Calea cea mai scurtă către lipsa de întristare și pacea sufletului

Nimeni trăind în această lume nu este lipsit de întristare și de durere. Unele dureri sunt trupești, altele sunt ale sufletului.

Cele din urmă au o apăsare mai mare pentru că slăbănogesc întreaga ființă și ne fac cu totul netrebnici.

Tristețea, ca și depresia este una din cele mai mari boli ale sufletului. Gândurile de mâhnire își au rădăcina în iubirea de sine. Sufletul se rănește în urma dezamăgirilor, care vin din pricina lipirii pătimașe de bunuri și de persoane.

Când suntem lipsiți de obiectul doririi, începem să ne tânguim. Simțim un gol, o cădere, o amărăciune profundă. Asta se întâmplă din cauză că în locul cel sfânt – adică sufletul – am așezat idolii plăcerilor.

Sufletul își găsește odihna numai în Dumnezeu. El este locașul sălășluirii Duhului Sfânt și de aceea suferim când în locul lui punem alți dumnezei mincinoși.

Omul se poate feri de întristare prin păzirea sufletului de dorințe pătimașe.

Starețul Nicon de la Optina spune că cel mai bun mod de a scăpa de tristețe este distanțarea față de toate cele materiale.

„Dacă vrei să te izbăvești de întristare, nu te lega cu inima de nimeni și de nimic. Întristare provine din legarea și lipirea de lucrurile văzute”.

Detașarea de cele pătimașe este strâns legată cu alte virtuți, precum smerenia și îndelungă-răbdarea. Însuși Domnul nostru spune că sufletul își va găsi odihnă în smerenie și blândețe.

Această nerăutate a inimii cuprinde atât bunătatea, cât și lipsirea noastră de tot ceea ce este rău, nefolositor, vătămător pentru mântuirea noastră.

Dacă prima cale spre izvăbirea de întristare este lepădarea cu mintea de cele ale lumii, a doua cale este rugăciunea. Prin rugăciune primim puterea de a săvârși cele duhovnicești și plăcute lui Dumnezeu.

Hristos ne îndeamnă să învățăm de la El blândețea și smerenia. Cu alte cuvinte, ne îndeamnă să Îi cerem ajutorul. Nimeni nu poate dobândi virtuțile fără harul lui Dumnezeu. Dacă cineva crede altfel, este în înșelare.

Blândețea se traduce nu numai printr-o fire domoală și liniștită, ci și prin cumințenie, adică prin fecioria sufletului și a minții.

Nu te lipi cu inima de ceea ce te întinează. Avem această referire în rugăciunile de seară. Chiar în prima rugăciune, alcătuită de Sfântul Macarie cel Mare spunem așa: „Izbăvește-mă, Doamne, de gândurile cele deșarte care mă întinează și de poftele cele rele”.

Tot ce este deșert, trecător și stricăcios întinează pe om dacă acesta se lipește cu toată ființa de ele și devine supus lor.

Cum va afla odihnă un astfel de suflet, rob al păcatului? Căci pacea și netulburarea și statornicia în cele bune o au doar cei liberi, care nu sunt stăpâniți de nimic din cele ale lumii căzute în păcat. 

Citește și:

Cum putem birui tristețea – Sfântul Ioan Casianul
Rugăciunea alungă tristețea
Ai o boală, o tristețe? Lasă-L pe Dumnezeu să te conducă așa cum știe – Părintele Efrem Katunakiotul

Sursă articol: Starețul Nicon de la Optina, Din ce provine întristarea? Doxologia: https://doxologia.ro/din-ce-provine-intristarea