Oamenii duhovnicești au întotdeauna pace, indiferent de câte necazuri li se întâmplă

Pacea este o stare a sufletului care nu nimic de-a face cu lucrurile exterioare. Ea este complet nepământească și nelegată de cele materiale.

Pacea este un dar al lui Dumnezeu, este o roadă a Duhului Sfânt. De aceea, oamenii care au pace sunt oameni duhovnicești, care trăiesc după poruncile lui Dumnezeu.

Oamenii duhovnicești au întotdeauna pace

Oamenii duhovnicești au întotdeauna pace

Părintele Emilianos Simonopetritul spune că starea firească a omului trebuie să fie cea de liniște și pacea.

„Starea naturală în care un om ar trebui să trăiască este seninătatea, bucuria spirituală și pacea”.

Noi nu am fost creați de Dumnezeu pentru a experimenta tristețea sau durerea. Acestea au apărut din cauza neascultării noastre de El.

Durerile și necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu un scop. El vrea să ne scoată din starea ticăloasă în care ne aflăm și să ne ridice la înălțimi duhovnicești.

El vrea să dea odihnă sufletelor noastre, vrea să ne ajute să găsim adevărata bucurie și mulțumire sufletească.

Or, noi, atunci când avem necazuri, picăm în deznădejde. Ne decurajăm de faptul că greutățile vieții ne arată cât de slabi și neputincioși suntem. Însă durerea și tristețea pe care le simțim sunt de multe ori egoiste.

Noi privim la infirmitățile noastre cu ochi pământești. Când Sfântul Apostol Pavel L-a rugat pe Domnul să îl vindece de neputința lui, a primit un răspuns duhovnicesc: „Îți este de ajuns harul Meu”.

La prima vedere, pare că Dumnezeu este insensibil la cererea Sfântului Pavel. Însă această impresie este greșită.

Răspunsul lui Dumnezeu la solicitarea apostolului este unul părintesc, care ascunde multă iubire și purtarea de grijă.

Ca și cum Domnul i-ar spune lui Pavel: „Nu înțelegi? Dacă iau această neputință de la tine, ai putea pieri. Însă prin această slăbiciune vei merge direct în Rai”.

Caracterul nostru, neputințele noastre și toate durerile și dificultățile noastre se dovedesc a fi cele mai bune călăuze ale noastre pe calea mântuirii, spune Părintele Emilianos.

Atunci când necazurile devin un obstacol pentru noi, este semn că avem mult egoism.

Noi înșine Îl părăsim pe Dumnezeu, ca și cum nu am avea nevoie de El sau de harul Lui; ne iubim doar pe noi înșine”.

Darurile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pot fi folosite în mod greșit și astfel ni se fac pricină de păcătuire.

De pildă, cineva frumos la chip poate abuza de frumusețea lui, devenind un desfrânat. Un om puternic la trup poate deveni un criminal. Un altul, plin de bani, se poate transforma într-un om corupt, nedrept.

Un om duhovnicesc trebuie să se simtă liber, bucuros și mulțumit. Acestea sunt semnele prezenței lui Dumnezeu în viața lui.

Un om al lui Dumnezeu, un om duhovnicesc este întotdeauna plin de pace, iar pacea sufletului său nu poate fi umbrită niciodată de nimic”.

Poate avea parte de supărări și încercări în viață, însă acestea sunt ceva exterior. Nu îl ating. Nu îi tulbură sufletul. Nu îi produc dureri lăuntrice.

Singura lor durere este durerea lui Hristos, pătimirile lui Hristos. Singura lor sete și dorire este Dumnezeu.

Sfinții pot arde în focul ispitelor și durerilor, însă aceasta se întâmplă ca ei să Îl caute tot mai mult pe Dumnezeu. Necazurile nu îi lasă să se „relaxeze”.

Citește și:

Cum să-ți păstrezi pacea în ispite – metoda Sfântului Porfirie
Ce trebuie să dea omul în schimb pentru a câștiga pacea sufletului și izbăvirea de stres
Când ești bine în interior și ai pace în suflet, evenimentele exterioare nu te pot tulbura
Pacea din inima celui în care se află Hristos

Sursă articol: Orthodox Reach, A spiritual man is always peaceful: Elder Emilianos of Simonopetra: https://www.youtube.com/watch?v=1VWwfLy7uCk&ab_channel=OrthodoxReach

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.