Sfecla roșie îmbunătățește funcția pulmonară și respiratorie

Articol documentat

Dr. Joseph Mercola a publicat recent un articol despre beneficiile consumului de sfeclă asupra funcției respiratorii, bazat pe un studiu apărut în august 2020 în „The Physiology Journal”.

Efectele sfeclei roșii asupra plămânilor sunt atribuite nitraților.

Sfecla rosie imbunatateste functia pulmonara si respiratorie

Sfecla rosie imbunatateste functia pulmonara si respiratorie: Stockking – www.freepik.com

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, mușchii care susțin respirația încep să slăbească și nu mai funcționează la capacitate maximă. În special diafragma. Acest lucru poate provoca dificultăți respiratorii la vârstnici și, în consecință, scăderea vitalității.

În studiul de față, s-a demonstrat că suplimentarea cu nitrați din sfeclă (NaNo3) a îmbunătățit funcția contractilă a mușchilor respiratori și implicit capacitatea de respirație.

Mai exact, nitrații au mărit puterea maximă a diafragmei. Aceste rezultate sunt importante pentru starea generală de sănătatea, dar și pentru combaterea simptomelor infecțiilor respiratorii virale în contextul actual de pandemie de COVID-19.

Nitrații din sfecla roșie îmbunătățesc funcția diafragmei

Studiile anterioare au arătat că nitrații optimizează modul în care mușchii folosesc calciul și implicit funcția musculară.

Citește și – Miraculoasa sfeclă roșie – antiinflamatoare, detoxifiantă, hepatoprotectoare și anticancerigenă

Cercetătorii de la Universitatea din Florida au dorit să vadă dacă aceste efecte se aplică și în cazul diafragmei.

Diafragma este principalul mușchi al respirației. Are formă de cupolă și este localizat sub plămâni. Contracția sa este ritmică și neîntreruptă.

Acest mușchi este implicat și în tuse, strănut, vărsături, plâns, eliminarea scaunului și a urinei, precum și în nașterea naturală.

Nitrații cresc capacitatea respiratorie

Experimentul a fost realizat pe șoareci bătrâni și a durat 2 săptămâni. Animalele au fost împărțite în două grupuri. Un grup a primit zilnic apă cu azotat de sodiu (NaNo3), iar celălalt grup a primit apă simplă.

Testele efectuate la finalul studiului au arătat că șoarecii care au băut apă cu NaNo3 au avut o creștere a forței izometrice și a puterii diafragmei.

Aceste rezultate înseamnă o îmbunătățire a contracției mușchiului diafragmei și implicit a funcției pulmonare și respiratorii.

Creșterea capacității diafragmei ar putea optimiza și curățarea plămânilor la persoanele vârstnice, contribuind astfel la scăderea riscului de infecții.

Șoarecii folosiți în studiu aveau vârsta de 24 de luni, echivalentul a 70 de ani la oameni.

În ceea ce privește importanța acestor rezultate pentru pandemia de COVID-19, se știe că infecția cu SARS-CoV-2 afectează mai sever vârstnicii.

Funcția mușchiului respirator cunoaște de asemenea o depreciere pe măsură ce organismul îmbătrânire, fapt care crește riscul de probleme respiratorii.

Leonardo Ferreira, autorul principal al studiului, este de părere că dacă nitrații alimentari pot îmbunătăți funcția musculară, trecerea de pe ventilatoare la respirația independentă ar putea fi mai bună.

Citește și – Sucul de sfeclă previne răceala cauzată de stres

Alte beneficii ale sfeclei roșii

Sfecla roșie este una din cele mai bune surse de nitrați. 100 de grame conțin peste 250 mg de nitrați.

S-a dovedit că nitrații din sfeclă au efecte vasodilatatoare, prin care îmbunătățesc livrarea oxigenului la mușchi (inclusiv la diafragmă) și alte celule.

Iată și alte beneficii ale consumului de sfeclă roșie:

  • scăderea presiunii arteriale (1 pahar cu suc de sfeclă roșie poate reduce tensiunea arterială cu 4-5 puncte)
  • creșterea rezistenței fizice la sportivi
  • combaterea inflamațiilor
  • îmbunătățirea factorilor de risc vascular
  • prevenirea formării tumorilor
  • combaterea cancerului de sân, de prostată, de pancreas
  • susținerea proceselor de detoxifiere
  • purificarea sângelui și ficatului

Citește și – Sfecla roșie protejează inima, rinichii și creierul și combate infecțiile

Alte alimente bogate în nitrați

Nitrați alimentari se găsesc și în rucola, rădăcina de țelină, varza chinezească, gulia, frunzele de muștar, feniculul, andivele și pătrunjelul.

Nu confundați nitrații regăsiți în mod natural în legume cu nitrații introduși în carnea procesată (ex. cârnați sau bacon). Nitrații din legume sunt convertiți în corp în oxid de azot (No).

Dimpotrivă, nitrații din alimentele procesate se transformă nitrozamine, substanțe dăunătoare, cu potențial cancerigen.

Dacă vreți să mâncați produse din carne procesată, asociați-le cu alimentele bogate în vitamina C și polifenoli, deoarece acești antioxidanți împiedică transformarea nitraților în nitrozamine.

Sfecla poate fi consumată crudă, fiartă sau coaptă. Poate fi preparată sub formă de salată, suc și diverse garnituri.

Comparativ cu alte legume, sfecla este foarte bogată în zahăr. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor o pot consuma de câteva ori pe săptămână.

Atenție însă la sucul de sfeclă, deoarece acesta este mult mai concentrați în zahăr. De aceea va trebuie să îl serviți cu moderație.

Citește și – Sucul de sfeclă – efecte secundare posibile

Surse articol:

1. Joseph Mercola, Beets for Better Lung Efficiency: https://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2020/09/18/are-beets-good-for-your-lungs.aspx
2. Ravi A. Kumar Rachel C. Kelley  Dongwoo Hahn  Leonardo F. Ferreira, Dietary nitrate supplementation increases diaphragm peak power in old mice, The Journal of Physology: https://physoc.onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1113/JP280027
3. MedinePlus, Diaphragm and Lungs: https://medlineplus.gov/ency/imagepages/19380.htm
4. Britannica.com, Diaphragm: https://www.britannica.com/science/diaphragm-anatomy

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.