Omul nu a fost creat pentru el însuși, ci pentru ceilalți

Când l-a zidit pe Adam, Dumnezeu a văzut că nu este bine ca acesta să fie singur. Și a creat-o atunci pe Eva, ca să îi fie lui soție, sau însoțitoare și ajutor.

Însă dragostea dumnezeiască nu se împarte doar la doi.

Modelul relației dintre oameni este modelul Sfintei Treimi.

Dumnezeu este slăvit în Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Această trinitate arată legătura de dragoste între persoane.

Această dragoste nu se rezumă doar la persoana mea, nici la o altă persoană, ci la Dumnezeu.

Citește și – Pentru a dobândi adevărata iubire, trebuie să dai afară „eul” tău 

Dragostea dumnezeiască nu este egoistă, nici nu se referă doar la relația dintre un bărbat și o femeie.

Așa cum Dumnezeu ne iubește pe toți la fel, așa și noi trebuie să avem iubire curată unii față de ceilalți.

Aceasta este menirea noastră pe pământ. Să ne iubim unii pe alții, să fim în comuniune.

Căci atunci când nu suntem în comuniune, încetăm să fim o persoană umană, spune Părintele Ioachim Parr.

Nu mai suntem relaționați, ci egoiști. Urmărim doar satisfacerea propriului sine.

Când nu suntem în relație cu ceilalți, suntem individuali și ne pierdem menirea.

Vedem acest lucru tot mai mult în societatea actuală.

Oamenii trăiesc doar pentru ei înșiși. Sunt izolați, deși au relații cu diverse persoane.

Sunte separați de ceilalți pentru că nu au iubire și cad în depresie.

Relațiile lor nu sunt întemeiate pe dragoste sinceră, ci pe diverse interese.

Deznădejdea este o consecință a acestei însingurări și trăiri individualiste.

Citește și – Iubirea de sine duce la depresie

Omul nu trebuie să fie singur. El nu a fost creat pentru el însuși, ci pentru ceilalți. Menirea lui este să ofere iubire.

Deznădejdea, tristețea și neîmplinirea sunt indicii ale acestei viețuiri egoiste.

Nu putem fi în comuniune cu ceilalți dacă nu suntem mai întâi conectați la Dumnezeu.

Pentru că El este izvorul vieții și al iubirii. Cel Care ne sensibilizează inima spre a iubi pe celălalt întocmai ca pe noi înșine.

Mai presus de a fi în comuniune cu ceilalți este comuniunea cu Dumnezeu.

Oamenii caută mereu ceva, însetează după ceva, neștiind că acel „ceva” este Dumnezeu.

Sufletul omului nu poate fi împlinit cu cele materiale, ci doar cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt.

„Fiecare dintre noi are o sete permanentă, o dorință irezistibilă, o aspirație de a fi mereu în comuniune cu ceva. Dar noi nu realizăm ce anume”.

Încercăm diverse lucruri. Ne dedăm la felurite plăceri. Picăm în vicii și ne irosim viața căutând ceva care să ne împlinească.

Înainte de căderea lui Adam și a Evei, sufletul lor Îl dorea doar pe Dumnezeu.

După cădere nu a dispărut această dorință, însă ea s-a denaturat, a devenit confuză, spune Părintele Ioachim Parr.

„Pentru înăbușirea acestei dorințe încercăm droguri, dulciuri, băuturi alcoolice, războiul, banii, puterea.

Însă această dorință nu poate fi satisfăcută de nimic, în afară de Dumnezeu”.

Până când omul ajunge să conștientizeze că ceea ce caută este un lucru superior materiei, cade în multe păcate.

„Dacă nu știm că țelul căutărilor noastre este Dumnezeu, încercăm tot ce ne iese în cale”.

Citește și – Dumnezeu ne-a poruncit să iubim nu să căutăm iubirea

Sursă articol: Schiarhimandrit Ioachim Parr, Despre Deznădejde, partea II: https://www.youtube.com/watch?v=MGQOAd8dErY&ab_channel=AdriannTsar