperă doza zilnică necesară de vitamina C
Doza zilnică recomandată de vitamina C este de 90 mg pe zi. Aceasta o putem lua dintr-o portocală mare, dar și din alte alimente, precum ardei gras, kiwi, căpșuni, broccoli, varza de bruxelles sau pătrunjel.
Sunt alimente care ne pot oferi doze mult mai mari de vitamina C decât fructele citrice:
→ fructele de acerola – 825 mg vitamina C per 50 g
→ sucul de cătină – 400 – 800 mg per 100 g
→ măceșele – 426 mg de vitamina C per 100 g
→ cătina – 400 mg per 100 g
→ 1 ardei iute – 109 mg
→ ardeiul gras – 95 mg de vitamina C per 75 g
→ sucul de grepfrut – 70 mg per 130 ml
→ 1 fruct kiwi mediu – 64 mg de vitamina C
Chiropracticianul Eric Berg spune că varza murată este cea mai bună sursă de vitamina C, cu 700 mg per 140 g.
90 mg pe zi poate fi insuficientă pentru categoria celor în vârstă și pentru persoanele cu diverse boli.
Organismul aflat sub factori de stres poate avea nevoie de 2.000-3.000 mg pe zi, spune dr. Lam. Iar vârstnicii și persoanele cu disfuncții mai grave – precum cancer, oboseală cronică – pot avea nevoie de o doză și mai mare.
Aceste doze mari se găsesc de regulă sub formă de suplimente alimentare. Experții recomandă să luați un produs cu o formulă complexă de vitamina C, nu doar acid ascorbic.
De exemplu, vitamina C din măceșe conține și bioflavonoide și alți compuși care lucrează în sinergie cu vitamina C.
Pe scurt, vitamina C este importantă pentru buna funcționare a sistemului imunitar, formarea colagenului, vindecarea țesuturilor, menținerea oaselor i cartilajelor, absorbția optimă a fierului.
Surse articol:
1. Zoey Sky, Does and orange contain enough vitamin C to support optimal health? Food.News: https://www.food.news/2022-12-16-does-orange-contain-enough-vitamin-c.html
2. Dr. Eric Berg, Highest vitamin C on the planet: https://www.youtube.com/watch?v=Wj9tIVIRqSY&ab_channel=Dr.EricBergDC
3. Olivia Cook, Vitamin C: an essential nutrient for good overall health, Natural.News: https://naturalnews.com/2022-07-06-vitamin-c-essential-nutrient-for-good-overall-health.html#
4. Dr. Lam Coaching, What’s the optimal dose of vitamin C? https://www.youtube.com/watch?v=6x9akWbsQ_4&t=86s&ab_channel=Dr.LamCoaching