Cu cât mai puțină este credința noastră, cu atât mai multă este și tristețea

Mărește-ne credința! – au strigat apostolii către Hristos când le-a spus că prin credință ar putea muta chiar și munții din loc.

Iar El le-a spus că numai și cât un grăunte de muștar de ar fi credința lor, ar putea face aceasta.

Cuvintele Mântuitorului arată că nu ne trebuie multă credință, ci doar credință autentică, puternică. Ori ai credință, ori nu.

Și totuși, există oameni care au o credință mediocră. Este suficient să avem puțină îndoială în suflet și imediat să ne clătim.

Aceasta arată puțina noastră credință. Când Apostolul Petru mergea pe apă s-a clătinat în credință. Deși a pornit spre Domnul cu credință, la un moment dat l-a cuprins frica și s-a îndoit în sinea lui că poate face asta. Atunci a început să se scufunde.

Altă dată, când ucenicii se temeau de furtuna care se iscase și le punea viața în primejdie, Mântuitorul le-a reproșat că nu au suficientă credință:

„Unde este credința voastră?” (Luca 8, 25). „Pentru ce vă temeți, puțin credincioșilor?” (Matei 8, 26).

Cu cât mai puțină este credința noastră, cu atât mai mare este și frica noastră în vremea necazurilor.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune că o credință mică înseamnă de asemenea o tristețe mai mare.

„Cu cât mai puțină este credința noastră, cu atât mai multă ne este și tristețea”.

Lipsa de credință nu seamănă în suflet doar teamă, ci și tristețe. Un om care trăiește fără credință are un suflet cu luminile stinse. Viața lui este lipsită de țel, de sens.

„Unul dintre cele mai însemnate foloase ale credinței este eliberarea omului de întristări”.

Cel care are credință își duce viața în liniște. Unul ca acesta are sufletul netulburat, fiind încredințat că Dumnezeu se află la cârma vieții lui. El petrece fără de grijă, ca un prunc în brațele maicii sale.

„Cât timp copilul știe că există tatăl, care se îngrijește de casă și de toate nevoile casei, orice tristețe dispare îndată printr-un cântec”.

Ce nenorocire se petrece când cântecul tatălui încetează. Sentimentul de siguranță și bucurie începe să piară. „Atunci copilul se simte orfan și asuprit de tristeți, se simte ca înconjurat de un roi de sfincși”.

Tristețea nu poate fi biruită prin propriile noastre puteri. Cel care încearcă să facă asta singur va istovi în cele din urmă. Va ajunge un om mânios, uscat și lipsit de orice bucurie.

Eliberarea vine doar prin credință, prin accederea noastră spre Dumnezeu.

Oamenii au tristeți din cauză că nu cred în Dumnezeu, nu se încred în ajutorul și purtarea Lui de grijă.

Mântuitorul ne întreabă indirect de ce suntem atât de triști și neîmpliniți. De ce avem atât de multe supărări, de ce ne îngrijorăm atât de mult?

„Cine dintre voi poate – prin stres – să adauge staturii sale un cot?” (Matei 6, 27). Oare Cel care se îngrijește ca soarele să răsară în fiecare zi la aceeași oră nu se va îngriji și de frământările noastre cele mici? Iată o întrebare retorică la care ne provoacă Sfântul Nicolae Velimirovici.

Citește și: 

Rugăciunea cu credință înseamnă deja împlinirea lucrului cerut
Credința influențează fericirea, calitatea vieții, longevitatea și depășirea bolilor
Încredințați-le pe toate lui Dumnezeu și nu vă îngrijorați pentru viitor
Stresul, îngrijorarea și supărările ne chinuie pentru că nu ne încredințăm voii lui Dumnezeu

Sursă articol: Sfântul Nicolae Velimirovici, Mai multă credință înseamnă mai puțină tristețe, Doxologia: https://doxologia.ro/mai-multa-credinta-inseamna-mai-putina-tristete