Ciorbă de roșii și conopidă – rețetă + beneficii

Orice legumă poate deveni protagonista unei ciorbe savuroase, inclusiv conopida. Și mai ales atunci când o asociem cu roșii.

Dacă sunteți mari iubitori de ciorbe, mai mult ca sigur veți fi curios să încercați și această ciorbă de conopidă și roșii.

Bors de conopida si rosii: veganhightechmom.com

Ce conține conopida și ce beneficii are

124 g de conopidă conțin:

– 73% din doza zilnică recomandată de vitamina C
– 19% din DZR de vitamina K
– 14% din DZR de acid folic
– 13% din DZR de vitamina B5
– 12% din DZR de vitamina B12
– 11% din DZR de colină
– 10% din DZR de fibre
– 9% din DZR de Omega-3
– 7% din DZR de mangan
– 6% din DZR de fosfor
– 5% din DZR de biotină
– 5% din DZR de vitamina B2
– 5% din DZR de proteine
– 4% din DZR de vitamina B1
– 4% din DZR de potasiu
– 3% din DZR de magneziu
– 3% din DZR de vitamina B3

Nutrienții cu cea mai mare valoare terapeutică din conopidă sunt glucozinolații. Aceștia sunt compuși bogați în sulf, care susțin sisteme importante ale corpului: cardiovascular, imun, digestiv, inflamator, detoxifiant.

Cei mai cunoscuți sunt:

– Glucobrasicina
– Glucoiberina
– Glucoerucina
– Glucorafanina
– Neo-glucobrasicina
– Progoitrina
– Sinigrina
– 4-hidroxiglucobrasicina
– 4-metioxiglucobrasicina

La fel de importanți sunt antioxidanții: beta-caroten, beta-criptoxantină, acid cafeic, acid cinamic, acid ferulic, quercetină, rutină, kaempferol.

Totodată, conopida este listată în topul alimentelor cu cel mai mare conținut de vitamina C, un alt antioxidant valoros. Conține de asemenea cantități bune de mangan (mineral antioxidant).

Studiile pe conopidă au arătat că această legumă cruciferă reduce riscul mai multor boli. Consumată o dată pe săptămână, a fost asociată cu un risc mai mic de cancer colorectal.

Atâta conopida, cât și broccoli ajută la prevenirea cancerului de prostată și a bolilor cardiovasculare. Conopida gătită se leagă de acizii biliari și îmbunătățește reglarea colesterolului sangvin

Creșterea consumului de legume crucifere la porții pe zi scade incidența obezității la femeile de vârstă medie.

Citește și Conopidă cu roșii la cuptor – mâncare de post

Ciorbă de roșii și conopidă – rețetă

Ingrediente

• 500 g de conopidă
• 1 litru de suc de roșii
• 2-3 gogoșari
• 1 ardei kapia
• 1 legătură de ceapă verde (sau 1-2 cepe uscate)
• 3-4 linguri de ulei
• 4 litri de apă
• borș crud, după gust
• sare și piper, după gust

Mode preparare

Spălați și curățați gogoșarii și ardeii kapia. Tăiați-le bucăți mici.

Se pune uleiul la încins într-o cratiță încăpătoare și se călesc câteva minute. După ce s-au înmuiat, se adaugă apa. Se lasă la înăbușit la foc redus.

Conopida se taie în jumătate, apoi se desface buchețele mici. Se opărește într-o cratiță cu apă și sare. După ce s-a înmuiat, se scoate într-o sită și se lasă la scurs.

Adăugați în ciorbă sucul de roșii și lăsați să fiarbă 20 de minute. Adăugați apoi condimentele și borșul. La final se pune și conopida. Se mai lasă un minut și se stinge focul.

Ciorba de conopidă și roșii se poate servi și fără pâine, sau cu crutoane aromate.

Surse:

1. The World’s Healthiest Foods, Cauliflower: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=13

2. CIORBĂ DE ROŞII ŞI CONOPIDĂ, Rețete de Colecție, Unica: https://retete.unica.ro/recipes/ciorba-de-rosii-si-conopida/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.