Cum putem birui tristețea – Sfântul Ioan Casianul

Nimeni nu este imun la întristări, la mâhniri și la amărârea sufletului. Indiferent de pricina lor, există o cale de izbăvire.

Sunt multe cauze ale tristeții. Unii se întristează pentru pierderea de bani sau de averi. Alții din pricina dezamăgirii în dragoste. Alții pentru că au suferit jigniri sau vreo neputință trupească.

Sunt și oameni care ajung la tristețe din cauza unei tulburări a minții. Însă în toate cazurile există aceeași rădăcină: iubirea de sine sau amorul propriu.

Toate stările negative care cuprind sufletul provin din aceeași mare patimă, anume egocentrismul. Sfinții Părinți spun că întristarea vine de la diavol. Când inima și cugetul ni se tulbură grozav de ceva, să știm că aceasta este opera vrăjmașului.

În rare cazuri cineva are întristarea cea bună, adică întristarea după Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta?

Despre ea vorbește Sfântul Apostol Pavel, care spune că întristarea cea după Dumnezeu naște pocăință și lucrează mântuirea. În timp ce întristarea cea lumească lucrează moartea (II Cor. 7, 10).

Întristarea pentru Dumnezeu înseamnă să te întristezi din pricina păcatelor, din pricina trădării iubirii lui Dumnezeu.

Sfinții aveau această formă de întristare, atât pentru ei înșiși, cât și pentru păcatele care se lucrează în lume: minciuna, hoția, înșelătoria, desfrânarea, ura și altele asemenea.

Întristare după Dumnezeu este și întristarea pentru oamenii netemători de Dumnezeu, sau pentru cei care nu L-au aflat pe Dumnezeu și duc o viață păcătoasă.

Întristarea pentru păcatele proprii și ale lumii întregi naște lacrimi de pocăință și este aducătoare de mântuire. Pe de altă parte, întristarea lumească lucrează moartea – după spusele Sfântului Apostol Pavel pentru că ea aduce deznădejde.

Nimeni nu poate birui tristețea pentru pierderi sau dezamăgiri prin forțe proprii. Iar cel care se lasă cuprins de mrejele ei cade în plasa diavolului care caută pierzarea noastră.

Sfântul Ioan Casian spune că ieșirea din această tristețe ucigătoare se face prin cugetarea la fericirea făgăduită de Dumnezeu. 

Pentru a ne slobozi de această patimă trebuie să ne îndreptăm ochii minții spre lucrurile veșnice ce au să fie. Cugetarea la veșnicia pe care o făgăduiește Dumnezeu celor care fac poruncile Lui aduce mare nădejde și puterea de a înfrunta orice fel de ispită.

Smerita cugetare păstrează de asemenea inima voioasă și statornică în răbdare.

„Atunci nu vom fi doborâți de nenorocirile prezente, și nici înflăcărați de izbânzile avute, privindu-le pe toate ca pe niște lucruri pieritoare și nefolositoare”.

Toate lucrurile lumii sunt trecătoare și nestatornice. De aceea lipirea sufletului de ele este aducătoare de întristare și păgubitoare.

Surse articol:

1. Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul, Tristețea poate fi gonită, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/tristetea-poate-fi-gonita
2. Cuvinte de Folos, Întristarea după Dumnezeu și întristarea lumească: https://cuvantdefolos.ro/intristarea-dupa-dumnezeu-si-intristarea-lumeasca/